OAMENII CARE SALVEAZĂ VIEȚI. „A trebuit să îmi salvez fiul, putea să moară”. Povestea paramedicului Aurel

Apelurile 112 preluate de Bogdan Morman ajung și la ambulanțele SMURD, care gonesc la urgență cu cel puțin trei paramedici fiecare. Un paramedic este cel care acordă primul ajutor. Nu are voie să dea medicamente, precum medicii, dar este primul om care intervine în situații de urgență. În funcție de protocol, sunt însoțiți și de către medici.

Plutonierul Aurel Moraru este unul dintre ei. Are 35 de ani, o soție și un copil de opt luni pe care l-a salvat singur dintr-o situație critică. 

REACȚIE Mesajul lui Bolojan după ce a fost huiduit de Ziua Marinei: „Am fost la Constanța, din respect pentru Marina Română”

15:27

ULTIMA ORĂ Șefa CCR respinge speculațiile privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curții, dar nu neagă întâlnirea cu Bolojan

15:25

Aurel Moraru este din anul 2008 pompier paramedic, după ce anterior timp de doi ani a lucrat la pompieri la stingerea incendiilor în București. Înainte de a se face pompier a lucrat în vânzări. „Am fost agent vânzări piese auto și mai apoi în panificație, în Buzău. Pompier am devenit spontan, nu am planificat asta”, își amintește el. După o pregătire de câteva luni la unitatea din Vitan a devenit pompier „cu grad de subofițer”.

În cei doi ani în care a fost pompier a participat la sute de misiuni de stingere a incendiilor. „La început a fost mai greu până te învățai cu pericolul. Între timp am început să nu mai fiu așa”, își amintește Aurel primii ani de salvator. Este mândru de munca lui și îi vine greu să vorbească pentru că nu este obișnuit ca el să fie în centrul atenției, ci oamenii pe care îi salvează zi de zi.

Mama lui, o fostă asistentă medicală pe Ambulanță în Buzău, a fost cea care l-a inspirat să meargă mai departe și să devină paramedic. „E o meserie frumoasă, ceva special, să vezi cum cineva este bine după ce i-ai acordat primul ajutor”. Acum mama lui este la pensie, dar îl chestionează zilnic despre cazurile pe care le are și care nu sunt puține: victime ale accidentelor de toate tipurile, ale incendiilor, diferite boli. Cele mai multe intervenții la care participă sunt accidentele rutiere.

Foto: Octav Ganea / Mediafax Foto

Mărturia tristă a lui Aurel: „L-am ajutat cât a fost conștient”

Se spune despre pompieri, paramedici, alpiniști, salvamari și toți oamenii care participă la operațiuni de salvare că sunt oameni tari, care nu se lasă înfrânți de nimic. În clipele lor de liniște, atunci când binele pacienților, al oamenilor, nu este scopul lor, îi năpădesc însă amintirile cazurilor pe care le-au întâlnit. În cei șapte ani de când lucrează la ISU, Aurel Moraru a participat la mii de misiuni de salvare. El vorbește de ultimul lui caz. „Un domn de 36 de ani care a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la serviciu. Avea ceva probleme cardiace. A avut șansa și bunul Dumnezeu să iasă din stop. Am făcut și noi tot ce am putut. M-a marcat cazul lui.  Să intre în stop cardio-respirator la vârsta asta nu e ușor. Am avut și multe cazuri de copii. Îmi amintesc de unul care a căzut la locul de joacă, pe tobogan, și avea o plagă destul de mare la cap. Până la urmă a fost bine. Rar se întâmplă ca pe o tură să nu ai cel puțin un caz care să nu te marcheze”, precizează el.

Aurel a avut și bătălii pe care le-a pierdut în munca lui. „Sunt persoane în vârstă de 80 -90 de ani, unde este mai greu să îi salvezi. Corpul este îmbătrânit, nu mai răspunde cum trebuie. Noi ne dăm toată silința, dar din păcate nu ține numai de noi. Am avut un caz, un accident rutier, care m-a marcat foarte mult. Acea persoană era un tânăr, vreo 20 și ceva de ani, care a  rămas prinsă între fiarele mașinii. Am stat până a intrat în inconștiență și a decedat. L-am ținut de mână, îi spuneam că o să fie bine, în timp ce colegii făceau alte manevre, pur și simplu vedeai că se uită la tine și că probabil simte că îi dai o șansă. Din păcate, doar atât, l-am ajutat cât a fost conștient”, povestește el cu tremur în glas.

