Prima pagină » Știri » Decizia Penitenciarului Jilava după ce Becali „și-a descoperit” 1000 de euro într-un buzunar

Decizia Penitenciarului Jilava după ce Becali „și-a descoperit” 1000 de euro într-un buzunar

Decizia Penitenciarului Jilava după ce Becali „și-a descoperit

Administrația Națională a Penitenciarelor a clasat ancheta în cazul celor 1.000 de euro pe care Gigi Becali i-a predat gardienilor spunându-le că a găsit banii într-o pereche de pantaloni, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu.

Potrivit lui Micu, echipa care a făcut verificările nu a putut proba nici vinovăția lui Gigi Becali, care a dovedit bună-credință și a predat cele două bancnote de câte 500 de euro, și nici vinovăția personalului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), drept pentru care ancheta a fost clasată.

Gigi Becali a anunțat agentul supraveghetor al secției de deținere, în 1 august, că într-o pereche de pantaloni a găsit două bancnote de câte 500 de euro.

În urma sesizării a fost întocmit un raport de eveniment, iar la nivelul Penitenciarului Jilava a fost declanșată o anchetă internă, pentru a se stabili cum au ajuns banii în buzunarul pantalonilor lui Gigi Becali.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Monica Pană, declara, pentru MEDIAFAX, că la data de 1 august „o persoană privată de libertate aflată în custodia Penitenciarului Jilava a anunțat că a găsit în buzunarul unui obiect de îmbrăcăminte două bancnote, pe care le-a predat agentului supraveghetor”.

Gigi Becali s-a plâns în fața instanței, la ultimul termen de judecată, că a primit oferte de la mai mulți deținuți, care i-au propus să îi dea telefoane mobile și cartele SIM, arătând că a refuzat de fiecare dată, pentru că nu vrea să încalce legea.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 27 iunie, Tribunalul București a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de șase luni de închisoare, finanțatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani și jumătate de detenție.

În 14 august, Curtea de Apel București va judeca o cerere formulată de Gigi Becali de întrerupere a executării pedepsei. Solicitarea a fost respinsă de Tribunalul București, însă decizia a fost contestată de Gigi Becali.

Judecătorul Florin Purigiu, de la Tribunalul București, care a decis să-i respingă lui Becali cererea de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare primită în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, a motivat că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept.

Magistratul a arătat că motivele invocate de acesta „nu constituie împrejurări speciale și nu sunt de natură a avea consecințe grave asupra situației patrimoniale a condamnatului, asupra societăților comerciale controlate de acesta ori asupra echipei de fotbal Steaua București”.

La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsați să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanței fiind definitivă.

Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătușii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.

Andrei Dumitrescu, [email protected]

Sursa foto: Libertatea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cremele de protecție solară sunt esențiale, însă unele pot fi neconforme