Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis a câștigat procesul cu ANI care îl găsise incompatibil. Decizia nu e definitivă

Klaus Iohannis a câștigat procesul cu ANI care îl găsise incompatibil. Decizia nu e definitivă

Klaus Iohannis a câștigat procesul cu ANI care îl găsise incompatibil. Decizia nu e definitivă
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a câștigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis, miercuri, contestația acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate și a dispus anularea raportului de evaluare.

 Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a câștigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis, miercuri, contestația acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate și a dispus anularea raportului de evaluare.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instanța a admis contestația primarului Sibiului, Klaus Iohannis, referitoare la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate.

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus anularea raportului de evaluare prin care ANI constata că Iohannis se află în incompatibilitate.

Decizia Curții de Apel Alba Iulia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare. Eventualul recurs va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În 24 aprilie, Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 și SC Piețe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Iohannis susținea că este vorba despre o confuzie pe care o face ANI.

„Există societatea Piețe, care a fost înființată de noi acum câțiva ani. ANI spune că sunt incompatibil pentru că reprezint municipiul Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor, lucru total fals. Nu am avut niciodată un astfel de mandat, deci nu există cauza. A doua se referă la Societatea Apă Canal, societatea care, după înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), a devenit operator regional. Toți primarii comunităților care sunt în ADI Apă sunt și reprezentanții comunităților lor în Adunarea Generală a Acționarilor la Apă Canal, care este operator regional, având comunități din județele Sibiu și Brașov”, explica Iohannis, care adăuga că legea incompatibilităților prevede că primarul nu poate fi acționar în AGA a unor societăți de interes local, fără a face referire la societățile regionale.

Klaus Iohannis a contestat decizia ANI în 31 mai, la Curtea de Apel Alba Iulia.

În 2 iulie, ANI a depus o cerere la Înalta Curte de Casație și Justiție de strămutare a dosarului de incompatibilitate de la Curtea de Apel Alba-Iulia la o altă instanță egală în grad. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins însă cererea Agenției Naționale de Integritate (ANI) de judecare a cauzei la o altă instanță, astfel că dosarul a rămas la Curtea de Apel Alba-Iulia.

Pe de altă parte, ANI a sesizat Parchetul într-un alt dosar vizându-l pe Klaus Iohannis, în care îl acuză că a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală.

Iohannis este prim-vicepreședinte al PNL și exercită al patrulea mandat consecutiv de primar al Sibiului.

Dan Lungu, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Avertisment de la Guvern: România riscă penalizări de 15 miliarde de euro
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile