Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru corupție

Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru corupție
Publicat: 01/10/2013, 19:07
Actualizat: 29/07/2014, 19:39

Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu a fost condamnat, marți, la șapte ani de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție aflat pe rolul Tribunalului Gorj, dosar în care au mai primit pedepse similare și foști șefi de la fostul complex energetic Turceni.

Conform deciziei instanței, Surupăceanu a primit pedepse diferite pentru acuzațiile care i-au fost aduse de Direcția Națională Anticorupție: șapte ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani și șase ani pentru complicitate la abuz în serviciu. Pedepsele au fost contopite în cea mai grea dintre ele, respectiv șapte ani de închisoare cu executare.

Fostului deputat i se interzic, de asemenea, o serie de drepturi civile, inclusiv de a alege și a fi ales, pentru o perioadă de doi ani după executarea pedepsei, sentința nefiind definitivă.

El a fost condamnat după ce în anul 2007, prin intermediari, a impus cumpărarea de către fostul complex energetic Turceni a unui utilaj multifuncțional, de tip tractor forestier, importat din Ucraina, la prețul de 50.000 de dolari și vândut cu peste 832.000 de lei, procedurile de achiziție fiind ilegale, conform rechizitoriului întocmit de DNA.

Tribunalul Gorj a decis, în aceste condiții, ca fostul director general de la fostul complex energetic Turceni Dumitru Cristea să fie condamnat la șase ani de închisoare cu executare, fiindu-i interzise o serie de drepturi civile pentru o perioadă de doi ani după executarea pedepsei.

La rândul său, Sorin Bușan Cocora, care, potrivit DNA, a fost impus de Surupăceanu ca administrator la o firmă din Mediaș ce a importat utilajul respectiv și l-a vândut apoi către CE Turceni, a fost condamnat de Tribunalul Gorj tot la șase ani de închisoare cu executare.

Alți doi foști directori de la fostul complex energetic, respectiv Ioan Viorel Vasile, de la Direcția Comercială, și Silvică Boiangiu, de la Direcția Investiții, au fost condamnați și ei la câte patru ani de închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată pe o perioadă de încercare de șase ani. De asemenea, și acestora le-au fost interzise o serie de drepturi pentru o perioadă de doi ani după executarea pedepsei principale.

Instanța a mai dispus ca toți inculpații să plătească suma de 836.570 lei către actualul Complex Energetic Oltenia, care înglobează și fostul complex energetic Turceni.

De asemenea, instanța a menținut sechestrul asigurător pe o vilă a fostului director general Dumitru Cristea, suprafața imobilului fiind de 540 de metri pătrați, cu o valoare de impozitare de 774.702 lei. În plus, instanța a dispus impunerea unei popriri pe un cont de 61.867 de lei pe care Dumitru Cristea îl are la sucursala din Târgu Jiu a unei bănci.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Craiova.

Dumitru Cristea a fost reținut și arestat preventiv în noiembrie 2008 pentru trei zile, ulterior el fiind cercetat în libertate alături de ceilalți inculpați în acest dosar.

Direcția Națională Anticorupție a stabilit că Mugurel Surupăceanu, aflându-se în relații bune cu fostul director general al fostului complex energetic Turceni, a stabilit cu acesta modalitatea de achiziționare la un preț de patru ori mai mare decât cel de cumpărare din Ucraina a tractorului forestier, furnizorul fiind o firmă din Mediaș care nu avea nici experiența necesară, nici numărul de angajați, dar care îl avea ca administrator pe Sorin Bușan Cocora, impus ca administrator de fostul deputat PSD de Gorj.

„Ca urmare a înțelegerii, inculpatul Cristea Dumitru, în calitate de director general al SC Complexul Energetic Turceni S.A., a dat dispoziții personalului aflat în subordine, Direcției Investiții și Achiziții Terenuri și Direcției Comerciale, a transmis datele necesare (caracteristici tehnice, denumirea firmelor care să fie invitate) în vederea întocmirii documentației de achiziție astfel încât să se realizeze achiziția utilajului de la S.C. Voron Trans S.R.L.. Totodată, inculpatul a semnat/aprobat documentele întocmite, respectiv adresele privind necesitatea și urgența achiziției unui utilaj terasier multifuncțional, adrese ale Direcției Investiții și Achiziții Terenuri și anexele acestora privind modificarea programului anual de achiziții produse prin introducerea achiziției utilajului terasier și majorarea valorii estimate. De asemenea, inculpatul a semnat si aprobat documentele în baza cărora, în mod nelegal, s-a stabilit procedura de achiziție prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, s-a hotărât acceptarea ofertei S.C. Voron Trans S.R.L., fără a fi respectate dispozițiile legale privind achizițiile publice”, se arată în rechizitoriul DNA.

În același document se menționează că utilajul era învechit și avea defecțiuni, recepția lui și plata achiziției făcându-se cu implicarea celorlalți doi directori de la fostul complex energetic Turceni.

O parte din banii proveniți din tranzacția respectivă au ajuns la o firmă din Târgu Jiu, controlată tot de fostul deputat PSD, procurorii DNA menționând că totul a fost „mascat” de o tranzacție a unui circular folosit în prelucrarea lemnului.

„Pentru a se da aparență de legalitate transferului acestei sume din contul S.C. Voron Trans S.R.L. în contul S.C. Tutto Mobili S.R.L., s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care S.C. Voron Trans S.R.L. a cumpărat de la S.C. Tutto Mobili S.R.L. un circular pentru formatizat (utilaj folosit în prelucrarea lemnului) în valoare de 586.570,04 lei. În realitate, S.C. Voron Trans S.R.L. nu avea nevoie de un astfel de circular, motiv pentru care nici nu a fost folosit vreodată”, se mai menționează în rechizitoriul DNA.

Foștii șefi de la fostul complex energetic Turceni au fost judecați pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, în timp ce Surupăceanu și Bușan au fost acuzați de spălare a banilor și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial.

Mugurel Surupăceanu a fost deputat de Gorj în perioada 2008-2012, iar anterior, în 2004, a fost prefect de Gorj în Guvernul condus de Adrian Năstase. În toamna anului 2012, Surupăceanu a demisionat din Parlament, în acel moment procesul fiind pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul fiind înaintat acestei instanțe de către DNA pentru că Surupăceanu era parlamentar în momentul finalizării rechizitoriului.

Odată cu demisia din Parlament, fostul deputat a anunțat și faptul că nu mai candidează pentru un nou mandat, el demisionând și din PSD Gorj, în condițiile în care era vicepreședinte al organizației județene.

(Gigi Ciuncanu)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Patrizia şi Bianca, tinerele românce luate de ape în Italia, au fost găsite moarte. Cristian...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Breaking News: Au fost găsite trupurile celor două fete înghițite de apele învolburate din Italia:...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
După ani de limbaj diplomatic, Zelenski a erupt şi a lansat acuzaţii la adresa Chinei:...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Un român stă pe munți de bani la 25 de ani. Cum a dat marea...
Diana Bulimar a fost cerută în căsătorie. Care a fost reacția sportivei când a văzut...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Ana Baniciu, în lacrimi după ce s-a mutat în casă nouă: ”Plânsă toată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Îmbunătățirea calității aerului duce la mai multe incendii forestiere
×