Prima pagină » Știri » Recursul lui Gigi Becali, amânat pentru 14 august

Recursul lui Gigi Becali, amânat pentru 14 august

Recursul lui Gigi Becali la decizia Tribunalului București (TB) prin care i-a fost respinsă solicitarea de întrerupere a executării pedepsei este judecat, miercuri, la Curtea de Apel București, hotărârea acestei instanțe urmând să fie definitivă.

Recursul lui Gigi Becali, amânat pentru 14 august

Judecarea recursului formulat de Gigi Becali față de hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost amânat de Curtea de Apel București pentru 14 august, după ce avocații finanțatorului Stelei au cerut timp pentru a studia dosarul și a depune probe.

Gigi Becali a fost adus la Curtea de Apel București

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost adus miercuri dimineață, de la Penitenciarul Jilava, la Curtea de Apel București, unde va fi judecat recursul său la decizia Tribunalului Capitalei prin care i-a fost respinsă solicitarea de întrerupere a executării pedepsei.

Duba venită de la închisoare a parcat, la ora 9.00, în spatele sediului instanței.

La Curtea de Apel București au sosit și avocații lui Gigi Becali, care s-au sfătuit cu acesta, marți, spre a pregăti pledoaria pentru recurs.

Tot la sediul instanței au venit antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, managerul formației, Mihai Stoica, și mai mulți jucători ai echipei, printre care Ciprian Tătărușanu, Cristi Tănase și Adrian Cristea, proaspăt legitimat la campioana României.

Tribunalul București a notat, în motivarea hotărârii prin care a respins cererea lui Becali, că aceasta putea fi admisă dacă finanțatorul Stelei dovedea existența unor împrejurări speciale cu consecințe grave asupra lui, a familiei sale sau a unității la care lucra.


Recursul lui Gigi Becali la decizia Tribunalului București (TB) prin care i-a fost respinsă solicitarea de întrerupere a executării pedepsei este judecat, miercuri, la Curtea de Apel București, hotărârea acestei instanțe urmând să fie definitivă.

Tribunalul București (TB) a notat, în motivarea hotărârii prin care a respins cererea lui Becali, că aceasta putea fi admisă dacă finanțatorul Stelei dovedea existența unor împrejurări speciale cu consecințe grave asupra lui, a familiei sale sau a unității la care lucra.

„Tribunalul consideră că, și în situația în care s-ar considera că petentul B. G. nu ar fi fost luat prin surprindere de hotărârea de condamnare, acesta ar fi putut beneficia de întreruperea executării pedepsei, dacă dovedea existența unor împrejurări speciale cu consecințe grave asupra petentului, familie acestuia sau unității la care lucra. (…) Față de cele reținute, tribunalul apreciază că nu s-a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale în sensul disp. art. 453 lit.c C.pr.pen., motiv pentru care se va respinge cererea de întrerupere, ca neîntemeiată”, s-a arătat în motivarea hotărârii TB.

Judecătorul Florin Purigiu, care a decis să-i respingă lui Becali cererea de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare primită în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, a motivat că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept.

Astfel, magistratul a arătat că motivele invocate de acesta „nu constituie împrejurări speciale și nu sunt de natură a avea consecințe grave asupra situației patrimoniale a condamnatului, asupra societăților comerciale controlate de acesta ori asupra echipei de fotbal Steaua București”.

Judecătorul a demontat, în motivare, și argumentul legat actele de binefacere ale lui Becali. „Tribunalul reține că, deși este de notorietate că petentul G. B. este o persoană care în mod regulat sprijină financiar persoane aflate în nevoie, precum și instituții și organizații de interes general, totuși aceste acte de caritate nu pot justifica întreruperea executării pedepsei, neîncadrîndu-se în niciunul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de articolul 453 Cod de procedură penală. (…) Nici intenția petentului de a construi o clinică medicală cu profil oncologic și nici dorința firească a acestuia de a fi prezent la aniversarea majoratului fiicei sale nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de lege pentru întreruperea executării pedepsei”, s-a mai menționat în documentul citat.

În 20 mai, Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul București, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel București.

În 27 iunie, Tribunalul București a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de șase luni de închisoare, finanțatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani și jumătate de detenție.

La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsați să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanței fiind definitivă.

Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătușii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.

Tot în iulie, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universității București, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenție, iar instituția de învățământ superior are numai cursuri de zi.

Gigi Becali și-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaților a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii