Prima pagină » Știri externe » Fost director CIA: O victorie a lui Assad în Siria ar fi „cel mai bun din trei scenarii groaznice”, dintre care niciunul nu prevede victoria pentru rebeliune

Fost director CIA: O victorie a lui Assad în Siria ar fi „cel mai bun din trei scenarii groaznice”, dintre care niciunul nu prevede victoria pentru rebeliune

Fost director CIA: O victorie a lui Assad în Siria ar fi
O victorie a lui Bashar al-Assad în Siria ar putea fi "cel mai bun dintre trei scenarii foarte, foarte groaznice", dintre care niciunul nu prevede victoria pentru rebeliune, a apreciat joi la Washington fostul director al CIA Michael Hayden, transmite AFP.

O victorie a lui Bashar al-Assad în Siria ar putea fi „cel mai bun dintre trei scenarii foarte, foarte groaznice”, dintre care niciunul nu prevede victoria pentru rebeliune, a apreciat joi la Washington fostul director al CIA Michael Hayden, transmite AFP.

În intervenția sa la tribuna celei de-a șaptea conferințe anuale cu privire la terorism organizată de grupul de analiză Jamestown Foundation, Hayden, care a condus serviciul central american de informații între 2006 și 2009, a estimat care ar fi cele trei scenarii posibilile pentru evoluția situației în Siria, precizând că sunt toate „incredibil de rele”, conform lui.

Evocând una dintre posibilități, cea a lui „Assad câștigător”, acesta a declarat: „Trebuie să vă spun că în acest moment, atât de oribil pe cât ar părea, înclin să cred că această opțiune ar fi cea mai bună din cele trei foarte, foarte oribile rezultate eventuale ale conflictului. Situația devine mai cumplită cu fiecare minut care trece”.

El a apreciat de asemenea că rezultat cel mai probabil acum este îndreptarea către scindarea țării în facțiuni rivale. „Aceasta ar înseamna de asemenea sfârșitul (frontierelor trasate în 1916 în cadrul acordurilor franco-britanice) Sykes-Picot. Aceasta va duce la disoluția statelor create artificial în regiune după Primul Război Mondial”.

„Mă tem de dizolvarea statului sirian. Aceasta ar provoca apariția unei noi zone fără guvernare, la intersecția dintre civilizații”, a adăugat el. Toate statele din regiune, în special Libanul, Iordania și Irakul ar fi afectate, conform acestuia.

„Narațiunea, istoria dominantă a ceea ce se întâmplă în acest moment în Siria este preluarea controlului de către sunniți fundamentaliști a unei părți semnificative a Orienului Mijlociu”, a adăugat el. „Aceasta înseamnă explozia statului sirian și a Levantului așa cum le știm”.

El a precizat că un alt scenariu posibil ar fi continuarea pe termen nelimitat a luptelor, „cu sunniți fanatici luptându-se cu șiiți fanatici și viceversa. Costul moral și uman al acestei ipoteze este excesiv de mare”

„Nu îmi pot imagina un scenariu mai teribil ca cel care se derulează în prezent în Siria”, a concluzionat Michael Hayden care a condus de asemenea, între 1999 și 2005, Agenția națională de informații (NSA).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa respiră ușurată după plecarea lui Viktor Orbán. Bruxelles-ul scapă de blocajul Ungariei
Digi24
Rapperul Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Cancan.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Triunghiul Trump - Xi - Putin. Jocul de culise dintre SUA, China și Rusia și vestea neașteptată pentru România
Mediafax
O țară frecventată de români înăsprește regulile privind perioada de ședere pentru turiști
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De la 1 iulie se introduce o nouă taxă de drum. Pentru anumite vehicule se va plăti un tarif de peste 60 de lei/100 km
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Este adevărat că femeile trebuie să se antreneze diferit de bărbați?