Prima pagină » Știri » Decizia definitivă în dosarul de șantaj al fostului deputat Dan Păsat va fi dată joi

Decizia definitivă în dosarul de șantaj al fostului deputat Dan Păsat va fi dată joi

Catalin Lupasteanu
Decizia definitivă în dosarul de șantaj al fostului deputat Dan Păsat va fi dată joi
Decizia definitivă în dosarul de șantaj al fostului deputat Dan Păsat, în care acesta a fost condamnat de prima instanță la trei ani de închisoare cu executare, va fi dată joi, 12 decembrie, a stabilit, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Decizia definitivă în dosarul de șantaj al fostului deputat Dan Păsat, în care acesta a fost condamnat de prima instanță la trei ani de închisoare cu executare, va fi dată joi, 12 decembrie, a stabilit, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Un complet de cinci magistrați ai ICCJ a luat în discuție, luni, recursurile făcute de Dan Păsat, Constantin Marin și Vasile Preda, fost primar al comunei Vărăști, județul Giurgiu, dar și de procurorii DNA, împotriva deciziei din 10 aprilie, prin care cei trei au primit pedepse cu închisoarea.

Procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prezent la ședința de judecată a cerut în cazul lui Constantin Marin și Vasile Preda, aplicarea unor pedepse cu executare și implicit eliminarea circumstanțelor atenuante pe care le-au avut în vedere judecătorii de la instanța de fond.

La rândul său, fostul deputat PDL Dan Păsat a arătat că nu a comis șantajul și actele de violență invocate de anchetatori. În cazul acuzației că ar fi administrat societăți comerciale deși avea o funcție de demnitate publică, Păsat a precizat că nu a făcut „nimic altceva” decât să o ajute pe mama copiilor săi.

Fostul deputat le-a cerut judecătorilor ca, în cazul în care îl condamnă, să îi aplice o pedeapsă cu suspendarea executării.

În final, instanța a rămasn pronunțare, stabilind să dea joi o decizie definitivă în acest dosar.

În 10 aprilie, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Dan Păsat la trei ani de închisoare cu executare pentru trei fapte de șantaj și la 11 luni de închisoare pentru operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Pedepsele dispuse în cazul lui Dan Păsat au fost contopite, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare, dacă sentința va rămâne definitivă.

Constantin Marin a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru două fapte de șantaj, iar Vasile Preda a primit o pedeapsă de opt luni de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.

Instanța i-a obligat pe Dan Păsat și Constantin Marin să plătească, în solidar, câte 5.000 de euro daune morale către Adrian Marian Ionel și Costin Ionuț Ionel.

Judecătorii au mai dispus confiscarea a 1.836.608,59 lei de la Dan Păsat, reprezentând sumele încasate de SC Prod Invest SRL ca urmare a activității infracționale desfășurate de fostul deputat.

Instanța a menținut sechestrul asigurător instituit de procurorii DNA în 8 martie 2011 asupra bunurilor mobile și imobile ale lui Dan Păsat până la concurența sumei de 1.836.608,59 lei și 5.000 de euro, precum și sechestrul asupra bunurilor mobile și imobile ale lui Constantin Marin până la concurența sumei de 5.000 de euro.

Decizia a fost contestată de cei trei inculpați și de procurorii DNA la Completul de cinci judecători al instanței supreme, care va da o sentință definitivă în acest dosar.

Fostul deputat PDL Dan Păsat, Constantin Marin și Vasile Preda, primar al comunei Vărăști, județul Giurgiu, la data faptelor, au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în 8 aprilie 2011.

Potrivit DNA, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Dan Păsat, sprijinit de Constantin Marin, ar fi amenințat verbal și fizic, în mai multe rânduri, doi reprezentanți ai firmei Agro Clas SRL Teleorman, iar în 29 octombrie 2009 a exercitat acte de violență asupra acestora. Amenințările vizau integritatea fizică a celor doi reprezentanți ai firmei sau a membrilor familiilor acestora, pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducțiune a apei din comuna Vărăști, județul Giurgiu.

Totodată, prin amenințări și sprijinit de Marin Constantin, Păsat ar fi încercat să îl convingă pe unul dintre cei doi reprezentanți ai firmei să meargă la sediul Primăriei din comuna Toporu și să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării sumei de 290.000 de lei, bani care s-ar fi cuvenit firmei Agro Clas SRL din executarea unui contractul de aducțiune apă potabilă. Acești bani ar fi urmat să îi fie remiși lui Dan Păsat.

Procurorii au mai susținut că, în cursul lunii noiembrie 2009, Păsat ar fi exercitat presiuni psihice, amenințându-l pe primarul comunei Toporu, pentru a rezilia un contract cu SC Agro Clas SRL și a efectua plățile aferente derulării contractului către firma lui Dan Păsat – SC Prod Invest SRL, în condițiile în care aceasta din urmă efectuase numai anumite lucrări subcontractate. Contractul, în valoare totală de 3.848.719 lei, avea ca obiect „alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu”.

Totodată, potrivit procurorilor, Dan Păsat ar fi încercat să îl constrângă pe primarul comunei Toporu „să facă demersuri ilicite” prin care să favorizeze firma fostului deputat la câștigarea licitației publice care avea ca obiect atribuirea contractului pentru construirea unei baze sportive în localitate. Procedura de achiziție publică trebuia să aibă loc în decembrie 2009 – martie 2010.

În perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, Dan Păsat ar fi efectuat demersuri, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societății sale, SC Prod Invest SRL, pe lângă primarii localităților Toporu, Bulbucata, Bucșani, Vărăști, Letca Nouă, Valea Dragului, pentru a-i determina să efectueze plăți, cu prioritate, către firma sa ori să o favorizeze în obținerea unor contracte privind lucrări de interes public, printre care baze sportive sau extindere sediu primărie.

Astfel, Păsat ar fi desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu calitatea de deputat, obținând foloase necuvenite în sumă de 1.836.608,59 de lei.

Procurorii l-au acuzat pe Vasile Preda că, atunci când a fost audiat pe parcursul urmăririi penale în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase sau nu a spus tot ce știe despre demersurile făcute de Dan Păsat pentru a obține foloase necuvenite pentru firma în care figura ca asociat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!