Prima pagină » Magazin » Michael Douglas: „Sexul oral mi-a provocat cancerul esofagian”

Michael Douglas: „Sexul oral mi-a provocat cancerul esofagian”

Michael Douglas:
Într-un interviu acordat The Guardian, actorul american Michael Douglas a declarat că, aparent, cancerul esofagian cu care a fost diagnosticat în anul 2010 ar fi fost provocat de sexul oral.

Într-un interviu acordat The Guardian, actorul american Michael Douglas a declarat că, din câte se pare, cancerul esofagian cu care a fost diagnosticat în anul 2010 ar fi fost provocat de sexul oral.

Vedeta în vârstă de 68 de ani explicat că nici fumatul și nici consumul de alcool nu au fost cauzele apariției bolii.

„Nu vreau să fiu prea explicit, dar acest tip de cancer este provocat de virusul HPV, care poate fi contactat în timpul sexului oral”, a spus Douglas. „Da, există o boală cu transmitere sexuală ce cauzează cancerul”, a adăugat acesta.

Actorul a fost diagnosticat cu cancer în urmă cu trei ani, după mai multe luni în care medicii i-au prescris un simplu tratament cu antibiotice.

Ulterior, artistul a început să facă tratament cu chimioterapie care l-a vindecat.

„A fost o perioadă foarte grea. Am fost extrem de slăbit”, a povestit Douglas ulterior, explicând că în timpul tratamentului a slăbit 20 de kilograme.

Acum actorul se simte bine, iar în ultima perioadă a fost în atenția presei datorită celui mai recent film în care joacă: „Behind The Candelabra”, regizat de Steven Soderbergh.

În această producție, Michael Douglas joacă rolul celebrului pianist și entertainer american Liberace.

LOTO, LOTO 6/49. Cifrele 5, 6 și 7, norocoase la LOTO. Un milionar la LOTO 5/40

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!