Prima pagină » Economic » Riscul unei deflații în zona euro complică redresarea economică

Riscul unei deflații în zona euro complică redresarea economică

Riscul producerii unei deflații în zona euro complică redresarea economică, iar președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, are puține opțiuni de combatere a tendinței de încetinire a creșterii prețurilor, relatează Bloomberg.

Riscul producerii unei deflații în zona euro complică redresarea economică, iar președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, are puține opțiuni de combatere a tendinței de încetinire a creșterii prețurilor, relatează Bloomberg.

Prețurile de consum din zona euro au înregistrat în octombrie cea mai lentă creștere din ultimii patru ani, de 0,7%, cu mult sub ținta BCE de sub 2%.

Șeful BCE poate să reducă dobânda de politică monetară, aflată deja aproape de zero, să suplimenteze lichiditățile, măsură care ar putea să nu ducă la creșterea prețurilor, sau să ignore propria definiție a stabilității prețurilor, potrivit analiștilor unor bănci precum JPMorgan Chase & Co. și BNP Paribas.

Încetinirea creșterii prețurilor se poate transforma într-o spirală negativă a acestora (deflație) care să afecteze redresarea economică în zona euro.

Zona euro a ieșit din recesiune în trimestrul al doilea, după șase trimestre de contracție economică, dar șomajul se află la un nivel record, iar creditarea este în scădere.

Euro a scăzut vineri cu 0,5%, la 1,3523 dolari pe unitate, și se îndreaptă spre cel mai mare declin săptămânal din ultimele nouă luni.

Datele referitoare la inflație, publicate de Eurostat, au alimentat speculațiile că BCE ar putea să reducă dobânda cheie, în prezent de 0,5%, să suplimenteze lichiditățile în sistemul financiar, sau să facă achiziții de obligațiuni similare cu cele ale Rezervei Federale americane.

Bank of America, UBS și Royal Bank of Scotland Group anticipează că BCE va reduce dobânda cheie la reuniunea de săptămâna viitoare. BNP Paribas, Societe Generale, JPMorgan Chase și Scotiabank estimează să reducerea va avea loc în decembrie, când BCE va publica noi estimări economice.

„Inflația se menține în mod constant sub ținta BCE de sub 2%, nivel care asigură, potrivit instituției, stabilitatea prețurilor. În plus, aprecierea euro determină o înăsprire a condițiilor financiare și monetare în uniunea monetară”, a declarat Ken Wattret, economist șef pentru zona euro la BNP Paribas în Londra.

Moneda unică europeană s-a apreciat cu peste 4% față de principalele monede, de la sfârșitul lunii martie, iar săptămâna trecută a atins un maxim al ultimilor doi ani.

O apreciere de 10% a euro ar avea un efect similar cu majorarea dobânzii cheie cu 0,5%-1%, potrivit calculelor Nordea Markets de luna trecută.

Erik Nielsen, economist șef la UniCredit în Londra, consideră că o astfel de apreciere a euro ar avea un impact de 0,8% din PIB-ul zonei euro, pe parcursul a doi ani, cel mai mult în primele 12 luni.

BCE a respins apelurile pentru aplicarea unei suplimentări a lichidităților în stil american și a optat în schimb pentru accesul nelimitat al băncilor la lichidități, pe o perioadă de trei ani.

Economia zonei euro depinde în proporție de 70% de finanțarea prin credite bancare, astfel că politica achizițiilor de obligațiuni este mai dificil de aplicat. În SUA, 70% din finanțare este realizată prin emiterea de obligațiuni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!