Iese repede din amintiri și precizează că „astea sunt cazuri care te marchează pe moment, îți dau și lacrimile câteodată. Să vezi pe cineva în situația asta este destul de marcant. Dar trecem peste, altfel, dacă nu ai trece peste am rămâne cu sechele psihice și nu este în regulă, asta este viața”.

Cel mai greu caz: propriul copil

Cea mai mare provocare a lui Aurel a fost propriul copil, un băiețel care acum are opt luni. „Am avut un caz cu el care putea să fie chiar nefericit. Pe când avea doar trei luni s-a înnecat destul de grav, pot spune, noi mergem și la copii, dar se sperie lumea prea repede și de multe ori când ajungem copilul nu mai are nimic. La mine s-a înecat puțin mai rău, s-a înegrit, pur și simplu, s-a făcut țeapăn ca o coadă de lemn. A dat gâtul înapoi, ochii, la fel, au rămas mari. Pur și simplu, cred că jumătate de minut, un minut, nu a mai respirat deloc. A fost destul de traumatizant atunci pentru că soția nu știa ce să îi facă. Am aplicat tot ce am învățat la cursul de prim ajutor – dezobstrucție la copii – și chiar a fost de folos. Dacă soția era singură acasă, probabil că era mort. Am făcut tot ce am învățat, am aspirat cu gura, tot ce se face. A fost destul de greu să vezi că copilul tău nu mai respiră, să vezi că faci tu ceva pentru el, dar a fost bine până la urmă”, povestește paramedicul.

Foto: Octav Ganea / Mediafax Foto

Marea problemă a ambulanțierilor: traficul

Dacă pentru Bogdan Morman, principala problemă o reprezintă apelurile false cu „glume proaste”, Aurel Moraru se plânge că ceilalți șoferi le îngreunează munca pe care paramedicii trebuie să o facă foarte rapid.

„Nu poți ajunge la caz în timp util din cauza traficului infernal. Participanții la trafic nu te ajută cu nimic. De curând a fost un accident în care în mașina unor colegii care transporta un rănit a intrat unul în ei și i-a răsturnat. Într-adevăr, noi trecem pe roșu, că nu avem ce face. Avem pacienți cu care nu putem sta. La un stop cardio-respirator, să spunem, în maximum opt minute nu mai este nicio șansă. Dacă creierul stă neoxigenat mai mult de un sfert de oră, chiar dacă scapă, acea persoană stă paralizată la pat. Creierul lui este mort, iar el nu o să mai fie o persoană normală. La fel și la accidente rutiere. Nu știi cât de grav e”, atrage pompierul paramedic atenția.

„Sunt oameni care vorbesc la telefon și nu îi interesează că noi semnalizăm urgența. Sunt oameni în fața ambulanței care nu se gândesc că în ea pot să fie părinții, soția, sora lor. Ei cred că suntem noi de vină, că vrem să nu respectăm regulile”, adaugă el.

A sunat la 112 pentru scutire

Sunt oameni care sună la 112 și cer tratamente pentru dureri de cap sau chiar scutiri. „O bunică a sunat la un moment dat spunând că copilul este bolnav rău și când am ajuns acolo, ea ne-a cerut pentru un adolsescent de clasa a XI-a o scutire medicală pentru școală. Nu poți să chemi ambulanța de urgență pentru o scutire medicală. Am avut cazuri în care ne-au chemat pentru o durere de dinți. Asta e ambulanță de urgență, ei nu se gândesc că un alt caz care chiar are nevoie de urgență este privat dacă ei apelează 112 pentru cazuri care chiar nu țin de acest serviciu”.

Ce îi trebuie unui paramedic?

Curaj, în primul rând, afirmă cu tărie Aurel Moraru. „Am avut persoane grav rănite, motocicliști sfârtecați. Nu știi niciodată ce vei găsi la caz și te gândești pe drum, din informațiile preliminare pe care le ai, ce o să fie acolo și cum să acționezi. Noi  trebuie să plecăm cu toată aparatura și ustensilelel necesare pentru a fi utile la caz. Mai este și un Dumnezeu acolo sus care veghează și sunt cazuri care oricât ai face, chiar și medicii nu au reușită. Trebuie să încerci, însă, să nu renunți niciodată pentru a ajunge undeva unde să fie bine”.