Prima pagină » Economic » Salarii compensatorii de SUTE DE MII DE EURO la stat. Cu cât pleacă acasă foștii comisari de Supravegherea Asigurărilor și CNVM

Salarii compensatorii de SUTE DE MII DE EURO la stat. Cu cât pleacă acasă foștii comisari de Supravegherea Asigurărilor și CNVM

Salarii compensatorii de SUTE DE MII DE EURO la stat. Cu cât pleacă acasă foștii comisari de Supravegherea Asigurărilor și CNVM
Foștii conducători ai comisiilor de supraveghere a asigurărilor și pieței de capital primesc plăți compensatorii de până la 19 salarii pentru că le-au fost întrerupte mandatele înainte de termen. Noul șef de la ASF câștigă 14.000 euro pe lună.

Foștii conducători ai comisiilor de supraveghere a asigurărilor și pieței de capital primesc plăți compensatorii de până la 19 salarii pentru că le-au fost întrerupte mandatele înainte de termen. Noul șef de la ASF câștigă 14.000 euro pe lună, scrie Ziarul Financiar.  

„Primele” la încetarea mandatului nu sunt o noutate. În urmă cu câțiva ani, încercările de a-l înlocui pe Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, de la conducerea Eximbank au eșuat din cauza unei clauze contractuale potrivit căreia Costea ar fi urmat să primească aproape jumătate de milion de euro dacă era dat afară.  Ionuț Costea avea un salariu lunar de 20.760 de euro

În emisiunea ZF Live de marți, Mircea Ur­sache, vicepreședintele ASF, instituție înființată în urmă cu o lună prin desfiin­țarea celor trei comisii de supraveghere a pieței de capital, asigurărilor și pensiilor private, a făcut pentru prima dată publică valoarea plăților compensatorii pe care le primesc foștii comisari. Unii se regăsesc în conducerea actualei ASF.

„La Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt 19 salarii compensatorii, la Comisia Valorilor Mobiliare sunt cereri de a se plăti nouă salarii compensatorii. Aceste salarii compensatorii au fost prevăzute în actele normative interne ale fiecărei instituții. Este o ciudățenie pentru că aceste domenii au fost scăpate de sub control. Eu înțeleg să dai salarii compensatorii atunci când întrerupi la jumătate mandatul, însă nu trebuie date salarii compensatorii atunci când mandatul s-a încheiat”, a spus vicepreședintele ASF.

Cele trei comisii de supraveghere erau conduse de un număr total de 19 comisari. Potrivit declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta, fostul preșe­dintele Daniel Tudor al Comisiei de Su­praveghere a Asigurărilor câștiga 188.000 lei pe lună (cca 40.000 euro), Carmen Negoiță, fostul președinte al Comisiei de Valori Mo­biliare – 80.000 lei pe lună (cca 18.000 euro) iar Marian Sârbu de la Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private câștiga circa 14.000 euro. Daniel Tudor este acum vicepreședinte pe asigurări la ASF, iar Marian Sârbu este membru neexecutiv la ASF.

Luând în calcul aceste cifre, rezultă că fostul președinte al CNVM Carmen Negoiță ar primi salarii compensatorii de peste 100.000 euro, în timp ce foștii comisari ai CSA ar primi sume ce depășesc 500.000 euro. Aceste plăți au loc în contextul în care piața de capital trece printr-o perioadă extrem de dificilă, este pe ultimele locuri în regiune după valoarea tranzacțiilor, iar ultima listare a unei companii private a avut loc în urmă cu cinci ani.

Ursache a mai explicat că veniturile comisarilor din fostele instituții de supraveghere au ajuns să aibă valori ridicate în special pentru că foștii comisari  erau remunerați în funcție de numărul de ședințe.

„Faptul că la ASF nu se mai plătesc ședințele este foarte important: nici în trecut salariile nu erau foarte mari, însă ajungeau la valori foarte mari grație indemnizațiilor de ședință. S-a ajuns astfel la un efect de bulgăre de zăpădă, prin care se acumulau venituri mari programându-se ședințe sau prin amânarea punctelor de pe ordinea de zi”.

Salariul președintelui ASF, Radu Rușa­nu, este de 14.000 de euro pe lună, salariul prim-vicepre­ședintelui Daniel Dăianu este de 95% din cel al președintelui, iar cei trei vicepreședinți au un salariu lunar de 90% din salariul președintelui. Cei 12 membri neexecutivi primesc fiecare câte 3.600 euro. (Roxana Pricop)

CITEȘTE MAI MULTE ÎN ZIARUL FINANCIAR

MASTERCHEF. Aida Parașcan, după ce a câștigat concursul: „Vreau să am o emisiune culinară”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!