Ștefan Marincea, directorul demis al Institului Geologic: La Roșia Montană sunt 19 falii seimice care pun în pericol bazinul de decantare. Hărțile au fost falsificate

Publicat: 20/10/2013, 21:59
Actualizat: 22/10/2014, 11:05

RMGC a obținut un aviz favorabil, în 2011, de la Institutul Geologic Român pentru exploatarea de la Roșia Montană. Fostul director Ștefan Grigorescu, care a semant avizul, susține că în zona unde ar urma să se facă exploatarea nu există falii seismice care să pună în pericol securitatea bazinului de decantare. Documentul, care este obligatoriu, pentru obținerea avizului de mediu, este unul fals, susține directorul demis al IGR, Ștefan Marincea, care afirmă, într-un interviu pentru gândul, că în Zona Roșia Montană s-a constatat că ar exista 19 falii care pun în pericol bazinul iazului de decantare. Geologii au descoperit în Valea Cornei izvoare active, care dacă sunt infiltrate cu deșeuri pot duce la infestarea apelor orașului Abrub, aflat în apropierea Roșiei Montane.

Mai exact, mișcările seismice, oricât de mici ar fi ele, ar putea deteriora stratul impermeabil al bazinului de decantare, creând fisuri prin care apa cu cianuri să ajungă în pânza freatică.

„Există fisuri și falii pe bazinul de decantare. Faliile asigură o comunicare facilă între șlamul cianurat cu multă apă din viitorul bazin și pânza freatică. Ceea ce este foarte grav, pentru că din cauza situației formațiunilor geologice din regiune va fi afectat direct orașul Abrud”, spune Marincea, care precizează că din hărțile depuse la dosar de RMGC au dispărut faliile seismice.

În avizul transmis la Ministerul Mediului, în 2011, sub semnătura fostului director Grigorescu, se arată că „bazinul iazului de decantare nu prezintă falii, fisuri sau alte anomalii care ar putea determina sau facilita aparția unor infiltrații sau ar afecta stabilitatea barajului iazului de decantare”.

Mediafax Foto// Ștefan Marincea susține că raportul făcut de 11 geologi la Roșia Montană a fost ignorat

Într-un interviu pentru gândul, luat cu trei zile înainte să fie demis, Ștefan Marincea a explicat cum datele colectate de colegii lui cercetători la Roșia Montană au fost trunchiate astfel încât să nu mai existe falii, fisuri și izvoare naturale în zona exploatării din Munții Apuseni.

În 2011, între 5 și 8 decembrie, o echipă de zece cercetători au mers într-o scurtă excursie la Roșia Montană la cererea Ministerului Mediului ca să vadă dacă acolo sunt roci permeabile și dacă există vreun pericol pentru pânza freatică.

„Chiar dacă cei de la Roșia Montană Gold Corporation susțin că nu există falii, nu există fracturi, nu există pânză freatică, echipa noastră a spus contrariul. Există fisuri și falii pe bazinul de decantare. Faliile asigură o comunicare facilă între șlamul cianurat cu multă apă din viitorul bazin și pânza freatică. Ceea ce este foarte grav, pentru că din cauza situației formațiunilor geologice din regiune va fi afectat direct orașul Abrud. De acolo, din bazinul Văii Corna, se alimenatează acviferele care sunt interceptate de forajele care alimentează cu apă orașul Abrud”, explică geologul.

Mediafax Foto// Ștefan Marincea spune că La Roșia Montană sunt falii și fisuri în locul unde va fi iazul de decantare

În documentarea făcută la Roșia Montană, geologii au observat că pe amplasamentul viitorului iaz „există suficient de multe dechideri naturale care fac posibilă o cartare de detaliu a întregului bazin hidrografic al Văii Cornei”.

„Colegii mei au observat la fața locului că există cel puțin în versantul stâng mai multe izvoare naturale, deci pânză freatică, care pot crea mari probleme din punct de vedere hidrotehnic iazului de decantare proiectat. În urma acestor observații am ajuns la concluzia că de fapt întreaga zonă a iazului nu a fost carată geologic la gradul de detaliere cerut de un astfel de amplasament și că se impunea o cartare foarte atentă a întregii Văii Corna, mai mare care să ducă la o hartă geologică cât mai bună. Există un număr mare de disclocații diferite care traversează zona proiectată a iazului”, precizează geologul.

