Prima pagină » Știri » Un medic și o asistentă dintr-un spital ploieștean, acuzați că s-au purtat urât cu un copil de 4 ani

Un medic și o asistentă dintr-un spital ploieștean, acuzați că s-au purtat urât cu un copil de 4 ani

Un medic și o asistentă dintr-un spital ploieștean, acuzați că s-au purtat urât cu un copil de 4 ani
Conducerea Spitalului de Pediatrie Ploiești a cerut notă explicativă unui medic și unei asistente, după ce o mamă i-a acuzat pe cei doi de comportament inadecvat, asistenta fiind acuzată că i-a vorbit foarte urât fiicei sale de patru ani, iar medicul fiind acuzat că a amenințat copilul.

Conducerea Spitalului de Pediatrie Ploiești a cerut notă explicativă unui medic și unei asistente, după ce o mamă i-a acuzat pe cei doi de comportament inadecvat, asistenta fiind acuzată că i-a vorbit foarte urât fiicei sale de patru ani, iar medicul fiind acuzat că a amenințat copilul.

Conducerea Spitalului de Pediatrie din Ploiești a cerut notă explicativă unui medic și unei asistente din cadrul acestei unități sanitare și va analiza în comisia de etică a spitalului comportamentul celor două cadre medicale, după ce o femeie, mamă a unui copil de patru ani, i-a acuzat public pe cei doi de comportament inadecvat față de fiica sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am cerut notă explicativă atât medicului, cât și asistentei. Vom merge în comisia de etică și vom analiza și, în funcție de concluzii, vom lua măsuri. Eu nu știu exact ce s-a întâmplat acolo. Este perioadă de concedii, este foarte aglomerat, unii sunt foarte obosiți, dar și pacienții au dreptul să ceară să fie tratați cum se cuvine. E dreptul oricui să fie tratat corect. Și noi putem fi oricând pacienți și e normal să îi tratăm pe ceilalți așa cum ne dorim noi să fim tratați atunci când suntem pacienți”, a declarat corespondentului MEDIAFAX managerul Spitalului de pediatrie Ploiești, medicul Oresta Vasile.

Decizia conducerii spitalului de a cere oficial explicații celor două cadre medicale a fost luată după ce mama unei fetițe de patru ani și trei luni a povestit pe o rețea de socializare modul în care a fost tratată fiica sa, victimă a unui accident de circulație.

Mihaela Rus, care este șefa Secției teatru pentru copii din cadrul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în data de 23 iulie fiica sa a fost rănită într-un accident rutier. Inițial, fetița, în vârstă de patru ani și trei luni, a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență, după care a ajuns la Spitalul de Pediatrie, cu răni provocate de cioburi în zona feței.

„Avea sânge pe tot tricoul, până la brâu. Asistenta care a văzut-o a întrebat-o: «De unde vii, fă, de la război?» Apoi, în timp ce îi curățau fața, fetița plângea, era speriată, iar medicul i-a spus: «Dacă nu taci din gură, o iei»” a povestit mama fetiței, Mihaela Rus.

Aceasta a adăugat că nu dorește să comenteze „actul medical în sine”, ci i s-a părut anormal comportamentul celor două cadre medicale față de copil.

„La Spitalul Județean medicii au avut un comportament ireproșabil. Iar la Pediatrie, unde lucrează cu copii și se presupune că știu cum să se comporte cu un copil bolnav și speriat, a fost îngrozitor. Nu comentez actul medical în sine, deși și aici pot spune că ulterior, la București, fetiței i-au fost făcute opt cusături la plăgi, în condițiile în care la spitalul din Ploiești au considerat că nu era nevoie de niciuna”, a spus Mihaela Rus.

Aceasta a precizat că nu va depune plângere nici la Colegiul Medicilor, și nici la cel al asistenților și că nu va face niciun alt demers legal, dar că a simțit nevoia să povestească ce i s-a întâmplat și de aceea a postat pe rețeaua de socializare povestea sa.

„Știu că sunt oameni care întâmpină în spitale probleme mult mai mari. Dar asta nu înseamnă că trebuie să tăcem cu toții” a spus actrița.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Ingredientul secret pe care Irina Loghin îl pune în must pentru a-l păstra peste iarnă. „Să fie limpede, curat”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!