Prima pagină » Magazin » Gestul disperat al celui mai gras bărbat din lume

Gestul disperat al celui mai gras bărbat din lume

Gest disperat

Bărbatul cunoscut drept cel mai gras din lume a reușit să slăbească extrem de mult, însă acum pielea îi atârnă într-un mod inestetic, scrie The Sun. Din cauza acestei probleme, Paul Mason, în vârstă de 52 de ani, a pozat nud pentru a-i convinge pe doctori să-l opereze și să elimine cantitatea mare de piele în exces, procedură care ar costa aproximativ 60.000 de lire sterline (71.000 de euro).

„Vreau ca medicii să se uite la poze și să să ajungă la concluzia că este timpul să mă ajute”, a spus el.

Paul Mason, care consuma 20.000 de calorii pe zi, a reușit să slăbească aproape două treimi din greutatea inițială cu ajutorul unui inel gastric care i-a micșorat stomacul până a ajuns de dimensiunea unui ou.

Dacă înainte cântărea aproximativ 444 de kilograme, după trei ani a ajuns la 152 kg și nu vrea să se oprească aici. Mason susține că dacă ar fi operat, iar excesul de piele ar fi eliminat, greutatea lui ar scădea cu încă 50 de kilograme. Cu toate acestea, medicii susțin că, pentru ca un pacient să beneficieze de o astfel de operație, ar trebui să aibă timp de doi ani o greutate stabilă.

Pentru mai multe fotografii, click aici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
De mâine, amenda pentru centură va fi mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc, în 2026, sancțiunile rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Procedura chirurgicală populară care schimbă culoarea ochilor îi alarmează pe oamenii de știință