Prima pagină » Economic » Compania Vulcan, deținută de Ovidiu Tender, a intrat în insolvență

Compania Vulcan, deținută de Ovidiu Tender, a intrat în insolvență

Compania Vulcan, deținută de Ovidiu Tender, a intrat în insolvență
Tribunalul București a aprobat intrarea în insolvență a companiei Vulcan București, deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender, la solicitarea acesteia, din cauza unor datorii de 37 milioane euro, potrivit lui Remus Borza, șeful Euro Insol, administratorul judiciar al companiei.

Tribunalul București a aprobat intrarea în insolvență a companiei Vulcan București, deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender, la solicitarea acesteia, din cauza unor datorii de 37 milioane euro, potrivit lui Remus Borza, șeful Euro Insol, administratorul judiciar al companiei, informează Mediafax.

„Compania este decapitalizată și a cerut în instanță insolvența pentru că avea datorii cărora nu le mai putea face față”, a declarat Borza pentru Mediafax.

În cererea adresată instanței Vulcan arată că nu deține banii necesari pentru acoperirea datoriilor de circa 37 milioane euro și că singura șansă de salvare a companiei este restructurarea, în baza procedurii insolvenței prevăzute de Legea 85/2006.

Afacerile Vulcan au scăzut de la 104,9 milioane lei în 2010 la 93,2 milioane lei în 2011, respectiv la 73,7 milioane lei în 2012.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, Polonia și Ungaria, în dispută cu Pfizer pentru miliarde de euro din contractele de vaccinuri anti-COVID
Digi24
Un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și a transmis totul live pe Telegram
Cancan.ro
Armin Nicoară, adevărul despre divorțul de Claudia Puican: 'M-a luat prin surprindere'
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
Mediafax
Uniunea Europeană speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor lui Viktor Orban
Click
Noelia, tânăra de 25 de ani care a ales eutanasia, a plecat „în pace”. Dorința sfâșietoare de pe patul de spital
Digi24
Decizie fără precedent în SUA. Ce urmează să apară pe bancnotele americane începând din luna iunie
Cancan.ro
Vortex polar. Începând de mâine, ninge 8 zile la rând în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele afectate
Ce se întâmplă doctore
Alt divorț neașteptat în showbiz! Vedeta care s-a despărțit în mare secret! Au împreună doi copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Care țară are cel mai mult petrol din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Cum poate o persoană perfect normală să „alunece” în nebunie