Prima pagină » Știri externe » Voronin nu îl vrea pe Băsescu în vizită la Chișinău

Voronin nu îl vrea pe Băsescu în vizită la Chișinău

Voronin nu îl vrea pe Băsescu în vizită la Chișinău
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat nemulțumit de invitația adresată președintelui român, Traian Băsescu, de a vizita R.Moldova, relatează Jurnal de Chișinău, în ediția electronică, potrivit Mediafax.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat nemulțumit de invitația adresată președintelui român, Traian Băsescu, de a vizita R.Moldova, relatează Jurnal de Chișinău, în ediția electronică, potrivit Mediafax.

„Cine l-a invitat pe Băsescu să vină și cu ce scop? Nu se știe dacă această persoană este beată, este trează în România, iar voi îl invitați aici”, a declarat Voronin în plenul Parlamentului.

Declarația lui Voronin a provocat un val de replici în sala Parlamentului, iar deputații au început să bată în mese în semn de protest.

„Liniștiți-vă, românilor”, le-a spus Voronin.

„Azi, comuniștii au consumat un drog necunoscut. Drogul cere o analiză profundă”, a replicat deputatul liberal-democrat Alexandru Cimbriciuc.

În momentul în care Voronin vorbea la microfon, întregul grup parlamentar al PCRM i s-a alăturat acestuia.

Președintele României, Traian Băsescu, va efectua, pe 17 iulie, o vizită oficială la Chișinău. El va avea întrevederi cu președintele Parlamentului Igor Corman, cu premierul Iurie Leancă, dar și cu alți lideri politici. Tototdată, Băsescu se va întâlni și cu reprezentanții societății civile.

Președintele României urma să meargă la Chișinău la 1 februarie, dar vizita a fost contramandată din cauza stării de sănătate a omologului său moldovean, Nicolae Timofti, operat de colecist.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
În ce condiții ar trebui lăsată deschisă ușa de la baie după duș?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!