Prima pagină » Știri » Primarul din Curtea de Argeș: Am aflat despre accident duminică la ora 20.00 de la un consilier

Primarul din Curtea de Argeș: Am aflat despre accident duminică la ora 20.00 de la un consilier

Primarul din Curtea de Argeș: Am aflat despre accident duminică la ora 20.00 de la un consilier
Nicolae Diaconu, primarul din Curtea de Argeș, de unde provin opt dintre victimele accidentului din Muntenegru, spune că a aflat despre accident duminică seară, la ora 20.00, de la un consilier local care a văzut la televizor ce s-a întâmplat și a recunoscut autocarul în care își îmbarcase rudele

Nicolae Diaconu, primarul din Curtea de Argeș, de unde provin opt dintre victimele accidentului din Muntenegru, spune că a aflat despre accident duminică seară, la ora 20.00, de la un consilier local care a văzut la televizor ce s-a întâmplat și a recunoscut autocarul în care își îmbarcase rudele.

Primarul din Curtea de Argeș a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că cinci dintre persoanele decedate în accidentul din Muntenegru erau din Curtea de Argeș, fiind vorba despre un fost consilier local, Nicolae Dervis, soția acestuia, o profesoară pensionară, soțul acesteia și tatăl unui fost consilier județean.

De asemenea, alte trei persoane din Curtea de Argeș au fost rănite în accident.

„La ora 20.00, în seara tragediei, am fost sunat de un consilier local, Ghiță Ioan, care a văzut la televizor accidentul. Ulterior, m-a sunat fostul consilier județean Mădălin Marinescu, care a recunoscut autocarul în care cu o zi înainte își urcase părinții. Rudele răniților au tot sunat pe telefoanele mobile, dar nu le-a răspuns nimeni, asftel că la ora 23.00 Mădălin Marinescu, ginerele și fata domnului Derviș au plecat spre Podgorica, însoțiți de un prieten. Ei au fost singurele rude care au plecat spre răniți. Eu am sunat la MAE, la Celula de criză, noaptea, în momentul în care s-au afișat numerele la care se poate suna. Aveam lista îmbarcaților, i-am recunoscut pe toți opt de la noi din orașul Curtea de Argeș – oameni de afaceri, profesori și foști dascăli și un fost consilier local. Am întrebat la MAE, mi s-a spus că sunt trei internați, iar cinci sunt la terapie intensivă sau morți și că sunt mari probleme cu identificarea lor. De fiecare dată când am sunat la MAE mi s-a răspuns imediat, la fiecare apel. Am înțeles rezervele lor pentru că anumite probleme nu erau certe și au mai așteptat decât să dea o informație greșită. Cei care au fost acolo mi-au confirmat că erau obiecte de îmbrăcăminte, erau mâini și picioare rupte cu diferite numere, mă refer la persoane decedate și de aceea identificarea a fost foarte greoaie. Din cei opt de la noi din oraș, cinci au decedat. Este vorba despre domnul fostul consilier locale de la PNL Nicolae Derviș și de soția sa, de ghidul excursiei, profesoara pensionară Mariana Mateescu, de soțul ei și de tatăl fostului consilier județean PNL Mădălin Marinescu. Au scăpat cu viață, fiind internate la ORL, Ortopedie și Neurochirurgie, trei doamne – profesoara Speranța Nicolăescu, doamna Elisabeta Ciolacu și doamna Marinescu, mama fostului consilier județean Mădălin Marinescu”, a declarat primarul municipiului Curtea de Argeș.

Sora Marianei Mateescu, fostă profesoară de matematică la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș, care și-a pierdut viața în urma accidentului, declara că aceasta era ghidul circuitului turistic în Muntenegru și Croația.

În ceea ce îl privește pe fostul consilier local liberal Nicolae Derviș, decedat și el în accident, acesta ar fi trebuit să plece în această vară într-o excursie în Spania, dar a primit în ultimul moment o ofertă cu circuitul din Muntenegruși Croația, cedând călătoria în Peninsula Iberică unui fîn, angajat al brutăriei pe care o deține, spuneau rudele bărbatului.

„Sunt bulversat de ceea ce s-a întâmplat. Nu a sunat nimeni de la minister (n.r. – MAE). Familia este plecată acolo, fiica și cu ginerele au plecat noaptea trecută. Este un om bun și dânsul și soția, sperăm să nu fie așa”, declara, luni, Costel Stâncă, fînul lui Nicolae Derviș.

Derviș a construit în satul Valea Brazilor, comuna Băiculești, localitatea unde s-a născut, o biserică unde este pictat și chipul lui.

„Biserica este ctitorită de domnul Derviș, cel despre care s-a auzit că ar fi decedat în Muntenegru. Este pământul lui și el a construit biserica pentru sătenii de aici. Este un om foarte bun. Domnul Derviș este pictat deasupra ușii de la intrare, este ctitorul bisericii, era un om deosebit”, a spus preotul din satul Valea Brazilor.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, aflat la Podgorica, a declarat, luni seară, că autoritățile române „s-au mișcat foarte repede” în cazul accidentului din Muntenegru și au comunicat „atunci când au avut informația certificată de autoritățile din Muntenegru”.

Corlățean a fost întrebat, într-o intervenție la Digi Tv, ce răspunde acuzațiilor la adresa vitezei de reacție a autorităților române în cazul accidentului din Muntenegru.

„În România întotdeauna vor exista voci care vor spune și așa ceva”, a răspuns Titus Corlățean.

Ministrul a menționat că au trecut doar 24 de ore de la accident, iar Celula de criză convocată la MAE a lucrat tot timpul, el a ținut legătura cu aceasta, au fost luate decizii, s-au deplasat echipe și oficiali la Podgorica.

„Autoritățile române s-au mișcat foarte repede și au comunicat atunci când au avut informația certificată de autoritățile din Muntenegru”, a mai spus Titus Corlățean.

Anterior, într-o intervenție la Realitatea Tv, Titus Corlățean a afirmat că „MAE și-a făcut datoria”.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, că a aflat despre accidentul din Muntenegruduminică la ora 22.55, când a fost sunat de către secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat, moment din care a luat legătura cu miniștrii cu atribuții.

„Aș vrea ca opinia publică să fie corect informată, pentru că am văzut niște neînțelegeri în presă și simt nevoia să fac această precizare: conform listingului telefonului meu – și îl pun la dispoziția presei – eu am aflat despre tragedia din Muntenegru la 22.55, când am fost prima dată sunat de domnul Arafat, deci înainte de ora aceea nu am știut, după care, sigur, am luat legătura cu ministrul de Externe, cu ministrul Apărării și toți ceilalți”, a spus Ponta.

În urma accidentului produs duminică seară în Muntenegru, 18 cetățeni români și-au pierdut viața, iar 29 au fost răniți, din care 7 sunt la terapie intensivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!