Prima pagină » Știri » Cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție, respinse

Cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție, respinse

Cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție, respinse
Cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsați să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse, marți, de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanței fiind definitivă.

Cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsați să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse, marți, de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanței fiind definitivă.

La judecarea cererii sale, Becali a arătat în fața instanței că îndeplinește condițiile legale pentru a avea un regim de detenție deschis și că vrea să poată merge la muncă, nu să fie transportat cu duba toată ziua.

Finanțatorul Stelei a spus că în continuare ar fi donat bani, cel puțin pentru spitalul de oncologie pentru care strânge bani Dan Puric, dar și pentru un azil de bătrâni care era în proiectul ministrului pentru IMM și Turism, Maria Grapini. Becali a precizat că, deși dorește, nu poate face actele de donație pentru că îi lipsește un telefon mobil, cu care ar putea face demersurile financiare și logistice pentru susținerea acestor două proiecte caritabile.

El a mai spus că populația României l-a votat în număr considerabil și că judecătorii nu au de ce să se teamă în legătură cu restrângerea restricțiilor în cazul regimului său de detenție.

Becali i-a spus judecătorului care este programul său din penitenciar, arătând că acesta este bazat pe cititul cărților de rugăciune, dar și a manualelor juridice și a Codului penal.

Avocatul lui Cioflină, Bogdan Vlad, a arătat că dacă nici în cazul clientului său nu sunt aplicabile normele legale care permit schimbarea regimului de detenție, atunci articolul respectiv nu are niciun fundament în lege.

Dumitru Cioflină a spus că ar vrea să fie liber dacă legea îi permite, precizând că se află într-o situație deosebită, el fiind ofițer activ de peste 45 de ani în branșa militară.

„Zilnic m-am aflat într-o dublă ipostază, aceea de procuror, dar și de judecător, iar timp de 45 de ani am luat, constant, decizii privind soarta altor oameni”, a arătat Cioflină în fața instanței.

În 27 iunie, Tribunalul București a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, să îi aplice acestuia un spor de șase luni de închisoare, finanțatorul FC Steaua având astfel o condamnare de trei ani și jumătate de detenție.

Avocații lui Becali au declarat atunci, pentru MEDIAFAX, că decizia Tribunalului nu este definitivă și va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Cererea lui Becali a vizat contopirea pedepselor din condamnările definitive primite în dosarele privind sechestrarea de persoane, schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării și „Valiza”.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Aceștia au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare și în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Instanța nu a făcut reindivualizarea și contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel că avocații acestuia au cerut, la Tribunalul București, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta.

În 11 februarie, Becali a fost condamnat definitiv, tot de instanța supremă, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina.

Gigi Becali și-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaților a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Gigi Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi