Prima pagină » Știri » Investitori români și bulgari, interesați de construcția a trei noi poduri pe Dunăre

Investitori români și bulgari, interesați de construcția a trei noi poduri pe Dunăre

Investitori români și bulgari, interesați de construcția a trei noi poduri pe Dunăre
Investitori din România și Bulgaria sunt interesați de construcția a trei noi poduri peste Dunăre, a declarat vineri premierul bulgar Plamen Oreșarski, în Parlamentul de la Sofia, relatează Novinite.

Investitori din România și Bulgaria sunt interesați de construcția a trei noi poduri peste Dunăre, a declarat vineri premierul bulgar Plamen Oreșarski, în Parlamentul de la Sofia, relatează Novinite.

Oreșarski a arătat că noile poduri peste Dunăre, la Silistra-Călărași, Oriahovo-Bechet și Nikopol-Turnu Măgurele, au fost incluse în planul de acțiune al Comisiei Europene pentru implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, el adăugând că proiectele sunt esențiale pentru regiune.

Premierul a precizat însă că nu a fost convenită, până acum, nicio finanțare UE pentru cele trei poduri.

„Acest lucru ne obligă să căutăm ale surse de finanțare, în special parteneriate public-private”, a spus Oreșarski, citat de investor.bg.

El a notat că o ședință comună a guvernelor Bulgariei și României a fost planificată să aibă loc în lunile următoare, iar pe agenda discuțiilor se va afla cooperarea dintre cele două state.

Oreșarski a explicat că a primit asigurări de la surse credibile că investitori privați și-au exprimat interesul să discute despre construcția podurilor.

Premierul a subliniat totuși că în acest moment nu poate specifica un termen pentru finalizarea proiectelor.

În luna noiembrie a anului trecut, președintele bulgar Rosen Plevneliev a semnat o declarație de cooperare cu România, referitoare la construcția unui pod care să lege Silistra de Călărași.

Subiectul celui de-al treilea pod peste Dunăre a fost discutat de președintele Plevneliev cu omologul său Traian Băsescu în iunie 2013, cu ocazia unui summit al șefilor de state din Europa Centrală.

Al doilea pod de pe Dunăre, de la Calafat-Vidin, numit „Noua Europă” a fost inaugurat în iunie 2013. Primul pod care leagă România de Bulgaria, între Giurgiu și Ruse, a fost deschis în anul 1954.

România și Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă inițierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul Calafat-Vidin este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă orașul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Costurile proiectului au totalizat 226 milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar s-a ridicat la 60,7 milioane de euro. Proiectul a beneficiat de împrumuturi și finanțări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiții, Agenția Franceză pentru Dezvoltare și Instituția Germană de Credit pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Când vine frigul? Prognoza ANM pentru primele săptămâni din octombrie
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!