Prima pagină » Știri politice » Purtătorul de cuvânt al guvernului „rezolvă” misterul ordonanței suprataxării. „Sută în sută Ponta a citit ce a semnat. Cu siguranță cineva a dat cu corectorul”

Purtătorul de cuvânt al guvernului „rezolvă” misterul ordonanței suprataxării. „Sută în sută Ponta a citit ce a semnat. Cu siguranță cineva a dat cu corectorul”

Purtătorul de cuvânt al guvernului

Cu credibilitatea zdruncinată după „situația penibilă”, cum a numit-o Victor Ponta, a extinderii impozitării cu 85 la sută a veniturilor compensatorii ale managerilor de la o singură autoritate de stat la întreg sistemul și în privat, Guvernul caută explicații. Prim-ministrul a găsit un suspect: un funcționar din Ministerul Finanțelor care ar fi schimbat textul între Guvern și Monitorul Oficial. Nu-i spune numele, dar Corpul de Control face anchetă.
Ce nu poate explica însă nimeni este cum a ajuns în mâna unui funcționar de la Finanțe o ordonanță care din ședința de Guvern a plecat direct la Secretariatul General și apoi la Monitorul Oficial, fără a mai trece prin ministerul Finanțelor, condus de vicepremierul  Daniel Chițoiu.

La Guvern nu se știe încă cine, dar se bănuiește, prin excludere, cum s-a întâmplat. Cineva a dat pur și simplu cu pastă corectare peste un text de lege? „Cu siguranță”, răspunde fără să ezite purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, după câteva ridicări din umeri legate de misterul dispariției unui paragraf întreg dintr-un text de lege.

Cât timp Guvernul face anchete interne, ordonanța 55/ 2013 a intrat în vigoare și se aplică la stat și în mediul privat deopotrivă. Varianta modificării tot prin pixul premierului, printr-o altă OUG, nu s-a luat în calcul. „Nu s-a pus problema”, confirmă Zaharescu.

„N-am niciun răspuns, nici măcar logic”

Până la un rezultat de la Corpul de Control, Guvernul se bâlbâie. Primul ministru arată spre un funcționar de la Finanțe, susținând că acesta a modificat-o după adoptare. „Vreau să vedem care funcționar de la Ministerul de Finanțe a încurcat lucrurile. Degeaba decide în ședința de Guvern, ne conduc funcționarii”, s-a arătat Ponta intransigent la începutul ședinței de Guvern de astăzi, cerând miniștrilor să dea afară „funcționarii care se cred mai deștepți decât Guvernul”.

Purtătorul său de cuvânt nu poate însă să explice cum să se mai fi întors ordonanța, de la vârful Guvernului, la Ministerul de Finanțe unde să încapă pe mâna funcționarului cu pastă corectoare. „În mod normal al trebui să ajungă la SGG (direct de la Guvern, n.r.), de la SGG la Monitorul Oficial”, descrie Zaharescu traseul ordonanței. De ce e vinovat Ministerul de Finanțe? „Nu pot să vă răspund. N-am niciun răspuns, nici măcar logic”, replică Zaharescu.

„Sută în sută, Ponta a citit ce a semnat”

Un lucru garantează însă: Victor Ponta a verificat și a semnat textul care făcea referire doar la șefii Autorității de Supravechere Financiară, nu la toți managerii de la stat și din privat. „Sută în sută era ca în Guvern (limitată la ASF, n.r.) când a semnat-o”, susține Zaharescu.

Nici măcar posibilitatea semnării ca primarul, fără a reciti, de către Victor Ponta nu e luată în calcul la Guvern. „Exclud așa ceva. În momentul în care premierul se uită pe astfel de texte și prin absurd nu ar vedea așa ceva cu siguranță ar întreba. Sunt convins sută în sută că a citit”, e ferm Zaharescu.
A șters cineva pur și simplu cu pastă corectoare? „Cu siguranță!”, susține purtătorul de cuvânt. Apoi, scenariul este variat: „Că s-a modificat cu pastă albă, că s-a șters, eu nu știu”.

Guvernul nu publică stenograma, dar dă cuvântul lui Ponta

Până la o concluzie a Corpului de Control, ordonanța rămâne în vigoare. Posibilitatea modificării prin altă OUG nu s-a luat în calcul. „Nu s-a pus problema asta. Nu mă întrebați pe mine de ce. Nimeni nu a pus problema, nici primul-ministru al României”, mai spune Zaharescu.
Dovada care ar putea lămuri dacă eroarea a fost a unui funcționar sau textul a fost discutat din start în forma publicată în Monitorul Oficial este fragmentul din întregistrarea ședinței în care s-a luat decizia, pe care gândul i-a solicitat-o purtătorului de cuvânt al Guvernului.

„Nu am eu această împuternicire de a desecretiza așa ceva. Nu știu care sunt comisiile în care se poate desecretiza o anumită parte din ședință”, a replicat însă Andrei Zaharescu.

Proba pe care o oferă Guvernul este cuvântul premierului. „Dacă primul-ministru al României a declanșat o anchetă, nu cred că cineva poate să pună la îndoială, de la înălțimea unui premier, că prin ceea e a spus sau ceea ce face acum prin această anchetă are ceva de ascuns”, susține Zaharescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face demersurile pentru recuperarea banilor
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
Președintele Curții Supreme de Justiție anunță pentru Mediafax că sesizează instituțiile europene competente, după decizia CCR
Click
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Digi24
Operațiunea „Conserva”. Cum a mascat propaganda Kremlinului dispariția lui Putin
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? E complet transformat la 56 de ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
2026: Cine trebuie să curețe locurile de parcare? Ce spune legea și cine riscă amendă
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA merge la psiholog: – Săptămâna viitoare vom lucra cu inconștientul
Descopera.ro
Cine a desenat harta minții? Alcmaeon din Crotone și începuturile unei revoluții despre natura conștienței