Prima pagină » Știri externe » NELSON MANDELA A MURIT. Un simbol al libertății și reconcilierii

NELSON MANDELA A MURIT. Un simbol al libertății și reconcilierii

NELSON MANDELA A MURIT. Un simbol al libertății și reconcilierii
Nelson Mandela a murit

Fostul președinte sud-african Nelson Mandela, stins din viață la vârsta de 95 de ani, a fost rând pe rând un militant antiapartheid înverșunat, deținutul politic cel mai celebru din lume și primul președinte de culoare al Africii de Sud, relatează AFP.

Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituționalizeze segregația în Africa de Sud, Mandela, în vârstă de 94 de ani, a petrecut 27 de ani în detenție, în perioada 1964-1990.

Din spatele gratiilor, el a devenit simbolul oprimării poporului său, în timp ce lumea întreagă manifesta și organiza concerte pentru a fi eliberat.

Însă, chiar înainte să fie eliberat, el a învățat să-și înțeleagă adversarii – cunoscându-le limba, afrikaans, și poezia – să-i ierte și să lucreze cu ei. Aceasta îi va aduce Premiul Nobel pentru Pace în 1993, împărțit cu ultimul președinte al regimului de apartheid, Frederik De Klerk.

Arhiepiscopul Desmond Tutu, o altă figură a luptei antiapartheid distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace, l-a calificat drep „icoana mondială a reconcilierii” care a reușit să facă din țara sa o democrație multirasială și relativ stabilă.

Sub culorile Congresului Național African (NAC), Mandela a fost primul președinte al noii „națiuni curcubeu”, în perioada 1994-1999.

Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa.

Ulterior, el s-a mutat în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform spuselor sale, „anii cei mai fericiți” – o copilărie liberă la țară probabil idealizată -, după care a primit o bună educație.

În timp ce învățătorul său l-a numit Nelson, tatăl său îl striga Rolihlahla („cel care creează probleme”, în xhosa). Mandela s-a manifestat foarte devreme ca un spirit rebel.

– „Deținutul 46664”

În timpul studenției, el a fost exmatriculat de la Universitatea Fort Hare (sud) din cauza un conflict cu privire la alegerea reprezentanților studenților. Înainte de exmatriculare, a fugit din familie, la vârsta de 22 de ani, pentru a scăpa de o căsătorie aranjată.

Sosit la Johannesburg, tânărul impetuos ia atitudine împotriva segregației față de persoanele de culoare. El se întâlnește cu Walter Sisulu, care îi devine mentor și un prieten apropiat, și intră prin intermdiul său în ANC.

Mare iubitor de femei și boxer în timpul liber, el îndeplinește, pe atunci, munci diverse și studiază pentru a deveni avocat.

Împreună cu Oliver Tambo și alți lupi tineri, Mandela fondează Liga de Tineret a ANC și preia rapid conducerea unui partid considerat prea slab în fața unui regim care a instituționalizat apartheidul în 1948.

După interzicerea ANC în 1960, Nelson Mandela, arestat în numeroase rânduri, trece în clandestinitate, prezidând crearea unei aripe armate a ANC.

Arestat din nou în 1962, el a fost condamnat la închisoare pe viață doi ani mai târziu.

În timpul procesului, Mandela pronunță o pledoarie sub forma unei profesiuni de credință. „Eu am luptat împotriva dominației albilor și am luptat împotriva dominației negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăți libere și democratice în care toți să trăiască în armonie cu șanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”, a spus el.

El a petrecut 18 din cei 27 de ani de închisoare pe Robben Island, o insulă mică din largul orașului Cape Town.

Regimul sever de detenție la care a fost supus s-a relaxat în ultimii ani, atunci când a stabilit contacte secrete cu regimul de apartheid din ce în ce mai asediat.

În cele din urmă, „deținutul 46664” a fost eliberat la 11 februarie 1990. Fotografia de la ieșirea din închisoare, alături de soția sa Winnie, muza rezistenței față de regim, face înconjurul lumii.

Africa de Sud se apropie de un război civil, dar adeversarii de ieri reușesc să se înțeleagă și organizează alegeri democratice la 27 aprilie 1994. Ele sunt câștigate detașat de ANC.

Adulat de către persoanele de culoare, câștigând puțin câte puțin afecțiunea albilor uimiți de lipsa dorinței de răzbunare, președintele a devenit pentru o națiune întreagă „Madiba”, numele său de clan și apelativ afectuos.

În 1998, în ziua împlinirii vârstei de 80 de ani, el s-a căsătorit pentru a treia oară cu Graça Machel, văduva fostului președinte mozambican Samora Machel.

Mandela s-a retras din activitatea politică în 1999, urmând să-și împartă timpul între Johannesburg și Qunu. De câteva ori a fost internat la spital pentru a fi tratat, mai ales de o infecție pulmonară, cauzată probabil de tuberculoza contractată în închisoare.

Mandela, care nu a mai apărut în public din 2010, a devenit un fel de erou mitic, de neatins, invocat atât de putere, cât și de opoziție, zâmbindu-le în fiecare zi tuturor compatrioților … de pe bancnote.

Gaidau Ion, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul scade acciza la motorină cu 30 de bani pe litru. Toate măsurile pentru reducerea prețului la motorină
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
60% dintre judecătorii federali din SUA folosesc tot mai mult Inteligența Artificială ca să redacteze hotărâri sau să îi ajute în audieri, deși știu că este nesigură
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?