Prima pagină » Magazin » Carol Burnett, recompensată cu cel mai prestigios premiu pentru comedie din showbizul american

Carol Burnett, recompensată cu cel mai prestigios premiu pentru comedie din showbizul american

Carol Burnett, recompensată cu cel mai prestigios premiu pentru comedie din showbizul american
Actrița Carol Burnett a primit cel mai prestigios premiu pentru comedie din showbizul american - Mark Twain Prize for American Humor - pe 2013, duminică, la o gală organizată la Kennedy Center din Washington, informează Reuters.

Actrița Carol Burnett a primit cel mai prestigios premiu pentru comedie din showbizul american – Mark Twain Prize for American Humor – pe 2013, duminică, la o gală organizată la Kennedy Center din Washington, informează Reuters.

Numeroase vedete de teatru și de televiziune au fost prezente la acest eveniment organizat pentru a onora îndelungata carieră în comedie a actriței americane, în care aceasta i-a ironizat adeseori pe politicienii de la Washington.

Actrițele Julie Andrews și Tina Fey și cântărețul Tony Bennett s-au aflat printre prietenii și colegii de breaslă care au adus un tribut actriței Burnett, a cărei emisiune de varietăți „The Carol Burnett Show” a rulat timp de 11 sezoane.

Actrița și cântăreața în vârstă de 80 de ani, celebră și pentru faptul că se trăgea de lobul urechii la finalul reprezentațiilor sale, a asistat de la balconul Centrului Kennedy la discursurile colegilor ei.

„Te iubesc într-un fel care mai are puțin și devine înfiorător”, a spus Tina Fey, fosta scenaristă și actriță principală din emisiunea de satiră „Saturday Night Live” de pe NBC și din sitcomul „30 Rock”.

„Am urmărit emisiunea ta și mi-am spus: «Aș putea face și eu asta!»”, a adăugat ea.

Evenimentele din luna octombrie au fost menționate adeseori în discursurile invitaților. Administrația americană și-a reluat activitatea la sfârșitul săptămânii trecute, după o criză bugetară care a durat 16 zile, declanșată de Partidul Republican, care a dorit să amâne sau chiar să anuleze promulgarea de către președintele democrat Barack Obama a textului care reformează legea asigurărilor de sănătate.

„Ne aflăm aici pentru a o celebra pe prima doamnă a comediei americane, Ted Cruz”, a spus Tina Fey, stârnind râsete și aplauze în public, referindu-se la senatorul republican de Texas, a cărui opoziție față de acea lege – cunoscută sub denumirea de „Obamacare” – a condus la declanșarea acelui blocaj bugetar.

Caroll Burnett i-a ironizat la rândul ei, încă o dată, pe politicienii de la Washington.

„A durat foarte mult până să primesc acest premiu, dar înțeleg acest lucru, pentru că există mulți oameni care sunt mult mai amuzanți decât mine. Mai ales aici, la Washington”, a declarat actrița americană, pe scenă, în discursul de acceptare a premiului.

„Cu puțin noroc, ei vor fi dați afară, dar eu voi rămâne cu premiul meu Mark Twain”, a adăugat Carol Burnett.

Pe lângă subiectele politice, gala de duminică seară s-a concentrat asupra carierei actriței, printre ale cărei roluri celebre se numără cel al prințesei Winifred din producția originală „Once Upon a Mattress” de pe Broadway și Miss Hannigan în versiunea cinematografică a musicalului „Annie”.

Carol Burnett a plâns atunci când Tony Bennett i-a cântat o versiune lentă a piesei „The Way You Look Tonight” și i-a mulțumit, de la balcon, actriței Julie Andrews după ce aceasta a vorbit despre prietenia și colaborarea lor care durează de mai bine de cinci decenii.

„Vom intra în curând în cel de-al 55-lea an al prieteniei noastre”, a declarat Julie Andrews, vedeta filmelor „Mary Poppins” și „Sunetul muzicii”.

„Imaginea mea strident de curată zboară pe fereastră atunci când sunt cu ea”, a mai spus aceasta.

Colegii au descris-o pe Burnett ca pe o persoană generoasă și foarte elegantă. Vicky Lawrence, colegă cu ea în showul de varietăți „The Carol Burnett Show”, și Rosemary Watson, o colegă de breaslă, au relatat felul în care Burnett le-a ajutat în carierele lor, răspunzând pur și simplu scrisorilor pe care ele, în calitate de simple admiratoare, i le-au trimis în urmă cu multe decenii.

Secvențe video din „The Carol Burnett Show” au fost proiectate pe parcursul întregii gale și o serie de costume celebre – dintre care unul este expus în prezent la Muzeul Smithsonian din Washington – au fost aduse pe scenă.

Carol Burnett a încheiat gala de duminică seară, trăgându-se de lobul urechii și interpretând o versiune originală a cântecului care a făcut-o celebră, „I’m so glad we had this time together”.

Premiul Mark Twain este acordat unor personalități care au un impact major asupra societății, în buna tradiție instaurată de Samuel Clemens (numele real al scriitorului Mark Twain), în calitate de scriitor specializat în comentarii sociale și satirice.

În 2012 acest premiu a revenit actriței și prezentatoarei de televiziune Ellen DeGeneres. Printre precedenții laureați ai premiului Mark Twain se numără Richard Pryor, Jonathan Winters, Carl Reiner, Whoopi Goldberg, Bob Newhart, Lily Tomlin, Lorne Michaels, Steve Martin, Neil Simon, Billy Crystal, George Carlin, Bill Cosby, Tina Fey și Will Ferrell.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Deputat PNL: Orice tentativă de schimbare a guvernului echivalează cu sabotarea unui obiectiv de țară
Digi24
Măsuri disperate în Iran înaintea unei posibile invazii terestre. Teheranul a început recrutarea copiilor
Cancan.ro
Cum arată cel mai luxos tren din lume Cât au plătit doi români pentru aventura din Orient Express
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Destinația din Europa unde 300 de euro ajung pentru două săptămâni de vacanță. Povestea unei turiste care nu credea că poate fi atât de ieftin: „Am trăit ca o regină”
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Karma: ce înseamnă cu adevărat, de unde vine și dacă „totul se întoarce” cu adevărat