CCR a respins contestația PDL privind Legea imobilelor naționalizate

CCR a respins contestația PDL privind Legea imobilelor naționalizate
Publicat: 10/05/2013, 20:00
Actualizat: 03/07/2013, 19:39

Curtea Constituțională a respins, vineri, contestația PDL în cazul Legii privind despăgubirile pentru imobile naționalizate, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament.

„În ziua de 10 mai 2013, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s‐a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate referitoare la Legea privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, formulată de un număr de 53 de deputați aparținând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în raport de criticile formulate”, se arată într-un comunicat difuzat de CC.

Motivarea soluției pronunțate de plenul CC urmează să fie prezentată în cuprinsul deciziei, care va fi publicată în Monitorul Oficial.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică președintelui.

„În raport de criticile formulate, am respins sesizarea PDL, iar legea pe care și-a angajat răspunderea Guvernul va merge la promulgare”, menționaseră anterior surse din cadrul instituției.

Contestația luată vineri în discuție de judecătorii constituționali a fost depusă de PDL la Curtea Constituțională în 22 aprilie.

Potrivit vicepreședintelui PDL Liviu Negoiță, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-ar fi încălcat decizia 1431 din 2010 a Curții Constituționale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituțională dacă un proiect pe aceeași temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat și Guvernul a ignorat acest lucru „și a venit peste această procedură și și-a asumat răspunderea”.

Negoiță mai susținuse că este încălcată și decizia 1557 din 2009 a Curții Constituționale, care precizează că transformarea Guvernului, prin asumarea de răspundere, în autoritate legiuitoare concurentă Parlamentului încalcă articolul 1 alineat 4 și articolul 61 alineat 1 din Constituție.

Legea restituirii proprietăților încalcă articolul 15 alineat 2 din Constituție și Comisia Națională constituită prin această lege se substituie justiției, a mai arătat Negoiță. El a explicat că deciziile irevocabile ale Consiliilor Locale date în temeiul Legii 10 din 2001 pot fi atacate doar la instanțele de contencios administrativ, iar Comisia Națională constituită în temeiul legii de restituire poate invalida în mod ilegal decizia irevocabilă ale Consiliilor Locale.

El a mai apreciat că dreptul la proprietate este îngrădit prin prevederea potrivit căreia cel care va dobândi proprietatea este obligat să-i mențină destinația timp de 10 ani.

Premierul Victor Ponta declara, la sfârșitul lunii aprilie, că se așteaptă ca președintele Traian Băsescu să promulge Legea privind despăgubirile pentru imobile naționalizate, după ce Curtea Constituțională va analiza contestația depusă de PDL, precizând că a discutat cu șeful statului înainte ca proiectul să fie adoptat.

Potrivit premierului, demersul PDL de a contesta proiectul Legii imobilelor naționalizate la Curtea Constituțională este de departe „cel mai inconștient și iresponsabil gest” din politica ultimilor 23 ani, deoarece neadoptarea legii ar impune României să achite imediat opt miliarde de euro.

Un document guvernamental prezentat de MEDIAFAX relevă că Guvernul consideră că neadoptarea Legii privind restituirea imobilelor sau blocarea actului la CC va avea consecințe grave, deoarece statul trebuie să achite opt miliarde de euro, nu din buget, pentru că nu sunt acoperite, ci de la pensii și salarii, ceea ce ar echivala cu neplata tuturor pensiilor în 2013.

Conform datelor guvernamentale, până în prezent au fost plătite cinci miliarde de euro ca despăgubiri pentru imobile naționalizate și mai trebuie achitate încă aproape opt miliarde de euro.

În 17 aprilie, Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naționalizate, care stabilește că foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14 la sută pe an din suma punctelor.

Ultima tranșă va reprezenta 16 la sută din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de șapte ani, calculat din 2017.

Foștii proprietari de imobile naționalizate ale căror dosare au fost deja soluționate vor primi despăgubiri în numerar în termen de cinci ani, începând cu ianuarie 2014, în tranșe anuale egale al căror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.

Uniunea Națională a Asociațiilor Proprietarilor Expropriați (UNAPE) susține că termenele de rezolvare sunt inacceptabil de lungi (10-15 ani), iar soluția acordării de puncte în locul imobilelor confiscate și blocarea accesului în instanțe timp de 60 de luni constituie „o batjocură la adresa drepturilor elementare ale omului, conferite atât de Constituția României, cât și de Convenția de la Haga”.

Reprezentanții UNAPE susțin că în 30 aprilie au trimis o petiție Avocatului Poporului, în care au solicitat sesizarea Curții Constituționale în cazul Legii despăgubirilor pentru imobile naționalizate, însă instituția nu a făcut acest demers.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×