Prima pagină » Știri » Liderul galeriei Steaua, Gheorghe Mustață, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Liderul galeriei Steaua, Gheorghe Mustață, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Liderul galeriei Steaua, Gheorghe Mustață, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Liderul galeriei echipei Steaua, Gheorghe Mustață, și doi nepoți ai acestuia au fost trimiși în judecată pentru tentativă de omor, fiind acuzați că, la sfârșitul lunii mai, au înjunghiat un bărbat.

Procurorii Parchetului Tribunalului București i-au trimis în judecată, marți, în stare de arest preventiv, pe Gheorghe Mustață, pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunilor de tentativă la omor, pe Doru Gabriel Mustață, pentru tentativă la omor și pe Ștefan Cristian Mustață, pentru complicitate la tentativă la omor, toți trei fiind acuzați și de violare de domiciliu.

În același dosar vor fi judecați, în stare de libertate, Marian Florin Buboia, zis „Calu”, pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunii de violare de domiciliu, Andrei Tiberius Dumitru, zis „Toncilă”, și Marian Daniel Covaci, zis „Ospătaru”, pentru aceeași faptă, arată miercuri Parchetul Tribunalului București, într-un comunicat de presă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în noaptea de 29 spre 30 mai, în jurul orei 02.45, cei șase inculpați au intrat într-un imobil din Sectorul 4 al Capitalei, unde, folosind obiecte contondente și arme albe, au agresat locatarii.

„În această împrejurare, inculpații Mustață Gheorghe și Mustață Doru Gabriel, cu sprijinul inculpatului Mustață Ștefan Cristian, au înjunghiat-o pe partea vătămată M.G., în vârstă de 30 de ani, provocându-i multiple leziuni în zona toracică”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Dosarul va fi judecat de magistrații Tribunalului București.

Secția 16 Poliție a fost sesizată de Aurel Mecic, în noaptea de 29 spre 30 mai, cu privire la faptul că pe Șoseaua Giurgiului, la intersecția cu strada Bacovia, s-au strâns mai multe persoane care l-au amenințat că o să vină la el împreună cu membrii clanului Sportivilor.

Polițiștii au găsit atunci în zona indicată de Mecic patru persoane, care au fost legitimate. În timp ce agenții notau datele celor patru, „la fața locului s-au prezentat Gheorghe Mustață, Doru Gabriel Mustață și Ștefan Cristian Mustață cu autoturismul marca Ford cu numărul (…). Acesta (Gheorghe Mustață – n.r.) s-a adresat grupului de persoane, sfătuindu-le să meargă acasă și să pună capăt stării conflictale”, arătau procurorii în referatul în care au propus, în luna mai, arestarea preventivă a lui Gheortghe Mustață și a celor doi nepoți ai acestuia.

Ulterior, Mustață și nepoții săi s-au dus direct la adresa lui Mecic, unde, în același timp, „și-au făcut apariția aproximativ 20 de persoane”, care au pătruns în curtea imobilului înarmați cu bâte, cuțite și bastoane telescopice.

În timpul conflictului, șeful galeriei steliste și nepotul său Doru Gabriel Mustață au înjunghiat un bărbat care, grav rănit, a fost transportat de urgență la spital.

Procurorii au mai arătat în referat că incidentul s-a produs după ce Aurel Mecic, bărbatul care a chemat Poliția, l-a agresat în mod repetat pe fiul unui apropiat al lui Gheorghe Mustață.

În 12 iulie, Gheorghe Mustață a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, într-un alt dosar, în care este acuzat, alături de 41 de persoane, pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional, violență și șantaj.

Gheorghe Mustață este acuzat în acest dosar pentru complicitate la tentativa la omor din 6 ianuarie 2004, asupra lui Zamfir Giuseppe Stelian, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, complicitate la șantaj și constituirea unui grup infracțional organizat.

Acuzații din acest dosar au fost trimiși în judecată în septembrie 2006 de procurorii Parchetului instanței supreme. Ancheta în acest caz a fost declanșată ca urmare a unor informații potrivit căreia pe raza municipiului București a fost inițiată o grupare infracțională care acționa în mod coordonat în scopul comiterii de infracțiuni grave specifice criminalității organizate – șantaje sub forma taxelor de protecție, tentative de omor, tâlhării, vătămări corporale „la comandă”, recuperarea de datorii reale sau pretinse, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, violare de domiciliu, etc. -, obținând astfel beneficii materiale și financiare.

Potrivit Ministerului Public, gruparea a fost inițiată de persoane care s-au aflat în anturajul rețelei infracționale conduse de frații Ion și Vasile Balint, așa numitul clan al Cămătarilor, și a acționat în perioada 2003 – 2006.

Procurorii DIICOT au stabilit că membrii grupării au fost implicați în mai multe incidente violente, făcând uz și de armament, victime fiind fie rivali ai acestora – membri ai lumii interlope bucureștene care nu au acceptat înțelegerile cu privire la împărțirea zonelor de influență, fie alte persoane care desfășurau activități ce se intersectau, sub o formă sau alta, cu sfera lor de interese.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Cum faci față caniculei? 8 sfaturi esențiale pentru valurile de căldură