Prima pagină » Știri » Coadă de peste 200 de mașini în Vama Albița după introducerea unor noi reguli

Coadă de peste 200 de mașini în Vama Albița după introducerea unor noi reguli

Coadă de peste 200 de mașini în Vama Albița după introducerea unor noi reguli
Peste 200 de mașini așteaptă la rând de mai multe ore, vineri seară, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, pe sensul de intrare în țară, după ce Autoritatea Națională Vamală a introdus reguli noi pentru cei care intră în România dinspre Republica Moldova, coada intinzându-se pe sute de metri.

Peste 200 de mașini așteaptă la rând de mai multe ore, vineri seară, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, pe sensul de intrare în țară, după ce Autoritatea Națională Vamală a introdus reguli noi pentru cei care intră în România dinspre Republica Moldova, coada intinzându-se pe sute de metri.

Introducerea unor noi reguli pentru cei care tranzitează punctele de trecere a frontierei spre România din țările care nu sunt în spațiul Uniunii Europene a creat un adevărat haos în Vama Albița, cea mai importantă de pe granița de est a României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 200 de mașini sunt la rând de ore întregi în așteptarea șoferilor și a pasagerilor de a intra în România, în condițiile în care toți cei care tranzitează Vama Albița sunt obligați să completeze un formular nou, în care trebuie să menționeze toate bunurile din bagaje introduse în țară.

În pofida aglomerației, doar doi vameși sunt responsabili cu introducerea datelor din formular în calculatoarele conectate la baza națională a Autorității Naționale Vamale.

„Este o bătaie de joc cum nu vă puteți imagina. Am înaintat cinci metri în trei ore, în condițiile în care sunt câte trei mașini pe rând, iar coada a ajuns până pe podul de peste Prut. Trebuie să trecem în acel formular dacă avem un buchet de flori, un pliculeț de cinci grame de zahăr, un kilogram de fasole și așa mai departe. Cred că, în sfârșit, s-a terminat cu evaziunea fiscală din România. În ritmul în care se merge, pot să spun că aș fi norocos dacă trec granița mâine dimineață”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX Cătălin Popa, oficial al echipei de fotbal FC Vaslui.

Reprezentanții Direcției Regionale Vamale Iași nu au putut preciza când se va sfârși aglomerația din Vama Albița, susținând că lucrurile vor merge mai greu în această perioadă, până când se va constitui o bază de date.

„Toți pasagerii care intră în România sunt introduși într-o bază de date cu conținutul bagajelor pentru a se putea monitoriza mai bine produsele care se vând pe piața neagră. Când vor trece a doua oară prin vamă, lucrurile se vor simplifica. De aceea, pot să vă spun că ceea ce se întâmplă acum în Vama Albița este o chestiune de moment”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale Vamale Iași, Liana Vasiliu.

Potrivit acesteia, copiii, gravidele și persoanele cu diverse afecțiuni medicale vor avea prioritate la tranzitarea punctului de trecere a frontierei.

Potrivit unui ordin al președintelui ANAF care a intrat în vigoare vineri și care prevede că pot fi aduse două pachete de țigări, un litru de alcool, un litru de ulei sau un kilogram de zahăr, o persoană poate introduce în țară, din afara UE, țigări, alcool sau alimente o singură dată pe săptămână.

Mãsurile sunt incluse într-un ordin al președintelui ANAF, cu circuit intern, privind aprobarea instrucțiunilor referitoare la anumite categorii de bunuri care pot fi introduse în țară de călători în bagajele personale, și au dus la o perioadă mai mare de așteptare la controlul vamal, întrucât presupun completarea unei declarații.

La frontierele externe ale comunității europene (Serbia, Ucraina și Republica Moldova) se vor aplica instrucțiuni speciale de control vamal asupra mai multor bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale, pe lista de 22 de produse aflându-se produse din tutun, băuturi alcoolice, carburant, flori și plante de ornament, ulei de floarea soarelui, zahăr rafinat, făină, tărâțe, fructe și legume proaspete.

Astfel, începând de vineri o persoană poate introduce, o singură dată la șapte zile, cel mult două pachete de țigări, un litru de alcool, un litru de ulei, un kilogram de zahăr și 15 kilograme de făină.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...