Prima pagină » Știri politice » Senator PSD, membru al Comisiei juridice: Propun sancțiuni mai aspre pentru demnitari în Codul Penal

Senator PSD, membru al Comisiei juridice: Propun sancțiuni mai aspre pentru demnitari în Codul Penal

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu, membru al Comisiei juridice, a declarat, marți, că propune sancțiuni mai aspre în Codul Penal pentru demnitari și ca, pe lângă imunitatea parlamentarilor, să fie înlăturată și imunitatea Președintelui României, oricare ar fi el.

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu, membru al Comisiei juridice, a declarat, marți, că propune sancțiuni mai aspre în Codul Penal pentru demnitari și ca, pe lângă imunitatea parlamentarilor, să fie înlăturată și imunitatea Președintelui României, oricare ar fi el.

Senatorul Ovidiu Donțu a depus la Senat o declarație politică în care arată că parlamentarii sunt puși în fața situației de a alege între a crea legi al căror efect să nu poată fi interpretabil și a se confrunta cu un val de neacceptare și opinii dintre cele mai controversate în materie de Cod Penal. El arată că cele două modificări la Codul Penal, cea care ține de conflictul de interese și cea care ține de definiția funcționarului public, chiar dacă modificările nu au avut loc în Senatul României, „au stârnit reacții dintre cele mai antagonice cu putință din perspectiva tuturor structurilor statului”, fiind considerată o inițiativă nepotrivită.

Senatorul PSD crede că pentru ca actualul moment al guvernării românești să nu sufere, pe nedrept, un declin și o falsă interpretare, s-ar impune introducerea unor sancțiuni mai aspre în Codul Penal pentru demnitari, care „trebuie să fie mai atenți cu corespondența cu legea a activității lor”.

El consideră că trebuie, de asemenea, să fie înlăturate și anomaliile din modul în care se înfăptuiește justiția astăzi și să fie modificate normele juridice care spun că primarii nu au voie să fie reprezentanți ai localităților lor în societățile de apă, termoficare, transport, salubritate și să fie și cercetați penali, acesta fiind un sistem politic de constrângere a primarilor menit să aducă voturi unei puteri politice trecătoare și care îi lipsește de atribuțiile legale și de mandatul primit de la cetățeni. Senatorul social-democrat arată că crearea a încă unui pol de decizie în administrația locală pe lângă primari este neprofesional și „se bate cap în cap” cu principiile și prevederile legii administrației publice locale, ceea ce duce la haos legislativ.

„De asemenea, consider că demnitarii trebuie să fie cercetați la fel ca toți cetățenii, dar sub titulatură de demnitari, titulatură sub care, la individualizarea pedepsei, orice judecător ține cont și aplică un spor de pedeapsă față de cetățeanul obișnuit, pentru că așa este sistemul de drept românesc, nu pentru că ar putea cere cineva din exteriorul țării”, susține Ovidiu Donțu.

El a subliniat că „legile care se bat cap în cap sunt principala problemă a sistemului legislativ românesc” și trebuie reașezate în sistemul de drept, făcute mai simple, mai clare și pentru popor, cu garanția că nimeni nu este mai presus de lege, iar funcția de demnitar conferă mai degrabă responsabilitate, și nu imunitate, care astăzi este prevăzută numai pentru președintele României.

„Atunci când vine vorba de penalități, de aplicabilitatea legii într-un mod categoric, bine definit, bine argumentat și probat, știu că singurele lucruri care ar putea împiedica înfăptuirea unui act de dreptate, de justiție, sunt reaua-credință și proasta funcționare a unui sistem”, mai arată senatorul PSD.

El consideră că dacă o lege nu își manifestă efectele în mod egal asupra tuturor celor care intră sub incidența ei, aceasta nu reprezintă o eroare a celui care a creat instrumentul coercitiv legal, ci a acelora care îl aplică și-l controlează.

„În materie de conflicte de interese nu trebuie să privim univoc, îngust și limitat acest aspect, doar din considerentul că în trecutul nu prea îndepărtat, dinaintea actualei guvernări, ne-am confruntat cu o seamă de abuzuri inadmisibile în structurile de vârf ale statului, așa cum, atunci când vine vorba de statutul funcționarului public, nu trebuie să tragem concluzia că orice autoritate locală care va încerca să eficientizeze societățile de apă, canal, termoficare, salubritate și transport și alte instituții locale de bunuri și servicii va trece automat în registrul incriminării pentru fapte de corupție care este și trebuie să rămână funcțional, dar să respecte și raportul juridic de mandat ce este dat în astfel de situații”, a adăugat parlamentarul sucevean.

Totodată, Ovidiu Donțu s-a întrebat despre ce egalitate în fața legii se poate vorbi în condițiile în care președintele țării afirma public că nu este un sfânt și recunoaște că atât cazul Casa Mihăileanu, cât și creditul de la CEC obținut de fiica sa „sunt controversate”, dar se ascunde în continuare în spatele imunității funcției de președinte.

„Cred că este momentul să facem un pas înainte în mersul societății românești și ca, pe lângă imunitatea parlamentarilor, să fie înlăturată și imunitatea Președintelui României, oricare ar fi el”, a conchis Ovidiu Donțu.

Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege prin care președintele și parlamentarii sunt scoși din categoria funcționarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Recomandarea video

Mediafax
24 de ore de Cod roșu în Carpații Meridionali și de Curbură. Rafale de 120 km / h
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Cât costă rochia purtată de Mirabela Grădinaru la Digi24. De ce a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Marea hidrocentrală Lotru–Ciunget, capodopera energetică ascunsă în Carpați. A fost numită cea mai grandioasă din Europa
Mediafax
Un incident apare din ce în ce mai des în avioanele de pasageri. Ce fac unii călători și cum reacționează personalul
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Care este mâncarea preferată a lui Nicușor Dan. Mirabela Grădinaru: „Nu ajung să ating calitatea sau gustul mâncării din copilărie”
Cancan.ro
Alex Bodi continuă scandalul aprins cu Ramona Olaru! Musculosul nu se lasă: 'O să aduc eu amintiri de la Agronomie când
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Industria frumuseții s-a transformat într-un univers religios, care cere credință