Prima pagină » Știri politice » MITEA DE LA DOMENIILE STATULUI. Prietenul lui Culiță Tărâță, pus șef peste instituția unde primul datornic din evidențe este Culiță Tărâță

MITEA DE LA DOMENIILE STATULUI. Prietenul lui Culiță Tărâță, pus șef peste instituția unde primul datornic din evidențe este Culiță Tărâță

După razia de săptămâna trecută făcută de DNA la Ministerul Agriculturii, Agenția Domeniilor Statului (ADS) are, de luni, un nou președinte. Este vorba despre Ilie Dumitru Haralambrie Mitea, susținut de PNL și desemnat prin ordinul ministrului Daniel Constantin. Până acum câteva luni, liberalul care îl înlocuiește pe Dan Mogoș, pus sub urmărire penală de DNA pentru instigare la abuz în serviciu a funcționarilor din subordinea sa, a fost prefect al județului Neamț

După razia de săptămâna trecută făcută de DNA la Ministerul Agriculturii, Agenția Domeniilor Statului (ADS) are, de luni, un nou președinte. Este vorba despre Ilie Dumitru Haralambrie Mitea, susținut de PNL și desemnat prin ordinul ministrului Daniel Constantin. Până acum câteva luni, liberalul care îl înlocuiește pe Dan Mogoș, acesta din urmă pus sub urmărire penală de DNA, a fost prefect al județului Neamț și omul pentru care președintele CJ Neamț, Culiță Tărâță, susținut de UNPR la ultimele alegeri, a insistat public să nu fie schimbat din funcție de premierul Victor Ponta, care se declarase nemulțumit de cum s-a acționat la deszapezire iarna trecută.

În evidențele făcute publice în ultimii ani de ADS, firma familiei Tărâță, TCE 3 Brazi din Piatra-Neamț, figurează constant pe locul întâi în clasamentul datornicilor la Domeniile Statului pentru cele 57.000 de hectare de teren din Insula Mare a Brăilei pe care le-a avut în arendă până în 2012.  ADS este instituția în ale cărei atribuții intră arendarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al statului

Contactat de gândul, președintele CJ Neamț a susținut că, în ciuda informațiilor transmise de ADS inclusiv în acest an, firma familiei sale „nu are nici 5 bani datorie”. „Am hotărâre judecătorească în care se spune clar că TCE nu are nicio hotărâre față de ADS. Unii de la ADS n-au vrut să pună în aplicare toate astea. Noi am plătit. Nu știu ce s-a întâmplat cu banii. Nici nu mă interesează. La câte tâmpenii sunt în România…”, a comentat Tărâță, declarându-se străin de numirea în „viesparul ADS” a lui Ilie Mitea, pe care, însă, îl consideră „un tip foarte bătăios, un om la locul lui”.

Cine este Ilie Mitea

Instalat discret la șefia Agenției care va decide reglementarea pieței funciare după liberalizarea pieței, la 1 ianuarie 2014, Ilie Mitea a evitat deocamdată să vorbească despre intențiile sale la conducerea ADS. „Am preluat această funcție cu gânduri bune și vreau să realizez obiectivele care sunt de rezolvat. Mă aștept la lucruri bune și eficiență de la preluarea acestui mandat. Nu pot să spun acum ce urmează să fac, pentru că nu doresc să fac declarații pompoase. Este o problematică delicată și vastă de rezolvat acolo și trebuie să mă familiarizez cu lucrurile”, s-a rezumat el să comenteze.

Originar din Sibiu, Ilie Mitea are 61 de ani și a fost prefect în județele Sibiu (2007-2009) și Neamț (2012-2013). A absolvit Zootehnia la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București și are un masterat în „Securitatea Comunitară și Terorism”. Până în 2005, timp de nouă ani, a fost activ în politică, mai întâi în poziția de consilier local PNL și, ulterior, ca șef al Inspectoratului Teritorial pentru Protecția Consumatorului.  Din 2009 până în mai 2012, în timpul guvernării PDL, a fost tras pe linie moartă, ca inspector guvernamental. După retragerea de la Prefectura Neamț în martie 2013, a intrat din nou în corpul inspectorilor guvernamentali, până în iulie când a fost eliberat de Victor Ponta.

Așa cum spunea la plecarea de la Prefectura Neamț, cu președintele județului, Culiță Tărâță a avut „o colaborare foarte bună, însă prost înțeleasă de unii”.  „A fost un om imparțial și s-a distanțat de absolut de toate culorile politice. Și probabil că acesta a fost marele lui defect: a fost prea drept și imparțial!”, răspundea, în aceeași notă, Tărâță. Cu trei luni în urmă, Culiță Tărâță făcuse opoziție fermă la schimbarea sa din funcție avansată public de Victor Ponta. „Prefectul și-a făcut datoria și nu are rost să ne ascundem după deget”, se declara el de partea lui Mitea.

Cele 99 de miloane datorie în dreptul lui Tărâță. Președintele CJ Neamț: „Nu am nici 5 bani datorie”

Dincolo de poziția sa de președinte al CJ Neamț, Culiță Tărâță este fondatorul TCE 3 Brazi Piatra-Neamț, compania fiind condusă în prezent de cei trei copii ai săi. Familia Tărâță are afaceri în agricultură, în exploatarea lemnului și în turism. Din 2001 până în 2012 a avut în arendă 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, considerată cea mai mare și mai valoroasă fermă din România. Ulterior, terenul a trecut în urma unei hotărâri judecătorești la „Agricost”, firma lui Constantin Duluțe, partener în afaceri al lui Culiță Tărâță.

Așa cum arată datele oficiale transmise de ADS, pe 10 aprilie 2013 firma TCE 3 Brazi figura pe primul loc în clasamentul datornicilor către Agenție, deși contractul dintre cele două părți pentru Insula Mare a Brăilei nu mai era în vigoare. Dacă în aprilie ADS refuza să precizeze și valoarea datoriei, cu justificarea că acest „cuantum al debitelor nu se consideră a fi informație de interes public”, în iunie 2012, când a făcut ultima actualizare publică a restanțelor, firma familiei Tărâță apărea cu o datorie de 99 de milioane lei, mai mult de jumătate din totalul de 171 de milioane pe care statul de avea de recuperat de la arendași.

Constactat de gândul, președintele CJ Neamț contestă însă existența unei datorii, susținând că „din 2011-2012” are o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în acest sens. Cu toate acestea, TCE 3 Brazi apare pe același loc fruntași în topul debitorilor și în documentele furnizate în 2013 de ADS. „Nu avem nici 5 bani datorie. Dacă două săptămâni nu am fi plătit, contractul devenea nul.  Am plătit punctual. Au fost foarte multe procese. A fost și un proces penal întentat fostului director. Am hotărâre judecătorească în care se spune clar că TCE nu are nicio hotărâre față de ADS. Unii de la ADS n-au vrut să pună în aplicare toate astea. Ați văzut, mulți au și plecat. Întrebați-i așa pe ăștia care au dat situațiile astea: dacă există datorie certă (care este dovedită printr-un contract și nu poate fi contestată, n.red.), lichidă (cuantificată și plătită în bani, n.red.) și eligibilă (are o dată clară până la care trebuie să fie plătită, iar data scadenței a fost depășită, n.red.) și dacă nu, cine își asumă răspunderea”, susține Tărâță.

Clasamentul debitorilor furnizat de ADS în aprilie 2013, la solicitarea Mediafax. Sursa foto: ADS

Gândul a solicitat ADS situația actualizată a datoriilor tuturor celor care au luat pământ în arendă de la stat, însă până la această oră nu a primit un răspuns.

Culiță Tărâță spune că „nu-și pune speranță în nimeni” pntru clarificarea situației datoriei pe care ar avea-o odată cu schimbarea conducerii ADS, dar are numai cuvinte de laudă la adresa lui Ilie Mitea: „E un tip foarte bătăios, un om la locul lui. Am lucrat bine cu el, dar n-a stat mult (la Neamț, n.red.).Întâmplarea face că în anii ăștia la ADS au venit tot felul de oameni din ăștia care n-au nicio pregătire și care au făcut numai idioțenii. Mitea era pregătit. Acum trebuie să dovedească și aici. Că la ADS e un viespar”.

Întrebat dacă are o relație de prietenie cu noul șef al ADS, președintele CJ Neamț a răspuns scurt: „Una-i colaborarea, alta-i…”. În plus, se declară străin de promovarea acestuia. „Acum aflu de la dumneavoastră că a fost numit. Abia am coborât din avion, am fost plecat la Târgul de la Hanovra”, a adăugat el.

Miza ADS: reglementarea pieței după liberalizare, la 1 ianuarie

Miza ADS în perioada următoare este legată de reglementarea pieței funciare după ce, la 1 ianuarie, străinii vor putea cumpăra fără restricții teren agricol în România. Vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, anunța că  proiectul de lege privind liberalizarea pieței funciare care va transforma ADS într-o agenție de reglementare va intra săptămâna aceasta în Guvern.

„Săptămâna viitoare vom avea la nivelul Guvernului – sper să avizăm repede la celelalte ministere – proiectul de lege cu privire la liberalizarea pieței funciare. Noi, de la Agricultură, am preluat tema și am făcut acest proiect de lege care schimbă, practic transformă, ADS într-o agenție de reglementare a pieței funciare care va gestiona acest sistem”, a anunțat Constantin.

În topul marilor arendași din România, cărora ADS le-a concesionat terenuri pe 20 sau pe 49 de ani se află în prezent Agricost Iași, firmă cu capital româno-olandez controlată de Constantin Duluțe, Interagro, compania omului de afaceri Ioan Niculae, grupul Racova al lui Adrian Porumboiu, Maria Trading a lui Jihad El Khalil, om de afaceri libanez cu terenuri în Giurgiu, Călărași și Timiș, mai multe ferme de animale, un abator și o rețea de silozuri, ca și Grupul de firme Bardeau, deținut de contele austriac Andreas von Bardeau.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...