Prima pagină » Știri » FMI vine în România pentru a discuta despre evaluarea acordului, acciza la carburanți și reformele economice

FMI vine în România pentru a discuta despre evaluarea acordului, acciza la carburanți și reformele economice

FMI vine în România pentru a discuta despre evaluarea acordului, acciza la carburanți și reformele economice
O misiune a Fondului Monetar Internțional (FMI) va sosi marți la București, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și Banca Mondială, pentru discuții privind prima și a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie, a anunțat joi Fondul.

O misiune a Fondului Monetar Internțional (FMI) va sosi marți la București, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și Banca Mondială, pentru discuții privind prima și a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie, a anunțat joi Fondul.

„Misiunea va discuta cu autoritățile române evoluțiile economice recente și prioritățile în ceea ce privește reformele economice. De asemenea, vor fi discutate măsuri pentru compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării accizei la carburanți, astfel încât să fie asigurată ținta de deficit bugetar de 2,2% din PIB”, a declarat într-un comunicat reprezentantul rezident al FMI în România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.

FMI confirmă astfel informațiile publicate anterior de MEDIAFAX.

Surse guvernamnetale au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că echipa FMI, CE și BM va sosi la București marți, 21 ianuarie, pentru a doua evaluare a acordului încheiat la mijlocul anului trecut și completarea primei evaluări.

Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internațional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce președintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenție, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenți pe litru de carburanți, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.

Ministrul pentru buget, Liviu Voinea, a declarat marți, la Viena, că acordul cu FMI este în derulare și a arătat că economia a performat anul trecut mai bine decât au estimat autoritățile române împreună cu experții internaționali, creșterea din 2013 îndreptându-se spre 3%.

„Nu este nicio suspendare a acordului, acesta este în derulare. Chiar și în absența unei scrisori aprobate, implementăm toate măsurile. Același lucru este valabil și pentru memorandumul cu UE, care nu are nicio problemă, deoarece evaluările lor sunt la câte șase luni, iar în ianuarie va fi prima”, a declarat Voinea.

Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, că România a încheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB și o creștere economică de 2,7%, mai mare decât cea prognozată.

Pentru anul trecut, Guvernul, FMI și Comisia Europeană au anticipat o creștere economică de 2,2%, după ce inițial ținta a fost fixată precaut la 1,6%.

Board-ul FMI a amânat în decembrie discuția privind evoluția acordului cu România, întrucât autoritățile nu au putut trimite scrisoarea suplimentară de intenție fără semnătura președintelui.

Băsescu a declarat, marți, că în curând va începe vizita la București a delegației FMI, menționând, în acest context, că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă.

„Decizia mea este ca această acciză suplimentară de 7 eurocenți, plus TVA, adică 8,68 eurocenți cu TVA aplicat, decizia mea categorică este ca această taxă să nu se introducă”, a spus președintele.

Băsescu a susținut că estimările privind scăderea prețului la combustibil reprezintă „o minciună”, iar dacă de la 1 aprilie se vom mai adăuga 41,8 bani la fiecare litru de benzină și motorină se va resimți și mai puternic în prețuri și inflație.

Mai mult, șeful statului a arătat că a transmis Guvernului locul de unde să se reducă cheltuielile, iar cu ocazia vizitei Fondului Monetar Internațional, va fi foarte atent ca recomandările de țară care au fost făcute României de Comisia Europeană să fie introduse în scrisoarea către Fond.

Președintele declara, la finele lunii decembrie, că își asumă explicarea în luna ianuarie, în discuțiile cu FMI, a erorilor legate de creșterea accizei la carburanți.

România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI și Uniunea Europeană, din care nu intenționează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale șocuri pe piețele financiare și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Expunerea la poluanții din aer este asociată cu un risc crescut de suicid, indică o analiză amplă
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii