Prima pagină » Știri politice » Cristian Diaconescu: Nu va exista nicio regiune stabilită pe criterii etnice. Punct

Cristian Diaconescu: Nu va exista nicio regiune stabilită pe criterii etnice. Punct

Cristian Diaconescu: Nu va exista nicio regiune stabilită pe criterii etnice. Punct
Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută de reprezentanții Fundației Mișcarea Populară, că în România nu va exista nicio regiune pe criterii etnice, precizând că se bazează pe Constituție, dar și pe modul în care e perceput acest demers la nivel internațional.

Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută de reprezentanții Fundației Mișcarea Populară, că în România nu va exista nicio regiune pe criterii etnice, precizând că se bazează pe Constituție, dar și pe modul în care e perceput acest demers la nivel internațional.

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a declarat, la Târgu Mureș, referindu-se la anunțul președintelui PPMT, Toro T. Tibor, privind organizarea de proteste în peste o sută de localități din Transilvania față de proiectul de regionalizare, că acesta este doar „populism”.

„Între regionalizare și ceea ce spune domnul Toro Tibor există un singur punct comun: vorbe. Nu există niciun proiect coerent de regionalizare și nici populismul domnului Tibor nu va avea succes. În România nu va exista nicio regiune stabilită pe criterii etnice. Punct”, a spus Diaconescu.

El a precizat că se bazează, când face această afirmație, pe Constituție, dar și pe modul în care e perceput la nivel intern și internațional „un astfel de demers”.

„Mă bazez pe multe, pe Constituție, pe legi, pe modul în care se percepe la nivel național, dar și internațional un astfel de demers, pe faptul că o regiune se constituie la nivel european în special pe criterii economice- și nu pentru a maximiza suprastructura administrativă sau pentru a da potențial unui criteriu etnic”, a arătat el.

Pe de altă parte, președintele Fundației Mișcarea Populară, Marian Preda, a arătat că organizația sa va organiza, probabil în luna septembrie, o dezbatere pe tema regionalizării și că el crede că e important ca aceasta să aibă loc în Transilvania, existând deja o propunere pentru Cluj Napoca.

Cei doi au fost prezenți la Târgu Mureș cu ocazia constituirii filialei Fundației „Mișcarea Populară”, din grupul de inițiativă făcând parte circa 70 de persoane.

Președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a anunțat că în 20 iulie vor avea loc proteste în peste o sută de localități din Transilvania față de proiectul de regionalizare și pentru obținerea autonomiei în zona locuită majoritar de maghiari.

Toro afirma că în planurile actuale de regionalizare nu figurează o soluție care să convină și comunității maghiare și „atenționa” Guvernul că „nu acceptă” soluții care nu sunt agreate și discutate în cadrul comunității maghiare, în special în zonele și regiunile din Transilvania unde maghiarii trăiesc într-un număr semnificativ.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ! Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!