Prima pagină » Economic » Românii au cheltuit mai puțini bani pe litoral în această vară

Românii au cheltuit mai puțini bani pe litoral în această vară

Românii au cheltuit mai puțini bani pe litoral în această vară
Numărul de turiști în stațiunea Mamaia a crescut în acest sezon estival cu până la 5%, dar a scăzut în sudul litoralului, spune președintele Asociației Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, precizând că românii au cheltuit mai puțin în această vară pe litoral,.

Numărul de turiști în stațiunea Mamaia a crescut în acest sezon estival cu până la 5%, dar a scăzut în sudul litoralului, spune președintele Asociației Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, precizând că românii au cheltuit mai puțin în această vară pe litoral, informează Mediafax.

Președintele Asociației Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, a declarat, la deschiderea Bursei Litoral Delta – Dunării, că în această vară românii au ales litoralul românesc în locul altor zone de la mare și că va continua campania de promovare a acestei destinații turistice, transmite corespondentul Mediafax.

„În ceea ce privește numărul de turiști, avem o creștere ușoară pe Mamaia, până spre 5 la sută, per total, prin comparație cu anul trecut, o scădere însă mai accentuată pe sudul litoralului. Cred că este mai important nu atât faptul că poate nu stăm foarte bine în privința numărului de turiști, cât faptul că am reușit să atragem o imagine favorabilă litoralului românesc în acest an. O campanie puternică de promovare pe care cu ajutorul presei am reușit să o ducem și astfel am reușit, cred eu, să atragem un capital de imagine pozitivă pentru litoralul românesc. Important este că românii s-au îndreptat cu altă atitudine spre litoralul românesc, au ales mai mult litoralul românesc în defavoarea altor zone de litoral și ne interesează ca în continuare să ducem această campanie de promovare atât pe piața românescă, cât și pe alte piețe internaționale”, a afirmat Corina Martin.

Ea a precizat că în această vară românii au avut un buget de vacanță mai mic decât anul trecut și că au cheltuit mai puțin pe litoral.

„O concluzie poate mai puțin plăcută a acestui sezon este aceea că românii au avut un buget de vacanță mai redus față de anul trecut. Deci, au cheltuit mai puțin, au consumat mai puțin pe litoralul românesc, asta sigur că este legat de nivelul de trai și de puterea de cumpărare a românului. Important este că, deși au ales să stea mai puține nopți la mare sau să consume mai puțin pe anumite servicii, au ales în continuare totuși să meargă în vacanță și au mers în vacanță pe litoralul românesc”, a explicat președintele Asociației Litoral-Delta Dunării.

Corina Martin a mai precizat că nu sunt estimate creșteri ale tarifelor pe litoral în sezonul estival 2014.

„Nu avem estimate, din ceea ce am discutat cu hotelierii și cu agențiile de turism, creșteri pentru anul viitor. Suntem prudenți în continuare, nu avem motive să ne gândim acum la creșteri de tarife sau la creșteri de profit, nici vorbă, trebuie să consolidăm această creștere mică pe care am înregistrat-o cel puțin pe Mamaia în acest sezon”, a spus Martin.

Ea a mai anunțat că în acest an lansarea programului „Înscrieri Timpurii” va avea loc la Târgul de Turism al României din noiembrie, eveniment la care Asociația Litoral-Delta Dunării va participa.

„Am decis la Asociația Litoral-Delta Dunării să participăm încă din noiembrie la Târgul de Turism al României , nu doar la ediția de primăvară, așa cum făceam în ultimii ani, tocmai pentru că avem acel buget pentru acest an, care provine din taxa de promovare. Asta ne permite să participăm la mai multe târguri decât am făcut-o până acum. Avem de gând să avem aceeași prezență atractivă a stațiunii Mamaia cel puțin, dar și a celorlalți membri. Este important să lansăm Înscrieri Timpurii Litoral 2014 încă din noiembrie, am făcut acest test anul trecut, a mers foarte bine, asta ne-a dat un semnal pentru sezonul acesta și vom face lansarea oficială a Înscrieri Timpurii Litoral 2014 împreună la Târgul de Turism al României”, a mai afirmat Corina Martin.

Deschiderea oficială a Târgului de Turism Bursa Litoral-Delta Dunării a avut loc marți, la Pavilionul Expozițional. Lucrările Bursei includ contractarea sezonului 2014 pentru secțiunile litoral si Delta Dunării, workshop-uri cu agenții de turism- hotelieri de pe litoral și din Delta Dunării. În 4 septembrie, Târgul de Turism Bursa Litoral-Delta Dunării se mută în sudul litoralului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Războiul din Orientul Mijlociu: A fost numit succesorul interimar al lui Khamenei / Fiul lui Khamenei, considerat succesor, ar fi fost eliminat
Digi24
„Articolul 5” al UE, clauza de apărare reciprocă mai amplă decât echivalentul NATO. Ce presupune și când a fost testat
Cancan.ro
5 zile la rând de ninsoare în aceste orașe din România, începând de marti, 10 martie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
Mediafax
Efectele războiului din Orientul Mijlociu. Prețul petrolului ar putea crește brusc
Click
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Digi24
Țările în care se mută superbogații lumii. Unele destinații sunt surprinzătoare
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în lumea întreagă. A fost ELIMINAT în timpul bombardamentului
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Arsenie Todiraș la 20 de ani de la destrămarea trupei „O-Zone”. Cu ce se ocupă la 42 de ani! E total schimbat față de Dan Bălan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poze spion cu prototipul „fantomă” la Pitești! Să fie viitoarea Dacia C-Neo?
Descopera.ro
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Cercetătorii au încercat să afle care este cea mai bună încălțăminte pentru a evita artrita