Prima pagină » Magazin » Un star porno, pe lista scurtă a civililor pe care NASA vrea să îi trimită în spațiu

Un star porno, pe lista scurtă a civililor pe care NASA vrea să îi trimită în spațiu

James Deen, un star porno american, se află pe o listă a finaliștilor întocmită de NASA și ar putea deveni unul dintre primii civili care vor ajunge în spațiu

James Deen, un star porno american, se află pe o listă a finaliștilor întocmită de NASA și ar putea deveni unul dintre primii civili care vor ajunge în spațiu, informează contactmusic.com.

Atât mama, cât și tatăl actorului porno lucrează pentru NASA și speră că fiul lor va ajunge în spațiu într-o bună zi.

James Deen, protagonistul filmului „The Canyons”, în care a jucat alături de Lindsay Lohan, a declarat: „Sunt pe o listă scurtă, pentru a merge în spațiu. Tatăl meu mi-a trecut numele. El cred că voi fi unul dintre primii civili care vor ajunge în spațiu. Nu cred că asta se va întâmpla, pentru că eu fumez și nu sunt chiar atât de bine pregătit fizic, dar, oricum, e deja ceva foarte cool”.

Actorul, care apare de multe ori în filmele sale în scene futuriste și SF, spune că părinții lui nu au nicio problemă cu profesia sa – artist de filme porno.

„Părinții mei m-au sprijinit întotdeauna. Au învățat foarte repede că eu urma să fac doar ceea ce doream să fac. Atunci când am început să fac filme pentru adulți, principala lor grijă era sănătatea mea. I-am asigurat că, dacă lucrezi în industria porno e ca și cum ai lucra la McDonald’s sau într-o bancă. E doar un job”, a declarat James Deen pentru revista Playboy.

Recomandarea video

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Secretul extincției neanderthalienilor: Care ar fi fost o posibilă cauză pentru dispariția speciei?