Prima pagină » Magazin » O planetă din lavă, descoperită la 400 de ani-lumină față de Pământ

O planetă din lavă, descoperită la 400 de ani-lumină față de Pământ

O planetă din lavă, descoperită la 400 de ani-lumină față de Pământ
O planetă din lavă, cu o masă și o densitate asemănătoare cu cea a Pământului, a fost descoperită gravitând în jurul unei stele situate la 400 de ani-lumină distanță față de Terra, informează bbc.co.uk.

O planetă din lavă, cu o masă și o densitate asemănătoare cu cea a Pământului, a fost descoperită gravitând în jurul unei stele situate la 400 de ani-lumină distanță față de Terra, informează bbc.co.uk.

Planeta, denumită Kepler 78b, este alcătuită în cea mai mare parte din roci și fier, compoziție foarte asemănătoare cu cea a Pământului, dar ceea ce i-a suprins pe astronomi a fost apropierea foarte mare de steaua-gazdă – aproximativ de 100 de ori mai mică decât distanța dintre Pământ și Soare.

Conform teoriei celor două echipe de astronomi, care și-au publicat observațiile în revista Nature, se estimează că planeta are o rotație sincronă în jurul stelei-gazdă, ceea ce înseamnă că arată mereu aceeași emisferă în jurul corpului față de care se rotește.

Temperaturile de pe „emisfera diurnă” a planetei – adică emisfera care este expusă stelei-gazdă – are o temperatură între 2.000 și 8.000 de grade Celsius, care fac imposibilă apariția vreunei forme de viață.

„Cred că putem afirma cu certitudine că suprafața de pe «emisfera diurnă» este topită, a declarat Josh Winn, profesor asociat de fizică la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

„Nimeni nu a calculat dacă «emisfera nocturnă» se va topi (nu cunoaștem temperatura emisferei nocturne), nici cât de departe stratul topit va pătrunde în interiorul planetei”, a adăugat profesorul Josh Winn.

Această planetă geamănă a Pământului aparține unei clase noi de planete „cu perioadă de rotație ultrarapidă”, identificate recent de telescopul spațial Kepler, în prezent nefuncțional. Toate aceste planete nou descoperite au o mișcare de revoluție sub 12 ore.

Dar conform teoriilor curente despre formarea noii planete, Kepler 78b nu s-ar fi putut forma atât de aproape de steaua-gazdă, nici nu ar fi avut cum să se deplaseze în apropierea acesteia.

„Kepler 78b va pieri în interiorul stelei foarte curând, din punct de vedere astronomic. Nu a avut cum să se formeze acolo deoarece o planetă nu se poate forma în jurul unei stele. Nu ar fi avut cum să se formeze la o distanță mai mare și să migreze spre interior, pentru că altfel ar fi migrat complet în interiorul stelei. Această planetă este o enigmă”, afirmă Dimitar Sasselov, de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian, unul dintre autorii articolului din revista Nature.

Rezultatele arată că planeta Kepler 78b este de 1,2 ori mai mare decât Pământul și de 1,7 ori mai grea. Din aceleași măsurători, astronomii au calculat că densitatea planetei este de 5,3 grame pe centimetru cub, foarte apropiată de densitatea Pământului, adică 5,5 grame pe centimetru cub, date ce confirmă structura stâncoasă a noii planete.

Kepler 78b este probabil un corp ceresc blestemat, deoarece, potrivit cercetătorilor, valurile gravitaționale atrăgând-o din ce în ce mai aproape de steaua-gazdă.

În cele din urmă, planeta va ajunge atât de aproape, încât gravitatea stelei va rupe planeta în bucăți, iar aceasta va dispărea în trei miliarde de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Celebra și bizara „Planetă Roz” ar putea ascunde nori de sare, arată un nou studiu