SMURD: Copilotul avionului, în stare critică; trei medici, în stare medie spre gravă

SMURD: Copilotul avionului, în stare critică; trei medici, în stare medie spre gravă
Publicat: 21/01/2014, 00:59
Actualizat: 23/03/2019, 09:05

Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forțat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un șoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru și Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.Informațiile, care constituie un prim bilanț al stării supraviețuitorilor din accidentul aviatic de luni după-amiază, a fost comunicat MEDIAFAX de dr. Hadrian Borcea, coordonator regional SMURD.

Al patrulea medic aflat în avion, Radu Zamfir, este în stare relativ bună, având doar răni superficiale.

Doctorul Radu Zamfir are 39 de ani și a absolvit UMF „Carol Davila” în 1998, cu media generală de promovare a anilor de studii 9,63 și media la examenul de licență 10. Este medic specialist chirurgie generală din octombrie 2006 și lucrează la Institutul Clinic Fundeni, în Laboratorul de Cercetare Chirurgie.

Valentin Calu are 42 de ani, este doctor în științe medicale și lucrează ca medic chirurg la Spitalul Universitar de Urgență Elias din Capitală, iar din 2007 este și purtătorul de cuvânt al unității sanitare. Anterior, el a fost coordonator al Unității de Primiri Urgențe de la Elias.

Cătălin Pivniceru este medic specialist chirurgie generală la Spitalul „Sfânta Maria” din București, iar Sorin Ianceu (37 de ani) este medic chirurg la Spitalul Municipal din Beiuș și face parte din echipa de transplant a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ianceu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj și se specializează în transplant.

În urma accidentului produs luni după-amiază, la granița județelelor Cluj și Alba, au încetat din viață pilotul Adrian Iovan și o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din București.

Adrian Iovan conducea avion de mici dimensiuni de tip BN2, care a plecat, luni după-amiază, de la București spre Oradea, și ar fi fost nevoit să aterizeze forțat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița județelor Cluj și Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuși să sune la 112, la ora 16.16, anunțând incidentul.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor -, studenta și doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.

Epava avionului și victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munți Apuseni și localnici. În zona unde a aterizat forțat avionul a fost trimis și un elicopter de la SMURD Mureș, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceții.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta, de asemenea, în stare gravă. Aceasta din urmă nu a putut fi salvată, în ciuda manevrelor de resuscitare făcute de echipajul de prim ajutor.

Ministerul Transporturilor (MT) a precizat că avionul, proprietate a Școlii Superioare de Aviație Civilă, a decolat la ora 13.35 de pe Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu din București, cu destinația Aeroportul Internațional Oradea, unde ar fi trebuit să aterizeze la 16.35.

Potrivit MT, în jurul orei 16.00, autoritățile au fost informate că echipajul a aterizat forțat în apropierea localității Beliș, județul Cluj.

„La manșa avionului se afla pilotul Adrian Iovan, cu experiență de peste 16.000 de ore de zbor, având licențele în termen de valabilitate, atât el cât și copilotul Răzvan Petrescu. Datele tehnice ale aeronavei confirmă faptul că deținea certificat de navigabilitate în termen de valabilitate”, a mai precizat MT.

Ministerul Sănătății asigură familiile personalului medical și aviatic rănit în accidentul de lângă Cluj că a luat toate măsurile pentru asigurarea condițiilor necesare în vederea unui tratament adecvat.

În acest sens, s-a dispus Spitalului Județean de Urgență din Cluj măsurile necesare pentru a acorda în cele mai bune condiții serviciile medicale necesare.

Președintele ANT, profesor dr Radu Deac, a ținut și ține legătura în permanență cu echipele de intervenție de la fața locului.

O echipă de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică (INC) a plecat, luni seară, spre locul accidentului aviatic, pentru a acorda sprijin la cercetările făcute în acest caz.

Ofițerii specialiști vor efectua cercetarea la fața locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a precizat Poliția Română.

Parchetul Curții de Apel Alba a deschis dosar în cazul incidentului aviatic, urmând să se stabilească dacă procurorilor din Alba sau celor din Cluj le revine competența de anchetare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Scovergi de post. Rețeta dulce și sărată
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Decizie istorică la Muzeul Louvre! Tabloul ”Mona Lisa” ar putea fi mutat
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum a revoluționat Eddie Van Halen muzica rock? Unul dintre cei mai mari chitariști din...