Specialiștii au putut observa că rocile în care este proiectat să fie sistemul iazului de decantare se regăsesc în principal în versantul stâng al Văii Corna, unde sunt gresii, adică niște nisipuri consolidate. „Este o coloană de pulbere de 130 de metri care le va presa. Poți să faci și cel mai solid baraj din univers ele tot se vor disloca.Nu sunt roci care să reziste”, explică Ștefan Marincea.

Specialiștul spune că această cercetare de început făcută în urmă cu doi ani la Roșia Montană era destinată să vadă gradul de complexitate și eventualele probleme cu care se vor confrunta inclusiv în perioada cartigrafiei. „Noi nu putem să spunem că nu există ceea ce există”, mai spune Marincea. Care spune că îbn aceste condiții avizul din partea Institutului Național de Geologie nu ar fi trebuit dat, dar cu toate acestea fostul director a falsificat datele din teren și astfel avizul a fost dat.

Fostul director a mai spus pentru gândul că la Roșia Montană există cel puțin 19 falii în perimetrul exploatării, ceea ce va pune în pericol barajul de decantare al cianurilor. Aceste falii au dispărut din studiul de impact al RMGC.

Ștefan Marincea a arătat că în studiul RMGC au fost folosite hărțile Institutului Național Geologic fără a se preciza sursa, iar în privința hărții amplasării bazinului iazului de decantare aceasta a fost copiată, fără însă să mai cuprindă faliile pe care geologii le-au găsit acolo.

„Într-o primă fază, ei au luat harta institului la scară de 1: 50.000. În acestă fază, nu au modificat nimic, se pot vedea pe hartă faliile, aici apare și falia Cornei și nu ne spun că este vorba de iazul de decantare. Dar într-o altă hartă apar foarte multe falii care se opresc la marginea lacului de decantare. O ultimă variantă a hărților pe care o prezintă dumnealor nu mai cuprinde nicio falie pentru iazul de decantare. Noi am făcut suprapunerea cu harta noastră și nu mai este nicio falie”, a spus pentru gândul Ștefan Marincea.

Mediafax Foto// Harta iazului de decantare nu mai conține nicio falie, așa cum susțin geologii

Expertul spune că în Valea Cornei există izvoare active. Acesta mai arată că o soluție pentru ca pânza freatică să nu fie afectată este înghețarea totală a pânzei freatice cu drenaj cu foraj continuu, astfel încât apa să vină numai de sus și așa va fi un bazin de colectare.

„Deci la regimul pluvial de acolo tot o să am o vale, dar o să fie o vale mai mică. Și atunci Ministerul Pădurilor și al Apelor va trebui să spună nu, pentru că nu respectăm directiva europeană a apelor. Atunci hai să găsim o soluție alternativă. Înainte era soluția pe versant, în tancuri închise, sau o duci și o cianurezi și la Baia Mare cum era pe vremea lui Ceaușescu, cianurezi concentratul”, mai spune specialistul.

Mediafax Foto// Șetfan Marincea arată că prospectările de la fața locului arată că în zona Corna sunt izvoare active

Despre metoda extragerii aurului prin cianurare, geologul spune că nu recuperezi alte elemente decât aur si argintul, dar și acestea parțial.„Pentru că nu poți să recuperezi aurul din pirită decât parțial la suprafață. Nu poți să recuperezi argintul din sulfosăruri pentru că și acesta se comportă refractar. Din acest motiv, minereul refractar de sulfuri era flotat altădată. Acolo se concentrau toate elemente utile în acest concentrat de flotație”, a spus specialistul. Ștefan Marincea spune că zona are un potențial foarte mare.

Mediafax Foto// Hărțile din proiectul RMGC au fost realizate după cele ale Institutului Național de Geologie

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
SUA încearcă să convingă Rusia și China să nu folosească Inteligența Artificială la armele nucleare