Prima pagină » Sport » Dumitru Dragomir: Nu-l voi susține pe Popescu la alegerile de la FRF, pe Porumboiu nu știu cine l-ar învinge

Dumitru Dragomir: Nu-l voi susține pe Popescu la alegerile de la FRF, pe Porumboiu nu știu cine l-ar învinge

Dumitru Dragomir: Nu-l voi susține pe Popescu la alegerile de la FRF, pe Porumboiu nu știu cine l-ar învinge
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu îl va susține pe Gheorghe Popescu la președinția FRF, pentru că acesta va falimenta federația, precizând totodată că Adrian Porumboiu ar fi invincibil dacă ar candida la alegeri.

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu îl va susține pe Gheorghe Popescu la președinția FRF, pentru că acesta va falimenta federația, precizând totodată că Adrian Porumboiu ar fi invincibil dacă ar candida la alegeri.

„El îmi pune tălpi, dar e dreptul lui. Dacă vom conlucra, e normal să-l sprijin pentru binele fotbalului românesc, dar nu-l voi sprijini în alegeri. Eu eram una dintre piesele importante la alegeri pentru Gică Popescu, vă garantez eu, indiferent ce-i spun alții. Eu eram o piesă puternică pentru oricine candida la președinția federației, în primul rând vocală. Eu, știind atâtea lucruri, sunt periculos de bun la televiziune. Sunt de temut cel puțin în dialog cu oricine. Eu nu pot să influențez, dar pot să ajut. Eu aș dori să influnețez alegerea mea, dar nici asta nu pot. De asta a ajuns țara în halul ăsta, pentru că am pus numai frați, cumnați și surori. Ca să ai un post de răspundere, trebuie să stai măcar un an lângă cel care conduce să vezi cu ce se mănâncă. Vi se pare ușor să conduci Liga Profesionistă de Fotbal sau Federația Română de Fotbal? El nu a rezistat la UEFA șase luni. Eu nu vorbesc urât acum, nu vreau să fac un caz din asta. Eu am spus că nu îl voi sprijini la alegeri, îi doresc succes”, a declarat Dragomir.

Oficialul ligii fusese de acord să-l susțină pe Gheorghe Popescu la președinția FRF, doar la rugămintea actualului șef al federației, Mircea Sandu, și a fostului impresar Ioan Becali: „Eu nu voi mai susține pe nimeni la alegerile de la FRF. S-a detașat de mine. Eu l-am apreciat, cel puțin ca sportiv, a fost un mare sportiv. Dar este ultima dată când mai vorbesc despre această problemă. Nu-l voi susține, dar nici nu-i bag bețe în roate, pentru că nu am niciun interes. De ce l-am acuzat eu pe Gică Popescu? Că vrea să falimenteze FRF? Asta nu e o acuzație, e o stare de fapt. Atâta timp cât l-am simțit aproape, îl susțineam și pentru faptul că sunt prieten cu Giovanni Becali. Iar pentru Becali și pentru președintele Mircea Sandu, care mi-a spus să-l susținiem pe Gică Popescu… Sunt vechi prieteni ai mei și normal că țin cu ei. Dar dacă am văzut că pe față Gică Popescu vrea schimbarea mea înseamnă că ar trebui să fiu schizofrenic să dau apă în deșert dușmanului care vrea să bage cuțitul în mine. Eu nu-i fac niciun rău, îl apreciez, dar cu asta am terminat”.

Dumitru Dragomir a precizaat faptul că, în cazul în care va candida la președinția FRF, fostul arbitru Adrian Porumboiu ar fi invicibil în această cursă, lăsând să se înțeleagă că ar fi mai potrivit decât Gheorghe Popescu. „Porumboiu e un om care a reușit, a fost extraordinar. A fost unul dintre primii 5-6 arbitrii. De corectitudine mai al naibii decât ăsta nu știu dacă au fost alții în țară. Ca manager, este diabolic. Dacă ar concura nu văd cine l-ar bate. Dar nu știu dacă va concura, nu am vorbit cu el. O să-l întreb într-o bună zi”, a mai spus șeful ligii.

Dumitru Dragomir a făcut aceste declarații după ce Gheorghe Popescu, candidat la alegerile de anul viitor pentru președinția FRF, a afirmat că ar fi potrivită și o schimbare a conducerii LPF, în condițiile în care federația va avea un nou lider după ce președintele Mircea Sandu a anunțat că nu își va păstra funcția.

Dragomir și fostul președinte al FC Național, Gino Iorgulescu, vor candida la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) în cadrul alegerilor programate la 14 noiembrie.

Actualul șef al LPF a fost reales la 16 noiembrie 2009. El este președintele LPF din 1996, fiind reales în această funcție în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat pe Iorgulescu, și în noiembrie 2005.

Recomandarea video

Mediafax
Cod galben de vânt puternic în nouă județe și în Capitală
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Banii în cuplu: cum discuți, cum planifici și cum eviți tensiunile?