Prima pagină » Știri » Faleza din Eforie va fi modernizată cu zece milioane de lei

Faleza din Eforie va fi modernizată cu zece milioane de lei

Faleza din Eforie Nord urmează să fie modenizată cu fonduri europene, valoarea investiției fiind de aproape zece milioane de lei, iar lucrările ar putea fi încheiate până la începutul sezonului estival 2015, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Faleza din Eforie Nord urmează să fie modenizată cu fonduri europene, valoarea investiției fiind de aproape zece milioane de lei, iar lucrările ar putea fi încheiate până la începutul sezonului estival 2015, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul orașului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că zona de promenadă turistică din Eforie Nord, cuprinsă între hotelurile Acapulco și Belona, va fi refăcută complet, suprafața modernizată fiind de 1.600 de metri.

Edilul a precizat că lucrările au ca scop extinderea aleii de promenadă, realizarea unor puncte de observație și supralărgirea promenadei cu 1.70 metri, realizarea pavimentului din dale sau pavele, montarea de bănci și mobilier urban, realizarea unui sistem de supraveghere video și înlocuirea sistemului de iluminat ornamental.

Ion Ovidiu Brăiloiu speră ca o parte din acest proiect să fie gata în sezonul estival următor, dar toată lucrarea va fi încheiată în 2015.

„Cred că sezonul acesta nu vor fi gata lucrările, să sperăm că un anumit tronson va fi finalizat, dar pentru 2015 am aproape certitudinea că putem finaliza. La Eforie ne-am orientat pe un turism de familie și de sănătate și toată zona de faleză am dorit să o reabilităm că după plajă turiștii își fac plimbarea de seară pe faleză și aceasta are probleme destul de importante”, a explicat primarul din Eforie.

Astfel, aleea de promenadă are, în prezent, un aspect inestetic și neîngrijit, este îngustă și sunt zone unde lipsește parapetul de protecție sau este înclinat către plajă.

Valoarea totală a proiectului este de aproape zece milioane de lei, fonduri europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!