Ce vrea Remus Pricopie pentru anul școlar 2013/2014: inspecție la clasă și evaluări constante

Ce vrea Remus Pricopie pentru anul școlar 2013/2014:  inspecție la clasă și evaluări constante
Publicat: 10/09/2013, 14:55
Actualizat: 10/09/2013, 14:55

Ministrul Educației a cerut directorilor de școli să pună accent în noul an pe inspecția la clasă și pe evaluările constante, fără a pune presiune pe elevi, precizând că este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obțină media 5 la Evaluarea Națională.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, le-a spus directorilor de unități școlare din județul Ilfov, cu care s-a întâlnit marți, că în anul școlar 2013-2014 trebuie să pună accent pe inspecția la clasă și să monitorizeze cu atenție procesul de predare-învățare.

Pricopie a precizat că rezultatele comparative între mediile din gimnaziu și mediile la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a au arătat, în multe cazuri, diferențe mult prea mari de notare a elevilor, de la 1,5 până la 7 puncte.

În acest sens, ministrul a subliniat importanța introducerii evaluării naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, ca parte a măsurilor de monitorizare și îndrumare a elevilor și profesorilor.

„Degeaba am făcut reforme la nivelul sistemului, dacă ele nu se regăsesc, zi de zi, în clasă, la nivelul comunității școlare. Inspecția la clasă va fi o prioritate a anului școlar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educațional al acestora. Este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obțină media 5 la Evaluarea Națională”, a subliniat ministrul Educației.

La dezbaterea desfășurată la sediul Inspectoratului Școlar al Județului Ilfov au participat și președintele Consiliului Județean, Marian Petrache, prefectul județului Ilfov, Speranța Cliseru, reprezentanții Poliției, Jandarmeriei și ai Direcției de Sănătate Publică.

Ministrul Remus Pricopie a declarat, într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, că printre noutățile anului școlar care începe la 16 septembrie sunt creșterea ponderii mediei la Evaluarea Națională de la 50 la 75 la sută, introducerea simulării bacalaureatului la clasa a XI-a, evaluarea periodică la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

Pricopie a spus că vor fi introduse, din noul an școlar, controale care vor urmări prezența la școală, ce se întâmplă în clasă și modul în care decurge evaluarea.

Primele controlate, chiar din septembrie-octombrie, vor fi școlile unde au fost variații foarte mari între evaluările la clasă și Evaluările Naționale, a precizat Pricopie, în interviul pentru MEDIAFAX.

Despre Bacalaureat, ministrul a spus că pregătirea pentru examen va începe din 16 septembrie și se va verifica dacă există în fiecare liceu program de ore suplimentare, meditații la școală.

Ministerul Educației a constatat în 25 de județe, respectiv în 59,52 la sută din totalul unităților de învățământ, diferențe între 2 și 2,5 puncte între mediile mari din gimnaziu, și cele mici obținute de elevi la Evaluarea Națională.

Potrivit Ministerului Educației, această „ruptură” între cele două tipuri de evaluare a fost identificată în 25 de județe, respectiv Iași, Sibiu, Brașov, Argeș, Giurgiu, Bacău, Constanța, Dâmbovița, Maramureș, Alba, Vaslui, Bistrița-Năsăud, Mehedinți, Sălaj, Tulcea, Bihor, Arad, Teleorman, Satu-Mare, Covasna, Dolj, Harghita, Călărași, Botoșani și Ialomița.

În alte șase județe, respectiv Vâlcea, Mureș, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin și Olt, diferențele sunt și mai mari, depășind 2,5 puncte.

O situație considerată acceptabilă, respectiv un raport de 1,5 până la 2 puncte între mediile pe ciclul gimnazial și cele la Evaluarea Națională, a fost înregistrată în județele Gorj, Suceava, Vrancea, Ilfov, Prahova, Cluj, Buzău, Galați și Neamț, reprezentând 21,42 la sută din unitățile de învățământ la nivel național.

„Numai Bucureștiul și județul Brăila înregistrează un raport normal între evaluarea la clasă și Evaluarea Națională, dar reprezintă doar 4,76 la sută din totalul județelor”, potrivit Ministerului Educației.

Toate unitățile de învățământ unde diferențele de notare sunt mari sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut vor fi monitorizate constant. Astfel, inspectoratele școlare vor realiza analize punctuale, iar conducerile școlilor vizate vor fi evaluate în funcție de măsurile pe care le vor adopta pentru îmbunătățirea procesului de predare-învățare, a mai arătat Ministerul Educației.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Polițista mituită de Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit femeia din partea judecătorilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Trei femei au fost diagnosticate cu HIV după ce și-au făcut tratamente faciale