Prima pagină » Magazin » MEDIAFAX ZOOM. Turul Franței 2013 – partea I

MEDIAFAX ZOOM. Turul Franței 2013 – partea I

MEDIAFAX ZOOM. Turul Franței 2013 - partea I

Pe 1 iulie 1903, la ora 15:16, starterul Georges Abran dădea semnul începerii primului Tur al Franței. Cursa, care la vremea ei reprezenta o premiera prin distanțele lungi pe care cicliștii trebuiau sa le acopere în cele 6 etape, a căpătat rapid popularitate. După 110 ani și 99 de ediții, Turul Franței rămâne în continuare cea mai urmărită competiție ciclistă a lumii. – Gabriel Panțiru

Începută pe 29 iunie, cea de-a o suta ediție înseamnă pentru rutierii participanți parcurgerea a 3404 kilometri in 21 de etape si tot atâtea zile. Turul a fost echivalat ca efort cu alergarea unui maraton pe zi, timp de 3 săptămâni, iar în ceea ce privește diferența de nivel, a fost comparat cu escaladarea a trei Everesturi. Câștigarea Turului presupune triumful într-un uriaș test de voință pentru depășirea limitelor fizice și psihice, atât față de sine, cât și în competiție cu profesioniști excelent pregătiți și motivați, iar acest lucru atrage admirația tuturor și un loc intr-o istorie onorantă.
 

VEZI AICI GALERIA FOTO MEDIAFAX ZOOM

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
O nouă modă în turism: oamenii călătoresc pentru vindecarea traumelor emoționale