Prima pagină » Știri politice » Voiculescu le-a cerut lui Ponta și Antonescu a treia suspendare a lui Băsescu

Voiculescu le-a cerut lui Ponta și Antonescu a treia suspendare a lui Băsescu

Voiculescu le-a cerut lui Ponta și Antonescu a treia suspendare a lui Băsescu

Președintele fondator al PC,  Dan Voiculescu, îi îndeamnă pe parlamentari  să-l suspende din funcție pe Traian Băsescu, susținând că șeful statului a intervenit în justiție când a dicutat cu Tiberiu Nițu despre revocarea procurorului Lucian Papici.

„Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituția, încercând să influențeze direct Justiția din România. El a declarat public că a avut o discuție telefonică cu procurorul Tiberiu Nițu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia”, se aratã într-un comunicat de presã al PC, remis gândul.

Intervenția lui Băsescu trebuie sancționată, spune Voiculescu, suspendarea fiind opțiunea firească.

„Abdicând de la prevederile art.1 alin.4 din Constituție, care consacră separația puterilor în stat, Traian Băsescu a încălcat legea supremă. În aceste condiții grave, în care Băsescu însuși își admite intervențiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să inițieze o nouă procedură de suspendare a președintelui pentru încălcarea gravă a Constituției”, se mai arată în declarația de presă.

Reacția lui Voiculescu vine după ce președintele Traian Băsescu a declarat că recentele schimbări la vârful DNA reprezintă „o imixtiune a politicului” și vin după două „șocuri”: trimiterea în judecată a lui Voiculescu și finalizarea dosarului Dragnea.  

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Eticheta în transportul public: unii călători cer mai multă politețe