Prima pagină » Știri » Lector de la Universitatea din Arad, judecat pentru că a vândut lucrări de licență studenților

Lector de la Universitatea din Arad, judecat pentru că a vândut lucrări de licență studenților

Lector de la Universitatea din Arad, judecat pentru că a vândut lucrări de licență studenților
Un lector de la Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" Arad a fost trimis în judecată, alături de alte patru persoane, fiind acuzat că a ajutat studenți să primească note fără să se prezinte la examene și le-a dat lucrări de licență, pentru care a primit câte 300 de euro.

Un lector de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad a fost trimis în judecată, alături de alte patru persoane, fiind acuzat că a ajutat studenți să primească note fără să se prezinte la examene și le-a dat lucrări de licență, pentru care a primit câte 300 de euro.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au trimis-o în judecată pe Mihaela Pop, lector la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, în stare de libertate, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pentru instigare la trafic de influență, trafic de influență, instigare la fals intelectual și luare de mită.

În același dosar vor fi judecați lectorul Sorin Fildan, pentru fals intelectual, Violeta Dorina Mârșav, secretară la Facultatea de Drept, filiala Petroșani a Universității de Vest „Vasile Goldiș” și Bianca Tănasă, secretară la Universitatea din Petroșani, pentru trafic de influență. În cazul Violetei Mârșav a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, arată luni Parchetul instanței supreme, într-un comunicat de presă.

Procurorii au mai trimis-o în judecată și pe Claudia Dorina Brândușa, învățătoare la Școala Gimnazială nr. 4 Vulcan, pentru cumpărare de influență.

Potrivit procurorilor, în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad exista practica de a fi promovate examenele de către studenți fără ca aceștia să le susțină efectiv, notele fiind trecute în cataloage în mod fictiv, pe bază de reciprocitate între profesori.

„S-a constatat o relaționare între cadrele universitare și secretare, atât cele din cadrul Universitatății de Vest «Vasile Goldiș», cât și cele de la o filială a universității (Petroșani), rezultând o implicare directă a unora dintre secretare și cadre universitare (profesori, asistenți universitari), în promovarea studenților, contra unor sume de bani, fără susținerea examenelor de an, unele dintre secretare intervenind pe lângă profesori pentru cunoștințe personale, în sensul celor sus-menționate, fiind la curent și sprijinind în activitatea infracțională unele cadre universitare”, se mai arată în comunicatul citat.

Procurorii au mai arătat că, din interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpați, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – februarie 2013, lectorul Mihaela Pop ar fi intervenit pe lângă cadre didactice sau le-ar fi determinat pe secretarele Violeta Mârșav și Bianca Tănasă „să accepte propunerea sa de a promova studenți contra unor sume de bani sau să intervină ele însele pe lângă alți profesori în același scop”.

Mihaela Pop l-ar fi determinat pe lectorul Sorin Fildan să acorde, la materia unde era titular, notă de trecere unui student care nu se prezentase la examen. Pentru ca studentul să fie promovat ar fi intervenit mama acestuia, Claudia Dorina Brândușa, potrivit procurorilor.

„De asemenea, inculpata Pop obișnuia să vândă lucrări de licență gata elaborate studenților, cu garantarea promovării examenului de licență”, se mai arată în comunicatul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Anchetatorii au găsit la percheziția făcută la locuința Mihaelei Pop CD-uri conținând lucrări de licență cu conținut similar celor date de aceasta mai multor studenți. Prețul unei lucrări de licență era de 300 de euro.

„Procedându-se la compararea conținutului lucrărilor de licență identificate cu ocazia percheziției informatice pe CD-urile ridicate, s-a putut stabili că aproximativ 90 erau identice în conținut cu lucrări de licență din anii 2010, 2011 și 2012”, au mai precizat procurorii.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Bistrița-Năsăud în 8 august, instanța stabilind ca procesul să înceapă în 3 septembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi