Prima pagină » Economic » Cum răspunzi corect la cele mai dificile întrebări din timpul interviului de angajare

Cum răspunzi corect la cele mai dificile întrebări din timpul interviului de angajare

Cum răspunzi corect la cele mai dificile întrebări din timpul interviului de angajare
Fie că ai pus ochii pe un post mai bun în compania pentru care lucrezi deja sau că te afli în căutarea unui nou loc de muncă, trebuie să te pregătești din timp pentru încercările la care poți fi supus de recrutori în timpul interviului de angajare.

Fie că ai pus ochii pe un post mai bun în compania pentru care lucrezi deja sau că te afli în căutarea unui nou loc de muncă, trebuie să te pregătești din timp pentru încercările la care poți fi supus de recrutori în timpul interviului de angajare.

În ultima perioadă, întrebările dificile sau cele „capcană”, atipice, pentru care nu există un răspuns concret, au început să fie din ce în ce mai folosite de către angajatori și le dau mari bătăi de cap candidaților.

Motivul pentru care acestea sunt ascunse printre întrebările clasice de la interviul de angajare este acela că prin intermediul lor se pot testa cu ușurință timpii de reacție ai persoanelor care aplică pentru diferite locuri de muncă. Ele sunt folosite, de asemenea, pentru a pune la încercare creativitatea candidaților.

„Chiar dacă CV-ul tău reliefează cele mai bune skills-uri, angajatorii pot testa prin aceste întrebări capacitatea ta de lucru sub presiune și de rezolvare a problemelor”, au declarat pentru gândul reprezentanții firmei de recrutare și consultanță în resurse umane Consulteam. „Fiți proactivi și creativi”, îi sfătuiesc ei pe românii care vor să participe în următoarea perioadă la un interviu de angajare.

gândul a discutat cu specialiștii în resurse umane pentru a afla care sunt întrebările care le dau bătăi de cap candidaților și ce modalități de răspuns au ei pentru a fi pe placul recrutorilor.

Top 3 întrebări dificile de la interviul de angajare

1. Ce aduci nou în companie?

Aceasta este considerată una dintre cele mai dificile întrebări cu care se poate confrunta un candidat în timpul interviului de angajare pentru că nu există un răspuns universal valabil care să mulțumească orice recrutor.

Sinceritatea este indicată în acest caz, spun specialiștii în resurse umane. Important este să știi să îți „vinzi” punctele forte și să îți exprimi motivația de a lucra pentru compania la care dai interviul de angajare.

2. Care este planul tău pentru următorii cinci ani?

Întrebarea de mai sus este una dintre cele mai detestate în rândul candidaților. Răspunsul la aceasta este însă important pentru orice angajator pentru că astfel poate afla care sunt principalele obiective ale candidaților pe termen mediu și lung.

Este importat în acest caz să te axezi atunci când răspunzi la întrebare pe direcția principală pe care îți dorești să te îndrepți în carieră.

„Încearcă să gândești realist și să oferi un răspuns ce te caracterizează. În loc să afirmi că peste cinci ani te vezi IT manager, proprietar al unei afaceri sau pe o plajă exotică, poți spune că te aștepți să evoluezi de la stadiul de jr programmer la stadiul de sr programmer, prin acumularea anilor de experiență, implicarea în proiecte diverse și dobândirea de certificări în domeniu”, îi sfătuiesc specialiștii Consulteam pe românii aflați în căutarea unui loc de muncă.

3. Câte mingi de golf încap într-un autobuz școlar?

Secretul acestei întrebări atipice de care te poți lovi în timpul interviului de angajare este acela că nu există un răspuns corect la ea, dar nici unul greșit.

Nu trebuie să te blochezi. Continuă să discuți cu recrutorul pentru ca în acest fel acesta să își poată face o imagine pozitivă asupra modului în care analizezi informațiile.

„Reține faptul că recrutorul vrea să determine reacția ta când întâmpini o problemă dificilă și vrea să vadă dacă ai o atitudine pozitivă și proactivă”, explică specișlitii în resurse umane.

Întrebarea capcană primită de șeful Google România la interviul de angajare

Chiar și Dan Bulucea, country manager Google România, a avut parte în cadrul interviului de angajare dat în 2010 de o întrebare capcană, ascunsă printre cele obișnuite.

„Câte avioane zboară la un moment dat?”, l-au întrebat recrutorii pe actualul șef al Google România.

„Am avut un timp de gândire, cei de acolo nu m-au grăbit. Am estimat numărul aeroporturilor din lume și numărul de avioane de pe fiecare aeroport. Nu mai știu exact cât a fost rezultatul, dar a contat ideea”, a explicat Bulucea modul în care a acționat atunci când a fost pus în fața acestei încercări, precizând că, din moment ce a obținut funcția din fruntea Google România, răspunsul său a fost cel mai probabil unul bun.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Cât a plătit un turist român pentru un cartuș de țigări, într-un duty-free din Turcia. A crezut că este o eroare!
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anul 2000, pe când era toată naturală. Transformarea spectaculoasă a vedetei de-a lungul anilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când este cel mai bun moment să verifici presiunea în anvelope: la rece sau la cald?
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Cum a reușit China să construiască cel mai puternic supercomputer din lume?