Prima pagină » Știri » Dosarul Miron Mitrea. Lucrări de construcții de peste 520.000 lei, primite de Mitrea de la Irina Jianu

Dosarul Miron Mitrea. Lucrări de construcții de peste 520.000 lei, primite de Mitrea de la Irina Jianu

Dosarul Miron Mitrea. Lucrări de construcții de peste 520.000 lei, primite de Mitrea de la Irina Jianu

Miron Mitrea ar fi cerut Irinei Jianu ca firmele acesteia să facă lucrări de construcții în valoare de peste 520.000 de lei la casa mamei lui, din Ilfov, pentru a o numi șef al ISC, iar pe arhitectul șef al orașului Voluntari l-ar fi determinat să falsifice autorizația de construcție, potrivit DNA.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) arată joi, într-un comunicat de presă, că Miron Tudor Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în perioada 2000-2004, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ultimele două infracțiuni în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită.

În același dosar a fost trimisă în judecată și Irina Paula Jianu, fost inspector de stat șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilității, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracțiuni sub forma participației improprii, în formă continuată.

De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect șef al Primăriei Voluntari la data faptelor, va fi judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la acea dată, a pretins și primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 5.200.000.000 de lei vechi (520.000 de lei noi), reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare care au fost executate de societățile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău și Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

„Foloasele necuvenite au fost pretinse și primite în schimbul numirii și menținerii Irinei Paula Jianu în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al ISC. La momentul numirii în funcția publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreședinte, respectiv acționar la societățile comerciale menționate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Procurorii îl mai acuză pe Mitrea că, în 2006, l-ar fi determinat pe Nicolae Popescu, arhitect al orașului Voluntari la acea dată, să falsifice autorizația de construire nr. 58/20.04.2001, emisă de Primăria Voluntari pentru construcția aceluiași imobil.

„Înscrisul falsificat i-a fost încredințat ulterior inculpatului Miron Tudor Mitrea, care l-a folosit în fața organele de urmărire penală, în cursul cercetărilor efectuate în prezenta cauză, astfel încât să fie înlăturată răspunderea penală cu privire la infracțiunea de corupție reținută în sarcina sa”, au mai notat procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii o acuză pe Irina Paula Jianu că în perioada 2001-2006 i-ar fi determinat pe administratorii și pe unii angajați ai celor patru firme să nu înregistreze în contabilitate sau să facă înregistrări inexacte, pentru a ascunde cheltuielile pentru executarea lucrărilor de construcție și amenajare făcute la imobilul mamei lui Mitrea. De asemenea, Jianu i-ar fi determinat să falsifice documente contabile (situații de lucrări, devize ofertă, devize generale, chitanțe de încasare, dispoziții de încasare și facturi fiscale) și să le depună, ulterior, la compartimentele de specialitate.

„La începutul anului 2004, pentru a elimina orice dovezi privind foloasele necuvenite date inculpatului Miron Tudor Mitrea, inculpata Irina Paula Jianu a dat dispoziție administratorilor SC Vertcon SA și SC Conimpuls SA să șteargă înregistrările din evidența contabilă informatizată, să înstrăineze calculatoarele pe care fuseseră implementate și să distrugă toate documentele financiare și tehnice”, susțin procurorii.

În schimbul bunurilor primite, Miron Mitrea, în perioada executării lucrărilor, a numit-o, promovat-o și menținut-o pe Irina Paula Jianu în funcțiile de inspector șef adjunct și inspector general de stat în cadrul ISC, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) vor soluția dosarul fostului ministru Miron Mitrea, în prezent deputat PSD.

Dosarul lui Miron Mitrea a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie și a primit termen la 4 martie 2014. Ulterior, la cererea DNA, primul termen al procesului a fost devansat pentru 15 noiembrie 2013.

Cei trei au mai fost trimiși în judecată o dată, în aceeași cauză, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la DNA, pentru refacerea actului de sesizare a instanței.

În 16 octombrie, Miron Mitrea declara, la ieșirea de la DNA, că dosarul a rămas „exact la fel” ca atunci când a fost restituit de judecătorii instanței supreme procurorilor DNA în vederea refacerii urmăririi penale. Mitrea preciza că ancheta în acest caz a fost începută în 2005 și nu este finalizată nici în prezent.

În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunțat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, în dosarul privind fapte de corupție.

În 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție decisese restituirea dosarului lui Miron Mitrea, atunci senator PSD, la Direcția Națională Anticorupție, apreciind că sunt anumite vicii de procedură. Decizia a fost contestată de DNA la Completul de cinci judecători al ICCJ, care a stabilit, cu două voturi împotrivă (judecătorii Aida Popa și Ionuț Matei) și trei pentru (judecătorii Mariana Ghena, Georgeta Barbălată și Traian Gherasim), restituirea dosarului la DNA.

Completul de trei judecători stabilise că organele de urmărire penală i-au încălcat senatorului PSD Miron Mitrea dreptul la apărare, astfel că s-a dispus restituirea dosarului acestuia la DNA, pentru refacerea actului de sesizare a instanței.
Miron Mitrea, Irina Paula Jianu și Nicolae Popescu au fost trimiși inițial în judecată în 5 martie 2009, pentru aceleași fapte ca cele reținute și în rechizitoriul trimis instanței supreme în octombrie.

Procurorii au reținut în rechizitoriul trimis instnaței în 2009 că, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 de lei vechi, în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector șef adjunct și, ulterior, inspector șef al ISC. Procurorii anticorupție precizau că această sumă a reprezentat contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate, cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de societățile Conimpuls, Vertcon, Durimpuls și Regal Glass la imobilul din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!