Prima pagină » Știri » TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de duminică, 12 ianuarie

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de duminică, 12 ianuarie

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de duminică, 12 ianuarie
ȘTIRI, ȘTIRILE ZILEI 12 IANUARIE ȘTIRI GÂNDUL.INFO, TOP ȘTIRI

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Cum au jucat americanii în spatele mesajelor diplomatice și ce strategie a adoptat Guvernul – În mai puțin de 24 de ore, cât a stat la București, adjunctul pentru Europa al Secretarului de Stat american, Victoria Nuland, a scanat, în câteva instituții-cheie, în ce măsură se respectă în România regulile statului de drept, ce îi mobilizează pe politicieni să voteze sau să permită adoptarea unor legi deficitare, dar și de ce NU ies oamenii în stradă să apere Justiția.

După cinci zile de tăcere, premierul Victor Ponta a explicat de ce a lipsit din țară și nu s-a întâlnit cu Victoria Nuland: „Aveam programată, dinainte de Anul Nou, o vizită privată în Italia, împreună cu soția mea. Am fost trei zile în Italia”. De asemenea, primul-ministru a spus că motivul principal al vizitei Victoriei Nuland a fost unul „confidențial, care a fost și va fi discutat în CSAT”.

2. gândul continuă seria „MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ȚARĂ” cu două povești: Cine este Ioan Mariș, profesorul de matematică și schi, care a pictat bolta cerească pe tavanul clasei „ca să aibă copiii la ce visa” și Cum arată România elevilor din satul de deasupra lumii: „La oraș, copiii nu sunt cu părinții, care nu mai au timp. Aici suntem altfel…”.Citește și cine sunt profesorii de țară pe care îi recomandă cititorii noștri.

3. Primarii au început anul electoral 2014 cu o nouă revoltă la adresa Guvernului. Ținta lor principală: ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, dar și secretarul său de stat, Gheorghe Gherghina, care au semnat, pe finalul anului trecut câteva ordine care au simplificat munca funcționarilor din Trezorerie, dar au multiplicat birocrația, bulversând primarii: „E o multiplicare diabolică a hârtiilor, de la 1 ianuarie. Dracu” a făcut ordinele astea. Dar și dracu” le făcea mai bine!”.

4. Paradoxul de la pompă. La pompele din România, litrul de motorină se vinde cu unul dintre cele mai mici prețuri din UE, dar șoferii nu își pot permite din salariul net câștigat lunar să alimenteze cu mai mult de cinci plinuri. Astfel, țara noastră se situează, conform calculelor gândul, pe penultimul loc în UE la numărul de plinuri de motorină pe care le poți face cu banii câștigați într-o lună de muncă.

5. Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter s-a produs duminică seară în Vrancea, la o adâncime de 137 de kilometri. Este cel mai puternic seism de anul acesta.

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EFECTUL austerității oarbe – România începe SĂ PIARDĂ viteză de convergență economică
Digi24
Ce va face PNL la propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Răspunsul lui Ilie Bolojan
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
VESTE BUNĂ! Elevii care întârzie la BAC la Matematică sau Istorie din cauza furtunilor pot susține examenul la ora 13:00
Click
Ce diferență de vârstă este între Paula Chirilă și Dan Giuvelic: „L-am întrebat câți ani are și am zis aoleu”
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, imagini spectaculoase din vacanța în Grecia. Prezentatoarea a cucerit fanii cu apariția în costum de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Starea de criză la pompă A EXPIRAT de astăzi. Cât costă ACUM litrul de motorină în România?
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit urme de viață străveche într-un loc în care nimeni nu se aștepta