Prima pagină » Știri » Poze cu conotații pornografice în care ar apărea studenți, analizate de Universitatea din Târgu Jiu

Poze cu conotații pornografice în care ar apărea studenți, analizate de Universitatea din Târgu Jiu

O comisie de la Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu va analiza cazul unor fotografii cu conotații pornografice în care ar apărea mai mulți studenți ai instituției, pozele fiind făcute la o petrecere privată organizată după Balul bobocilor, desfășurat la sfârșitul lunii noiembrie.

O comisie de la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va analiza cazul unor fotografii cu conotații pornografice în care ar apărea mai mulți studenți ai instituției, pozele fiind făcute la o petrecere privată organizată după Balul bobocilor, desfășurat la sfârșitul lunii noiembrie.

Mai multe fotografii cu tineri în ipostaze indecente, unii dintre ei aflându-se pe o scenă, într-un club, alături de două dansatoare aproape dezbrăcate sau chiar mimând acte sexuale, au fost publicate pe internet și în presa locală din Târgu Jiu, existând informația că pozele respective au fost realizate la o petrecere privată organizată după încheierea Balului bobocilor de la Universitatea „Constantin Brâncuși”.

Purtătorul de cuvânt al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Andreea Văduva, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că o comisie de analiză de la unitatea de învățământ va stabili dacă persoanele care apar în fotografiile respective sunt studenți ai instituției și dacă în organizarea petrecerii private a fost implicată vreo asociație a acestora.

Văduva a menționat că universitatea se delimitează categoric de fotografiile respective.

„În funcție de ceea ce va decide comisia de analiză, se poate ajunge până la excluderea studentului sau studenților din comunitatea academică, prin exmatriculare. Se are în vedere, de asemenea, nesprijinirea financiară, pe viitor, a asociației studenților, în funcție de concluziile acestei comisii de analiză”, a precizat Văduva.

La rândul său, organizatorul petrecerii private, Iulian Jerca, fost student al Universitatea „Constantin Brâncuși”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că universitatea a sprijinit financiar desfășurarea Balului bobocilor cu suma de 4.000 de lei, dar nu și petrecerea la care au fost invitate tinere din București, care au făcut striptease.

„Show-ul fetelor a fost unul la limită, a avut loc după miezul nopții și a fost în cadrul unei petreceri private. Am informat Jandarmeria și Poliția Locală despre organizarea lui și nu văd ce treabă are Universitatea cu chestia asta. Nu toți cei care au fost acolo au fost studenți de la UCB, iar celor mai mulți le-a plăcut cum a ieșit această petrecere. Fetele s-au dezbrăcat total, dar asta e ceva specific petrecerilor private. Eu am văzut lucrurile astea la Craiova și București și tocmai de aceea am vrut să le aduc și la Târgu Jiu”, a afirmat Jerca.

Pe de altă parte, președintele Asociației Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși”, Adrian Săndulescu, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că, în calitate de organizator al Balului bobocilor, va consulta un avocat pentru a stabili dacă se va adresa instanței ca să ceară daune morale organizatorilor show-ului erotic.

„Voi consulta un avocat ca să văd exact ce trebuie să fac. Imaginea asociației și a universității trebuie reparate, iar daune o să cerem persoanei care a adus show-ul respectiv aici”, a precizat Rădulescu.

Acesta a menționat că, după încheierea Balului bobocilor, a mers și el pe la petrecerea privată organizată în alt club, fără implicarea asociației pe care o conduce sau a universității, dar nu a rămas acolo decât foarte puțin timp.

Săndulescu a mai spus că în acel interval petrecerea era la început, iar fetele aduse pentru striptease nu începuseră să se dezbrace.

El a menționat că nu a observat profesori de la universitate la petrecerea privată.

Primele rezultate ale comisiei de analiză de la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu ar urma să fie făcute publice în aproximativ o săptămână.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut