Prima pagină » Magazin » Televiziunea fostului deputat Valentin Iliescu a primit licență de la CNA

Televiziunea fostului deputat Valentin Iliescu a primit licență de la CNA

Televiziunea fostului deputat Valentin Iliescu a primit licență de la CNA
CNA a acordat, joi, o licență audiovizuală televiziunii generaliste eSTRADA TV, aparținând fostului deputat Valentin Iliescu, ce va emite în viitoarea zonă metropolitană București și județele Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Giurgiu, Călărași și Ialomița.

CNA a acordat, joi, o licență audiovizuală televiziunii generaliste eSTRADA TV, aparținând fostului deputat Valentin Iliescu, ce va emite în viitoarea zonă metropolitană București și județele Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Giurgiu, Călărași și Ialomița.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de joi, solicitarea societății S.C. Estrada TV SRL București de acordare a unei licențe audiovizuale prin rețele de comunicații televiziunii generaliste eSTRADA TV.

Potrivit dosarului depus la CNA, asociații societății S.C. Estrada TV SRL București sunt: Valentin Iliescu (50%) și Mădălina Iliescu (50 %). De asemenea, Mădălina Iliescu deține 59,99% din acțiunile Etalov TV Râmnicu Vâlcea.

Programul televiziunii este unul generalist, cu 20 de ore de luni până vineri și cu 18 ore sâmbăta și duminica, iar până la 24 de ore zilnic postul de televiziune va difuza video-text, cu anunțuri de angajări, concursuri de angajare și de vânzări – cumpărări.

Structura serviciului de programe este 80% producție proprie, 20% producții ale altor producători. Astfel, programele de informare sunt în proporție de 40%, cele educative, culturale și religioase – 12%, filme de ficțiune, animație și documentare – 5%, programe de divertisment și alte tipuri de programe – 35%, publicitate și teleshoping – 8%.

Conform dosarului depus la CNA, valoarea investiției este de 50.000 de euro, în anul 2013, pentru achiziționarea unor pachete de echipamente HD, și 50.000 de euro pentru realizarea unui studio HD.

Televiziunea are 40 de angajați pentru prima etapă, urmând ca echipa să se completeze până la 50 de angajați. eSTRADA TV a funcționat și în regim online, iar sediul televiziunii se află într-un spațiu închiriat în Centrul vechi al Capitalei, fosta clădire a Sălii Rapsodia.

„Un alt rol important al televiziunii este cel educativ. Suntem și avem deja parteneriate stabilite cu tot ce înseamnă mediul școlar, cu unitățile administrației locale, pentru că eu cred că o televiziune trebuie să își propună acest rol. Există o emisiune de zi cu zi, de luni până vineri, și se numește «After School». Este una dintre puținele televiziuni care poate să realizeze o emisiune dedicată copiilor. (…) Sunt convins că foarte mulți oameni din vecinătatea Bucureștiului nu cunosc foarte multe din locurile care pot fi vizitate”, a spus Valentin Iliescu, prezent la ședința de joi a CNA.

De asemenea, potrivit declarațiilor lui Iliescu, postul de televiziune va cuprinde o emisiune matinală, un jurnal principal de știri, la ora 20.00, un talk -show difuzat de la ora 22.00 și o emisiune prezentată de Luminița Anghel.

La ședința CNA de joi participă președintele CNA, Laura Georgescu, vicepreședintele Viorel Vasile Buda și membrii Radu Călin Cristea, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea și Lorand Turos.

Solicitarea de acordare a licenței postului eSTRADA TV a fost aprobată cu opt voturi „pentru” și unul „împotrivă” (Laura Georgescu).

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Vor continua să crească prețurile apartamentelor în timp ce vânzările acestora scad? Ce spune un CEO cu 20 de ani de experiență în imobiliare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
„Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm”. Revolta studenţilor de la Iaşi în anul 1987