Prima pagină » Știri » V-au făcut AUTOSTRADĂ, de ce mergeți în continuare pe DN1?! Poate răspunsul e în imaginea de mai jos

V-au făcut AUTOSTRADĂ, de ce mergeți în continuare pe DN1?! Poate răspunsul e în imaginea de mai jos

Primul tronson din mult așteptata „Autostradă a Zăpezii” București-Brașov a fost inaugurat în iulie 2012, cu chiu, cu vai: fără ieșiri secundare și cu restricții de viteză mai rele decât pe un drum național. Aproape un an mai târziu, tronsonul București-Ploiești al autostrăzii A3 își dovedește inutilitatea pentru șoferii români, în contextul actual: legătura cu Bucureștiul nu există decât prin Centura Capitalei, la Ștefănești, șosea care se sugrumă începând de la Afumați până la Glina, spre Autostrada Soarelui.

Datele obținute de gândul arată că pe bucata de autostradă București-Ploiești circulă în prezent cu peste 75% mai puține autovehicule decât era estimat inițial de autorități, în timp ce mult așteptata eliminare a aglomerației de pe DN1 a fost rezolvată în proporție de doar 30%, pe un tronson insignifiant din punct de vedere al mersului „bară la bară” – București-Bărcănești.

În timpul săptămânii, autostrada București-Ploiești pare ruptă dintr-un peisaj nord-coreean: goală, cu ieșiri secundare care se termină abrupt în câmp și cu unele marcaje încă acoperite cu plastic, pentru a nu trimite vreun șofer neexperimentat cu mașina pe un drum fără ieșire. Ar fi mai potrivit ca acest cap de autostradă să se numească Ștefănești-Ploiești, căci aici te lasă drumul, în Șoseaua de Centură a Capitalei. Până în oraș, mai ai vreo 20 de kilometri. Dacă ai treabă în nordul sau vestul Capitalei, ai noroc, dacă nu, intri în iadul vechii Șosele de Centură.

Foto: Alexandru Hojda // Mediafax

„Nu merită să intri pe aici dacă vii de la munte, decât dacă stai în Pipera sau în Colentina”, spune un șofer cu experiență. E drept, mergi mai repede pe autostradă decât pe DN1, însă drumul București-Ploiești e cam cu vreo 20 de kilometri mai lung decât pe DN1, iar timpul pe care l-ai câștigat prin viteza de autostradă, îl pierzi în marea împotmoleală de pe Centură, care de la Afumați către Glina (către cartierele din sudul și estul Capitalei) se sugrumă de la două benzi pe sens la una singură.

Autostradă versus DN1, în cifre: ce preferă șoferii români

Din cifrele obținute de gândul, de la Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine (DPIIS) și de la Poliția Rutieră, reiese că deocamdată șoferii preferă în continuare să meargă pe DN1, pe tronsonul București-Ploiești, dând peste cap așteptările autorităților, care se așteptau ca noua autostradă să preia masiv din traficul către și dinspre stațiunile de pe Valea Prahovei.

În 2013, aproximativ 9.300 de autovehicule au circulat în medie zilnic pe autostrada București-Ploiești. Cu toate acestea, autoritățile se așteptau la o valoare medie a traficului zilnic de 39.000 de autovehicule, conform datelor obținute de gândul de la DPIIS. Aceasta înseamnă că autostrada A3 București-Ploiești nu își face treaba nici măcar pe sfert: 23,8% din traficul estimat inițial.

Foto: Alexandru Hojda // Mediafax

Pe celălalt traseu principal dintre București și Ploiești – pe DN1, valorile de trafic au scăzut de când s-a deschis autostrada, însă nu semnificativ. Dacă în perioada iunie 2011-iunie 2012 pe sectorul București-Ploiești al DN1 au circulat 12.699.140 autovehicule, în perioada iunie 2012-iunie 2013 au circulat 8.933.166 autovehicule, ceea ce înseamnă o scădere de 3,76 milioane de autovehicule, arată datele obținute de gândul de la Poliția Rutieră.

Practic, traficul mediu zilnic de pe DN1 a scăzut cu circa 24% între București și Ploiești, după deschiderea autostrăzii. Acest trend se înscrie în așteptările Poliției Rutiere, după cum au explicat reprezentanții instituției pentru gândul:

„Cu privire la valorile de trafic preluate de Autostrada A3, București – Brașov, după darea în exploatare a sectorului București – Ploiești, a fost estimat un procent de 70% din traficul greu, respectiv un procent de 30% din traficul de autoturisme, urmând ca, la finalizarea tronsonului ce realizează legătura cu municipiul București, valorile de trafic înregistrate pe DN1 să scadă semnificativ„.

Foto: Alexandru Hojda // Mediafax

Ciotul-lipsă București-Ștefănești a început să crească: are 23%

Autostrada București-Ploiești este de fapt ciuntă și acest lucru o face neatractivă și cvasi-inutilă pentru șoferi. O bucată de 6,5 kilometri, care face legătura între Șoseaua de Centură și Șoseaua Petricani, este la stadiul de câmp, pe care muncitorii au început, abia recent, să sape șanțuri și să lucreze la terasamente. Guvernul USL a reușit abia în 2013 să asigure o parte din fondurile necesare construirii acestei bucăți de șosea, vitală pentru ca autostrada să se numească pe drept București-Ploiești, nu Ștefănești-Ploiești.

Foto: Alexandru Hojda // Mediafax

„De vreo lună ne-au chemat din nou la muncă, dar nu pe toți. La terasamente sunt 6 oameni din 30, restul tot în șomaj. Vă dați seama că toată lumea vrea să muncească, dar dacă nu au ăștia bani să dea la italieni… Pe pod acolo se lucrează”, arată un muncitor în zare, către macaralele de pe un pod care se termină în aer, dar pe care există semne de viață, date de lucrătorii și mașinăriile antamate de italienii de la Impresa-Pizzaroti, cei care construiesc ciotul de șosea.

Stingher, printre bălăriile de lângă asfaltul autostrăzii, un săpător desfundă șanțurile de scurgere care fac legătura cu podul-fantomă care traversează Șoseaua de Centură. În rest, în șantierul de sub pod, macaralele și excavatoarele, galbene toate, zac, ca și cei câțiva muncitori care le au în grijă. Așteaptă banii pe care Guvernul spune că i-a asigurat.

Această bucățică a autostrăzii este esențială pentru funcționalitatea ei, pentru că ea ar urma să direcționeze traficul chiar către București, la intersecția Piperei cu intrarea în cartierul Colentina. Tronsonul este în execuție și în acest moment se află la stadiul fizic construit de 23%.

Suma estimată pentru finalizarea acestuia este de circa 322 milioane lei (aproximativ 73 de milioane de euro). Bugetul asigurat pe 2013 de Guvern acoperă doar exproprierile, o parte din lucrările de execuție și din serviciile de consultanță, adică 138 de milioane de lei, au explicat pentru gândul reprezentanții DPIIS, coordonat de ministrul-delegat Dan Șova.

Foto: Alexandru Hojda // Mediafax

Șeful Poliției Rutiere: Autostrada actuală „elimină un sfert din problema de pe DN1”

Șeful Direcției Generale a Poliției Rutiere, Lucian Diniță, explica pentru gândul în octombrie 2012 că porțiunea din Autostrada A3, între București și Ploiești, a rezolvat doar o mică parte din problema traficului de pe DN1: marele „dop” de la Bărcănești, unde apăreau cozi imense de mașini. Marea problemă a ambuteiajelor de pe Valea Prahovei rămâne însă neschimbată, până la finalizarea tronsonului de autostradă dinspre Brașov.

„În momentul de față, se poate spune că s-au egalizat fluxurile. Nu mai e aglomerația pe care o știam noi la Bărcănești, eterna poveste cu zeci de kilometri de cozi. Acum s-a fluidizat, dar sigur că rămâne tronsonul de la Câmpina la Brașov, care nu are capacitate de preluare. Nu s-a reușit decât să se elimine un sfert din problema de pe DN1. În rest, pe serpentine nu e nimic nou în materie de infrastructură”, declara pentru gândul Lucian Diniță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!