Prima pagină » Magazin » STUDIU. Oamenii credincioși sunt mai puțin vulnerabili în fața depresiei

STUDIU. Oamenii credincioși sunt mai puțin vulnerabili în fața depresiei

STUDIU. Oamenii credincioși sunt mai puțin vulnerabili în fața depresiei
Cercetătorii de la Universitatea din Columbia au realizat un studiu ale cărui rezultate au demonstrat că persoanele religioase au o structură a creierului ușor diferită față de cea a oamenilor care nu sunt la fel de spirituali.

Cercetătorii de la Universitatea din Columbia au realizat un studiu ale cărui rezultate au demonstrat că persoanele religioase au o structură a creierului ușor diferită față de cea a oamenilor care nu sunt la fel de spirituali. Astfel, cortexul cerebral al acestora este mai gros în cazul celei dintâi categorii, relatează Daily Mail.

„Ceea ce credem și stările noastre de spirit se reflectă în creierul nostru, iar acum, cu ajutorul noii tehnologii imagistice medicale, putem începe să observăm asta”, a explicat dr. Myrna Weissman. „Creierul este un organ extraordinar. El nu doar controlează, dar este și controlat de stărilea noastre de sprit”, a continuat aceasta.

Specialiștii care lucrat la cercetarea publicată în revista „JAMA Psychiatry” subliniază însă că nu neapărat grosimea scoarței cerebrale determină o persoană să fie mai mult sau mai puțin spirituală. Totuși, dacă între cele două există o legătură, atunci oamenii religioși sunt mai puțin vulnerabili în fața depresiei. Asta pentru că cercetătorii conduseseră un studiu anterior ce demonstrase că persoanele al cărui cortex este mai subțire, sunt mai predispuse riscului dezvoltării unei depresii.

Cu toate acestea, oamenii de știință vor acum să realizeze un al treilea experiment menit să releve dacă grosimea scoarței cerebrale se modifică sau nu odată cu schimbarea religiozității sau stării de spirit ale unei persoane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!