Bărbatul din Iași care a încercat să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică a fost supus unei prime expertize psihiatrice

Bărbatul din Iași care a încercat să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică a fost supus unei prime expertize psihiatrice
Publicat: 11/07/2013, 17:15
Actualizat: 04/02/2019, 02:10

Oliver Stan, internat marți seară la Spitalul de Psihiatrie Socola, a fost supus, joi, unei prime expertize psihiatrice, din comisia de examinare făcând parte doi psihiatri, un psiholog și un medic legist.

Surse din cadrul comisiei susțin că pacientul a fost cooperant și că a răspuns la toate întrebările care i s-au adresat.

Aceleași surse au precizat că bărbatul le-a spus membrilor comisiei că și-a atins scopul, întrucât a devenit cunoscut prin gestul pe care l-a comis luni, când a încercat să detoneze o bombă într-un amfiteatru de la Facultatea de Electronică din Iași.

Medicul legist Călin Scripcaru, unul dintre membrii comisiei, a declarat că în următoarele zile vor mai fi necesare încă două întrevederi ale membrilor comisiei cu pacientul, pentru a se stabili dacă acesta a avut discernământ în momentul în care a săvârșit fapta.

„Aceste examinări repetate sunt necesare, pentru confruntarea relatărilor pacientului, pentru consecența sau inconsecvența lor. Totodată, se are în vedere evaluarea remușcărilor față de fapta comisă”, a spus medicul legist Călin Scripcaru.

În cazul în care se va stabili că nu a avut discernământ în momentul în care a încercat detonarea bombei, Oliver Stan va fi trimis, cel mai probabil, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță de la Grajduri, județul Iași.

Oliver Stan, bărbatul care a încercat să detoneze o bombă într-o sală de curs a Facultății de Electronică din Iași, a fost reținut, în noaptea de luni spre marți, pentru acte de terorism.

Luni dimineață, în jurul orei 9.30, bărbatul a intrat într-o sală de curs a Facultății de Electonică și Telecomunicații din cadrul Universității Tehnice din Iași, care funcționează în Corpul A al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, unde se aflau patru cadre didactice și 41 de studenți din anul al patrulea ce susțineau examenul de licență. Bărbatul, care avea în spate un rucsac, a început să strige că va detona o bombă, cerând să vină Poliția.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul avea un proiectil de război, de dimensiunea unui pet de 1,5 litri, în jurul căruia a improvizat un trepied cu un cui care să percuteze capsa proiectilului. De asemenea, el ar fi avut într-o geantă un bidon de cinci litri cu benzină, iar în altă geantă ar fi fost găsite trei sticle de 2,5 litri fiecare, pline cu benzină.

Stan ar fi activat declanșatorul, dar, deoarece capsa era utilizată, bomba nu a explodat, însă s-a produs o explozie de mică amploare la dispozitivul de declanșare. Imediat, bărbatul a fost imobilizat de doi studenți.

Managerul Spitalului de Psihiatrie Socola, Lucian Burlea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul are schizofrenie paranoidă și a fost internat de nouă ori în această unitate medicală, între anii 2006 și 2013, ultima dată în perioada 14 martie – 1 aprilie.

Surse medicale declarau corespondentului MEDIAFAX că bărbatul le-a spus medicilor de la Socola că a găsit bomba într-o pădure din județul Suceava, în apropierea comunei Cârlibaba, și că inițial a vrut să o detoneze în această localitate.

„A spus că a găsit bomba în vârf de munte, el socotind asta ca un semn divin. Mai întâi, a vrut să dea bomba în sat, dar a renunțat și a decis să o aducă la Iași. Pacientul a declarat că în amfiteatrul de la Facultatea de Electronică din Iași ar fi activat declanșatorul fără să vrea”, au precizat sursele citate.

Aceleași surse susțin că, prin gestul său, bărbatul a motivat că a vrut să atragă atenția celor din jurul său.

Potrivit medicilor, bărbatul a spus că de la vârsta de șapte ani vorbește cu Dumnezeu, precizând, totodată, că nu are o relație prea bună cu mama sa, fiind bătut de către părinți în copilărie.

„Este un tip introvertit. El afirmă că s-a retras de lume, preferând să locuiască în munți, unde și-a amenajat singur o colibă. A adus aminte în câteva rânduri despre prietenia sa cu o fată, pe când avea vârsta de 23 de ani. Se simte o frustrare la el că de atunci nu a mai cunoscut o altă tânără”, afirmă aceleași surse.

Medicii precizează că, în cadrul discuției, Oliver Stan a amintit și de calul său alb pe care l-ar deține la Cârlibaba, pe un vârf de munte.

Aceleași surse au mai declarat că bărbatul ar fi spus că nu vrea să primească medicamente pe perioada șederii sale în spital, întrucât „a ajuns deja la un echilibru cu care este împăcat”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica...
Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Prognosticul este rezervat' 😢
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar...
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit...
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă,...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Sicriu în formă de mașină, trandafiri albi și dedicații pe bandă rulantă! Imaginile durerii de...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
Horoscop zilnic, 2 mai 2024: Berbecii primesc propuneri interesante de colaborare. Scorpionii vor lua o...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Ce sfaturi a dat un preot creat cu Inteligență Artificială?