Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin consideră că nu există nimic stalinist în Rusia din prezent

Vladimir Putin consideră că nu există nimic stalinist în Rusia din prezent

Președintele Vladimir Putin a apreciat că nu există niciun element care să amintească de epoca stalinistă în modul său de a guverna Rusia, subliniind că țara are nevoie de "ordine și disciplină", relatează AFP.

Președintele Vladimir Putin a apreciat că nu există niciun element care să amintească de epoca stalinistă în modul său de a guverna Rusia, subliniind că țara are nevoie de „ordine și disciplină”, relatează AFP.

„Consider că nu există niciun element stalinist. Stalinismul este legat de cultul personalității, de încălcarea masivă a legalității, de represiune și de lagăre. Nu este nimic de acest fel în Rusia”, a declarat Putin, întrebat de un jurnalist care și-a exprimat îngrijorarea față de o revenire la practicile staliniste în Rusia.

Putin, care s-a exprimat în cadrul tradiționalei sale sesiuni de întrebări și răspunsuri cu populația rusă, a adăugat imediart: „Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie ordine și disciplină”.

Președintele rus a apărut o lege controversată, care a intrat în vigoare la sfârșitul lui 2012 și care obligă organizațiile neguvernamentale ce beneficiază de subvenții străine și au „o activitate politică” să se înscrie într-un registru al agenților străni.

„Dacă organizațiile neguvernamentale încearcă să aibă o influență asupra politicii noastre interne și sunt finanțate din străinătate, noi trebuie să știm. Aceste ONG-uri să ne spună de la cine au primit banii și câți anume, precum și în ce scop au fost folosiți acești bani”, a declarat Putin.

Autoritățile ruse au lansat la sfârșitul lui martie o vastă campanie de controlare a ONG-urilor – criticată de UE, Washington, Paris și Berlin – care a afectat între altelte principala organizație din Rusia pentru apărarea drepturilor omului, Memorial, birourile din Moscova ale Amnesty International și Human Rights Watch.

ONG-ul Human Rights Watch a afirmat în raportul său anual că Rusia lui Vladimir Putin a comis în 2012 cele mai grave represiuni împotriva societății civile de la destrămarea URSS în 1991.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli