Prima pagină » Știri politice » Reacția Ministrului Apărării, în urma declarațiilor extremiste ale liderului Jobbik

Reacția Ministrului Apărării, în urma declarațiilor extremiste ale liderului Jobbik

Reacția Ministrului Apărării, în urma declarațiilor extremiste ale liderului Jobbik
Vicepreședintele PSD Mircea Dușa declară că "mesajele extremiste ale liderului Jobbik nu au nicio legătură cu valorile și principiile europene" și trebuie "respinse cu fermitate".

Vicepreședintele PSD Mircea Dușa declară că „mesajele extremiste ale liderului Jobbik nu au nicio legătură cu valorile și principiile europene” și trebuie „respinse cu fermitate”.

„Declarațiile extremiste ale liderului Jobbik trebuie respinse cu fermitate. Ele nu au nicio legătură cu valorile și principiile europene și sunt lipsite de orice relevanță în Europa secolului XXI”, spune Dușa, potrivit unui comunicat transmis duminică de PSD.

El adaugă în declarația de presă că „astfel de mesaje nu pot fi acceptate, dar nici nu pot fi tratate cu seriozitate deoarece nu au nicio legătură cu lumea în care trăim”, menționând că România este „un exemplu pentru țările din Europa centrală și de est” în privința drepturilor acordate minorităților.

„Sunt convins că etnicii maghiari din România dezavuează un astfel de discurs dominat de ură, de intoleranță și generator de conflicte. Nimeni nu va avea de câștigat de pe urma unei deteriorări a relației romano-ungare”, mai spune Dușa.

Liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal ((Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, județul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile și interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-și responsabilitatea unui conflict cu România

Președintele partidului Mișcarea pentru Ungaria – Jobbik, Vona Gabor, a declarat jurnaliștilor prezenți la Tabăra EMI că Ungaria are obligația de a susține în fața Uniunii Europene și de a sprijini obținerea autonomiei, revendicată de maghiarii din Transilvania, apreciind că disputele pe această temă trebuie soluționate cât mai curând, transmite corepondentul MEDIAFAX.

„Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice și de inițiativele civice, are obligația să încerce să dea glas acestei cerințe în fața forurilor internationale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României și Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putință ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede”, a susținut Vona Gabor.

Întrebat dacă va susține cauza autonomiei Secuimii cu riscul de a deteriora relațiile dintre România și Ungaria, președintele Jobbik a spus că partidul său își va asuma acest risc, pe care ar trebuie să și-l asume, în opinia sa, întreaga Ungarie.

„Este evident că, pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relației dintre Romania și Ungaria, ci starea societății și națiunii maghiare, care îi include și pe maghiarii din Transilvania. Deci, dacă apărarea drepturilor maghiarior din România și reprezentarea lor înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik își va asuma această reponsabilitate, care trebuie, de fapt, asumată de întreaga Ungarie”, a declarat Vona Gabor.

MAE a transmis, duminică, printr-un comunicat, că așteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de declarațiile Jobbik făcute sâmbătă la Joseni.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate și respinge declarațiile făcute în cadrul Taberei de vară de la Joseni, în cursul zilei de sâmbătă, 10 august 2013. Astfel, pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reamintește faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minoritățile naționale, la fel ca și așa zisele drepturi colective pentru minoritățile naționale, care sunt excluse conceptual din planul relației bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996”, menționează sursa citată.

În ceea ce privește afirmația că pentru soluționarea așa-zisei probleme a maghiarilor din România este necesară asumarea unui conflict între Ungaria și România, MAE apreciază că „este extrem de gravă”. „Ea contravine flagrant spiritului și realităților europene contemporane, principiilor de drept internațional, Tratatului politic de bază, precum și Parteneriatului Strategic bilateral. Astfel de poziționări sunt complet anacronice și trebuie condamnate cu toată fermitatea de către toți actorii responsabili din România, Ungaria și Europa, în general”, se arată în comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?