Prima pagină » Știri politice » Lider PNL: Politica, un lanț al trădărilor. Sper ca PSD să-și țină cuvântul dat

Lider PNL: Politica, un lanț al trădărilor. Sper ca PSD să-și țină cuvântul dat

Lider PNL: Politica, un lanț al trădărilor. Sper ca PSD să-și țină cuvântul dat
Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat, joi, că deși politica poate fi definită și ca un lanț al trădărilor, el speră ca PSD să se țină de cuvânt în ceea ce privește susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat, joi, că deși politica poate fi definită și ca un lanț al trădărilor, el speră ca PSD să se țină de cuvânt în ceea ce privește susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băișanu a spus într-o conferință de presă că organizația PNL Suceava se pregătește de alegerile europarlamentare și prezidențiale care vor fi organizate anul viitor și că, în acest sens, la alegerile pentru conducerea organizației din 5 octombrie, va fi ales un Birou permanent județean cu cel mai mare număr posibil, de 29 de membri, fiecare având sarcini precise pe anumite zone în vederea obținerii unui rezultat electoral cât mai bun.

Întrebat dacă este încrezător că partenerii din USL îl vor susține la alegerile prezidențiale de anul viitor pe Crin Antonescu, Băișanu a spus că el personal nu s-a gândit niciodată să înșele încrederea unui partener.

„Dacă gândesc însă cu mintea altora, politica poate fi definită și ca un lanț de trădări. Există și această posibilitate. Sper ca PSD să-și țină cuvântul dat”, a spus liderul PNL Suceava.

El a reamintit că prima parte a înțelegerii, ca Victor Ponta să fie prim-ministru, a fost realizată și că urmează ca a doua parte, cea prin care Crin Antonescu va ajunge președintele României, să fie pusă în practică.

„Le cer celor din USL să-și respecte cuvântul dat”, a mai spus Alexandru Băișanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei