Prima pagină » Știri externe » Averea lui Vladimir Putin înainte de divorț

Averea lui Vladimir Putin înainte de divorț

Averea lui Vladimir Putin înainte de divorț

Președintele rus, Vladimir Putin, care tocmai și-a anunțat divorțul de cea care i-a fost soție timp de 30 de ani, și-a depus declarația de venit pe anul 2012, conform căreia a câștigat anul trecut 5,7 milioane de ruble, echivalentul a 140.000 de euro.

Venitul lui Putin este ceva mai mic decât al adjunctului său, premierul Dmitri Medvedev – care a câștigat anul trecut 5,8 milioane de ruble, echivalentul a  141.000 de euro și de două ori mai puțin decât purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov. Vladimir Putin a declarat, împreună cu soția sa, 11,1 milioane de ruble, echivalentul a 273.000 de euro.

Potrivit datelor înscrise în Declarația privind situația bunurilor și a veniturilor pentru anul 2012,  președintele rus deține două apartamente cu suprafața construită de 154,7 metri pătrați și, respectiv, de 77 metri pătrați, ambele în Moscova, un teren de 1.500 metri pătrați în regiunea Moscova, un garaj cu o suprafață de 18 metri pătrați și un loc de parcare, trei autoturisme de fabricație autohtonă, două mașini GAZ și una modelul NIVA, o remorcă marca Skif.

În declarația de avere din 2012, președintele rus, Vladimir Putin, nu menționează situația bunurilor și a veniturilor celor două fiice ale sale, Ekaterina și Maria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